Andrea Filip, master trainer și terapeut spiritual, certificat național si internațional, specializat în ThetaHealing, cu o expertiză de peste 20 de ani în educația spirituală și antreprenorială, a descoperit secretele fericirii unei femei, dar și darurile la îndemana oricarui bărbat pentru a aduce armonie și liniște doamnei din viața lui.
“Femeia modernă poate să aibă tot ceea ce-și dorește, atata timp cât are alături un partener care o încurajează, o susține și cu care împarte responsabilitățile vieții. Am eleborat pe scurt o listă de “esențiale” care aduc fericirea și liniștea femeii, ceea ce aduce cu sine armonia căminului și a familiei”, susține Andreea, unul dintre cei mai cunoscuți și inspiraționali traineri din România, autor al best-seller-ului “Regăsește-ți strălucirea, 77 de practici alese pentru o viaţă frumoasă, împlinire profesională şi evoluţie spirituală”.
Top 10 ingrediente esențiale pentru o femeie fericită, din punctul de vedere al terapeutului spiritual, sunt:
⁃ Independența financiară (să știe ea, chiar dacă nu e nevoie, că oricând orice s-ar întampla poate fi pe picioarele ei și iși poate susține singură copiii, familia sau părinții)
⁃ Familie armonioasă (un partener care îi este și prieten; cu sau fără copii)
⁃ Împăcare/pace cu familia extinsă (cu părinții sau frații ei)
⁃ Sănătate (să fie lucrurile sub control, probleme minime, gestionabile)
⁃ Viața spirituală (rugăciune, meditație, credință)
⁃ Meserie sau carieră care o bucură
⁃ Timp pentru ea și hobby-urile ei minim 1-2 ore pe săptămână (citit, gătit, cusut, sport sau orice îi place)
⁃ Siguranță financiară (venituri certe pe termen de minim 6 luni pentru un stil de viață obișnuit)
⁃ Stil de viață cu progres (să poată tot timpul să aducă ceva nou în experiența ei)
⁃ Prietene confidente, de încredere, ca să se poată descărca, despovăra, să fie ascultată cu răbdare și iubire
⁃ Sentimentul că pot fi utile și de ajutor (să îngrijească este în natura femeilor, măcar flori, un animal de companie, copii)
În luna femeii, terapeutul spiritual Andrea Filip a construit și o listă de “daruri” zilnice, la îndemâna oricui, care le pot garanta domnilor o parteneră fericită, liniștită și împlinită, alături de care să poată construi o viață armonioasă: “Ce poți să faci ca să îi aduci femeii de lângă tine fericire în viață? Multe. Însă, printre cele mai simple, dar și importante, lucruri de făcut sunt:
- Complimente, dar important să fie adevărate
- Să îl oferi personal sau sesiuni la terapeuți buni
- Surprize plăcute. Din ceea ce știi că îi place: tortul preferat, cremă de față, flori, cină la restaurant, pauză (daca are grijă de copii tot timpul)
- Să o susții în initiativele ei. Fie că e vorba de hobby-uri, idei de afaceri, proiecte de renovare în casă
- Să o asculți atent, fără să îi oferi sfaturi. Femeile știu și soluțiile la problemele lor, dar tot vor să se depresurizeze. Este terapeutic pentru femei să își foloseasca toate cuvintele pe care le au de zis pe zi
- Cară bagajele, cumpărăturile și ajută la despachetat!!! Foarte important, despachetatul…
- Pune-ți hainele și pantofii la loc. Pare simplu și mărunt, dar ar face-o tare fericită să aibă mai puține de adunat
- Dacă tu aduci banii în casă, nu îi reproșa acest lucru, nu o umili pe această temă, nu o face sa pară că îți este datoare
- Iar regula de aur se aplică: fă-i ceea ce ți-ar plăcea să îți facă și nu face ceea ce nu ți-ar plăcea nici ție. Nu înșela, nu minți (cu excepția raspunsului la întrebarea ”m-am mai îngrășat?”), nu ascunde bani, nu o bârfi cu alții sau altele, inclusiv cu copiii, nu o trata cu indiferență, nu o agresa emoțional, verbal sau fizic”.
Jennifer Lopez, primele destăinuri după divorțul de Ben Affleck
Jennifer Lopez a ales să-și deschidă sufletul în fața presei și să vorbească fără ocolișuri despre trăirile ei…
Taylor Swift, Blake Lively și Ryan Reynolds au donat 6 milioane de dolari
Unele celebrități nu rămân insensibile la dezastrul creat, în viețile oamenilor obișnuiți, de ultimele manifestări ale vremii extreme…
Georgia May Jagger a născut
Mick Jagger este, din nou, bunic. Fiica lui Mick Jagger, Georgia May Jagger, a născut. Modelul în vârstă…
10 modele faimoase pentru rolurile de la Hollywood
Frumusețea, dar și talentul, le-au adus de sub reflectoarele prezentărilor de modă, sub cele ale Hollywood-ului. Acestea sunt…
Actrița Kristin Scott Thomas s-a măritat la 64 de ani
Actrița britanică Kristin Scott Thomas s-a recăsătorit la 64 de ani. Alesul vedetei este redactorul șef al publicației…
Inspirație pentru viitor: Celebrarea Zilei Internaționale a Fetelor 2024
Text semnat de: Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec Astăzi sărbătorim forța și potențialul fetelor, datorită unei rezoluții…
Cei mai frumoși 10 bărbați din lume, conform ”Proporției de aur”
Frumusețea e în ochii privitorului sau se calculează științific? Un renumit chirurg plastic din Londra, Dr Julian De…
UNTOLD X: 7-10 AUGUST 2025. Abonamentele, disponibile din 10 octombrie
UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în topul celor mai mari evenimente muzicale din lume, se pregătește să…
Meghan Markle, apariție spectaculoasă la un eveniment din Los Angeles
Meghan Markle a atras toate privirile cu rochia ei roșie semnată Carolina Herrera, la gala organizată week-endul trecut…
Eva Longoria, de la actorie la business-uri de miliarde de dolari
Eva Longoria (49 de ani) a lăsat actoria pentru afaceri și bine a făcut, deoarece inițiativele ei în…