A List Magazine ∙ August 7, 2023 ∙ 4 min read

Programul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care va avea loc în perioada 14 – 20 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), este acum disponibil aici: https://bit.ly/Anonimul2023.

Festivalul se deschide luni, 14 august, cu proiecția în premieră în România a filmului „Kidnapped” prezentat anul acesta în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes. Regia este semnată de Marco Bellocchio care este deținătorului primului Trofeu Anonimul (pentru filmul „Buongiorno, note”, în 2004).

Tot în premieră, în afara competiției, vor fi proiectate și filmele: „Youth (Spring)” semnat de Wang Bing și „Last Summer” regizat de Catherine Breillat, selectate și ele anul acesta în cursa pentru Palme d’Or la Cannes. 

Filmul documentar „Youth (Spring) | Qingchun„provoacă bucurie și consternare în același timp” (conform celor de la IndieWire) relatând povestea locuitorilor cartierului muncitoresc Liming, situat în apropiere de Shanghai. În fiecare an, tineri între 17 și 20 de ani își părăsesc satele și se mută acolo unde trăiesc ca adulți, de multe ori la locul de muncă sau în spații insalubre.

Last Summer | L’été dernier” surprinde un moment din viața unei avocate de succes care se angajează treptat într-o relație pasională cu fiul soțului său dintr-o căsătorie anterioară, punându-și cariera și viața de familie în pericol. „Navigând cu o finețe remarcabilă prin nuanțe și contraste, Catherine Breillat pictează portretul acestei femei într-un mod extrem de senzorial, dar clinic în același timp, ajutată de imaginea lui Jeanne Lapoirie.” scria Cineuropa. 

Regizoarea filmului este de altfel o veterană a festivalurilor importante de film din lume, fiind premiată la Cannes, Berlin, Rotterdam, Chicago sau Veneția. 

Seara filmului românesc de marți, 15 august, este dedicată premierei naționale a celui mai nou film regizat de Radu Jude – „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii”, care va putea fi văzut la ANONIMUL imediat după proiecția din selecția de la Locarno.

Ediția de anul acesta a festivalului mai cuprinde în lineup un număr de nouă alte filme de lungmetraj românesc, incluse în secțiunea Romanian OFF Section. Printre ele spectatorii vor putea vedea, înainte de lansarea în cinematografe:„Mammalia” în regia lui Sebastian Mihăilescu, „Tigru” regizat de Andrei Tănase, filmele documentare: „Arsenie. Viața de apoi” de Alexandru Solomon, „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” de Carla Maria Teaha sau „Între revoluții” de Vlad Petri și studiul antropologic al micii comunități din Sfântu Gheorghe semnat de Claudiu Mitcu – „Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată”. 

Programul festivalului cuprinde și trei secțiuni competiționale: două competiții de scurtmetraje (românești și internaționale) și o competiție de lungmetraje care reunește cele mai nou filme ale unor autori care au mai fost prezenți în selecția ANONIMUL de-a lungul anilor. Toate acestea vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile de cinema din Green Village.

Trofeul ANONIMUL, în valoare de 3000 de euro, va fi acordat în urma voturilor primite de la public și este oferit de OTP Bank.

Premiile pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc, respectiv internațional, vor fi oferite de asemenea în urma voturilor primite și sunt în valoare de 1000 de euro fiecare.

Fundația Anonimul va acorda și anul acesta Premiul „Ovidiu Bose Paștină”, în valoare de 1000 de euro, unui scurtmetraj din competiția românească sau internațională.

Ediția aniversară de anul acesta va fi închisă de „Filmul Oficial al Jocurilor Olimpice Tokyo 2020, Partea A”, semnat de invitata specială a festivalului, regizoarea japoneză Naomi Kawase, ce va fi prezentă la Sfântu Gheorghe pentru a accepta, în cadrul galei de închidere, Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. 

Naomi Kawase va introduce o parte din filmele sale din programul festivalului și se va întâlni cu publicul și invitații de la Sfântu Gheorghe într-un masterclass pe care aceasta îl va susține la ANONIMUL. 

Printre surprizele ediției de anul acesta se numără concertul susținut de formația Șuie Paparude în închiderea festivalului și show-ul hibrid al trupei Dl Goe după albumul „Fata Morgana” a cărui muzică este ilustrată de o serie de clipuri care formează un film.

Accesul la toate proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. Accesul la proiecțiile care au loc în sală, în Complexul Cinema Green Village, este condiționat de deţinerea unui bilet cu valoare 0, care asigură rezervarea locului la proiecție și care poate fi obținut de pe platforma Eventbook.ro. Pentru fiecare zi de proiecție, biletele vor fi disponibile pe platformă din ziua precedentă, începând cu ora 10:00.

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….