Monica Cismaru ∙ March 22, 2021 ∙ 2 min read

sophia loren

Actrița italiană Sophia Loren (86 de ani) a revenit recent în atenție datorită filmului The Life Ahead, regizat chiar de fiul ei, Edoardo Ponti. Iată câteva citate emise de-a lungul timpului de marea divă a cinematografiei europene despre frumusețe, modă, maternitate, carieră și despre principii de viață, în general.

Tot ceea ce vedeți la mine se datorează consumului de spaghete.

Ținuta unei femei ar trebui să fie ca un gard de sârmă ghimpată: să-și îndeplinească scopul fără să obstrucționeze vederea.

Cele două mari avantaje cu care am venit pe lume au fost acelea de a mă fi născut înțeleaptă și săracă.

sophia loren

Sex-appeal-ul e compus 50% din ceea ce ai deja și 50% din ceea ce ceilalți cred că ai.

Greșelile sunt o datorie pe care o plătesc cei care duc o viață plină.

A avansa într-o profesie grea cere o mare încredere în forțele proprii. De aceea, anumiți oameni, cu talent mediocru dar cu o mare încredere în ei înșiși ajung mult mai departe decat cei înzestrați.

sophia loren

N-am încercat niciodată să blochez amintirile trecutului, chiar dacă unele dintre ele sunt foarte dureroase. Nu-i înțeleg pe oamenii care se ascund de propriul lor trecut. Toate lucrurile prin care treci te ajută să devii persoana care ești azi.

sophia loren

Când devii mamă, nu mai ești niciodată singură cu gândurile tale. O mamă trebuie să gândească de două ori – o dată pentru ea și o dată pentru copilul ei.

Frumusețea e ceea ce simți pe dinauntru, iar acest lucru se reflectă în privire. Nu e ceva fizic.

E o mare greșeală să crezi că, odată ce ai ieșit de pe băncile școlii, nu mai ai nimic de învățat.

 

Foto: Hepta

Related Posts

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…