Atunci când vorbim despre relația dintre tată și fiică, ne referim la una dintre cele mai complexe și bogate în sens relații pe care le putem avea. Chiar dacă după nașterea celei mici, mama este cea care ocupă mult din scenă, tatăl este un personaj la fel de important, iar relația care se formează în timp cu el este cea care va influența multe dintre aspectele de viață ale fetei.
Tații – super-eroii fetelor lor
Încă de când sunt mici, fetele au reprezentarea taților lor ca a unor „super-eroi”. Este un lucru firesc, deoarece această atribuire o ajută pe cea mică să cunoască ce înseamnă un mediu sigur, cum trăiește ea senzația de siguranță și, mai ales, este un cadru perfect în care ea poate să descopere lumea fără a se simți în pericol. Totodată, grija și protecția pe care tatăl le arată sunt un indicator pentru ceea ce fata va căuta ulterior în relațiile amoroase, cunoscând încă din copilărie acele calități de super-erou.
Toate experiențele pe care o fetiță le trăiește contribuie la felul în care aceasta își va forma identitatea – de la cum se percepe pe ea însăși, ce își spune în momentele mai dificile sau la cum își poate descoperi și cultiva talentele. Aceste lucruri sunt puternic conturate de implicarea tatălui și de modul în care el gestionează întreaga lume a celei mici. Astfel, validarea emoțiilor, aprecierea frumuseții interioare și exterioare, susținerea autocunoașterii de către tată sunt cele care vor clădi încrederea în sine a fetei și motivația de a-și urma visele oricât de uriașe ar părea inițial.
Totodată, tatăl poate creiona, în baza experiențelor pe care le trăiește alături de cea mică, felul în care poate lua cele mai benefice decizii pentru ea. O învață perspectivele din care este necesar să fie abordate diferite probleme, oferindu-i ocazia să cunoască puterea de a lupta pentru orice își dorește să obțină în viață pentru ea.
Primul model masculin pe care o fetiță îl vede este cel al tatălui ei. Comportamentul pe care acesta îl are în relație cu mama sau cum interacționează cu alte femei este un exemplu pe care copilul îl vede și în internalizează. Dacă ne gândim la cele mai mici gesturi de apreciere și respect, afișarea în public, dovezile de afecțiune și conectare, toate acestea creează un tablou despre ce înseamnă o relație dintre o femeie și un bărbat care, cel mai probabil, va fi replicat ulterior în viața personală a fetei.
Cu alte cuvinte, prezența tatălui în viața fetei este una esențială, iar relația dintre ei este cea care conturează imaginea despre propria persoană a celei mici, încrederea pe care o are în forțele proprii și influențează puternic viziunea ei asupra interacțiunii cu lumea masculină de mai târziu.
Articol realizat de Psiholog Cezara Botez, PsyLife
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…
Kate Middleton, înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde de Crăciun de la Westminster Abbey
Prințesa de Wales, Kate Middleton (42 de ani), a fost înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…