A List Magazine ∙ October 5, 2020 ∙ 4 min read

De cele mai multe când reflectăm asupra modului în care noi relaționăm cu comunitatea din care facem parte apar gânduri precum „nu văd cu ce m-ar ajuta o mai mare apropiere de cei din comunitatea mea”, „nu știu ce pot oferi eu comunității”, „nu aș putea schimba eu de unul singur nimic”. Atunci când nu ne-am bucurat de beneficiile unei comunități, este firesc să ne punem tot felul de întrebări legate de raportarea noastră la ea. În cele ce urmează vom discuta câteva aspecte care să ofere o imagine mai complexă asupra conceptului de comunitate – de ce avem nevoie de aceasta în viața noastră, ce putem face pentru a veni în sprijinul ei și cum ne păstrăm individualitatea atunci când suntem parte a unei comunități.

Pentru început, este necesar să recunoaștem că suntem ființe sociale, apartenența la o comunitate fiind cea care ne oferă sentimentul de siguranță. Chiar dacă sunt clipe în care ne dorim să petrecem timp departe de cei din jur, natura noastră ne dictează în cele din urmă să revenim în cadrul comunității din care facem parte și să ne reconectăm. Fie că vorbim despre comunitatea religioasă din care facem parte, vecinii din cartier, comunitatea care s-a format în urma unui eveniment la care am participat sau cea a prietenilor din Social Media, ideea de a ne simți parte a unui grup reprezintă o nevoie universală.

Dar ce aduce ca plus valoare această relație cu comunitatea în viața fiecăruia dintre noi?

Faptul că suntem auziți, văzuți și înțeleși. Adesea, comunitatea se formează în jurul unor valori comune, unor scopuri spre care toți tind (mai mult sau mai puțin explicit declarate), unor comportamente caracteristice, astfel că se creează un context în care ne putem simți în siguranță să ne deschidem și să cerem ajutorul la nevoie. Lipsa de judecată a celor din jur și senzația de proximitate și similaritate contribuie tocmai la sentimentul de apartenență pe care comunitatea ni-l oferă. Totodată, grupul sau comunitatea din care facem parte ne facilitează găsirea de oameni care trăiesc aceleași experiențe ca noi, care ne pot sprijini cu resurse atât materiale, cât și emoționale sau care pot constitui modele pentru noi, contribuind astfel la evoluția noastră. Cu alte cuvinte, a da comunității șansa de a fi parte din viața noastră este esențial pentru a avea senzația că „nu sunt singurul care trăiește așa ceva” sau „uite, am cui să cer ajutor”. Toate acestea nu sunt semne de lașitate, sunt doar forme de conectare care ne caracterizează ca oameni.

Și cum ne dăm seama cu ce putem susține noi comunitatea?

Fiind atenți la nevoile pe care comunitatea le are. Nici o comunitate nu se poate descrie ca fiind una care dispune de un echilibru „perfect” între cerințele pe care le are și resursele de care se poate folosi sau dintre drepturile și obligațiile pe care fiecare dintre noi le avem. De aceea, o mai mare atenție asupra ceea ce lipsește sau ar putea să se desfășoare altfel, asupra caracteristicilor tuturor grupelor de vârstă sau felului în care ne putem apropia de sisteme străine mai eficiente pot să contribuie la identificarea precisă a nevoilor comunității din care facem parte. Fie că vorbim despre activități de voluntariat, fie că apelăm la fonduri, putem să venim în întâmpinarea nevoilor cu acțiuni pe cât de simple, pe atât de necesare comunității în care trăim.

Cum ne putem păstra individualitatea atunci când suntem parte a unei comunități?

Prin conștientizarea rolului pe care îl îndeplinim. Oricât de aproape am fi de comunitate sau oricât de mult s-ar suprapune principiile noastre cu cele ale grupului mai mare, este necesar să vedem relația noastră cu comunitatea ca fiind un mijloc de a ne exercita unul dintre rolurile noastre. Pe lângă această interacțiune, fiecare dintre noi se bucură și de numeroase alte roluri – cel de partener, mamă, tată, student, fiu etc. În jurul acestor roluri putem discuta despre construirea unei identități, în sensul că toate aceste dinamici ne formează valorile după care ne ghidăm și atitudinile și comportamentele pe care le avem. Individualitatea este cea care ne face unici, este cea care aduce ceva nou din partea fiecăruia dintre noi atunci când pășim în comunitate.

În fond, comunitatea se constituie din diferiți factori care ne aseamănă, dar ea încurajează și exprimarea și păstrarea individualității fiecăruia dintre noi.

Text de Psiholog Cezara Botez, PsyLife

           

Related Posts

Tort de ciocolată, rețeta recomandată de Adrian Hădean

Adrian Hădean adună pe blogul său cele mai interesante rețete și combinații de gusturi. Acum, am găsit o…

Topul destinațiilor de vacanță preferate ale celebrităților

Vedetele de la Hollywood își petrec vacanțele în locații exclusiviste și luxoase din întreaga lume. Recunoscute pentru combinația…

De ce sunt periculoase dietele rapide! Riscurile, explicate de nutriționist  

Atunci când ne dorim să slăbim, mulți dintre noi suntem foarte nerăbdători și ne-am dori ca acest lucru…

Travel & blogging: Tokyo, destinație pentru 2025

Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Vicki Nicola a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…

Cele mai așteptate filme din 2025

O biografie de-ale lui Bob Dylan, Tom Cruise acceptă ultima sa misiune imposibilă, Bridget Jones (Renée Zellweger) îsi…

4 trucuri de beauty de la vedete

Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba, Eva Longoria și…

Radu Jude, în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin

Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, Kontinental ‘25, a fost inclus în competiția oficială…

Travel & blogging: sudul Siciliei, destinație pentru 2025

Hoteluri excelente, peisaje de vis și mâncare… fabuloasă! Mirela Bucovicean a vizitat și acum recomandă o destinație spectaculoasă…

David Beckham, ambasador de 20 de ani

Celebrul fotbalist David Beckham a sărbătorit printr-un videoclip, postat în social media, cariera sa de 20 de ani…

Ce ținută a ales Melania Trump, la Balul Învestirii

Considerată una dintre cele mai elegante Prime Doamne din istorie, Melania Trump a uluit audiența, aseară, la balul…