A List Magazine ∙ May 5, 2021 ∙ 2 min read

Când folosim expresia „a vorbi în public”, în jurul nostru apar reacții de tot felul. Apare frica, evitarea, frustrarea, încântarea sau poate chiar și reacții mai complexe precum rușinea sau mândria. Este, într-adevăr, un subiect sensibil și amplu. Ce anume îl face să fie așa?

A vorbi în public presupune un set de competențe bine definite. Cele emoționale sunt o parte importantă. Este nevoie ca stările emoționale care pot apărea să fie echilibrate și aduse la un nivel tolerabil. Știm că aici poate fi vorba de gânduri catastrofale: „vor crede că nu sunt pregătit(ă) deloc”, „vor râde de mine”, „aici mi se termină cariera”, poate fi vorba și de reacții fizice: transpirație, roșeață în obraji, bâlbâieli, gât uscat. Desigur, poate simțim copleșire, durere, spaimă profundă, senzația de a fi împietrit.

Este importantă cultivarea acestei abilități de reglare emoțională în timp. Aici ne putem referi la: cum respirăm, ce mesaje transmitem propriei persoane, relaxarea corpului și reasigurarea privind siguranța proprie prin ceea ce auzim sau vedem. Fiecare dintre noi are lucruri pe care le face cu o anumită dificultate și cu toții avem parte de emoții intense. Ce ne deosebește de multe ori o prestație de a vorbi în public față de altă prestație e tocmai această grijă pe care o acordăm emoțiilor noastre în așa fel încât să putem transmite mesajul dorit către public.

Spunând de public, ajungem la un alt motiv pentru care tema articolului este atât de complexă. Mediile în care creștem și în care ne formăm ne învață că este foarte bine ca ceilalți să știe că suntem deștepți, frumoși, realizați la școală și la muncă. Eșecul sau greșeala ni se par tabu și stranii. Iar transmiterea unui mesaj către o audiență este o situație perfectă în care ceilalți pot să ne „verifice”.

Vorbitul în public ne expune, ne pune față în față cu vulnerabilitatea și cu autenticitatea individuală. Cu cât suntem mai inconfortabili cu noi înșine, cu atât sunt șanse mai mari să ne fie și inconfortabili să ne știm vulnerabili în fața auditoriului.

Dacă ne uităm către cei ce vorbesc constant în public și au un auditoriu relevant, vom afla că aceste piedici menționate mai sus le sunt cunoscute. Toate sunt umane, naturale. La fel de naturală este și lupta de a potoli furtuna pe care o simțim în interior. Grija, îngăduința și efortul constant sunt cele care ne împacă furtuna și care ne lasă să putem vorbi în fața unui public.

Articol realizat de Psiholog Rodica Afrăsinei (psylife.ro)

           

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…