Leonardo Del Vecchio, proprietarul brandurilor de acccesorii Ray-Ban și Oakley, a murit la vârsta de 87 de ani, au anunțat reprezentanții companiei sale.
Leonardo Del Vecchio era căsătorit și avea șase copii. Compania sa are 77 734 de angajați în întreaga lume și peste 8000 de magazine.
Italianul era unul dintre cei mai bogați antreprenori din Europa datorită imperiului său din domeniul opticii. Averea acestuia a crescut în timp și datorită investițiilor sale în domeniul bancar și în cel al asigurărilor.
Leonardo Del Vecchio a fondat un imperiu de la zero, după ce a fost un copil crescut la un orfelinat din Milano. El a pus bazele companiei care l-a transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din lume în 1961 – Luxottica – destinată inițial componentelor pentru ochelari. În 2018, Luxottica a fuzionat cu compania franceză Essilor, creându-se, astfel, cel mai puternic grup din domeniul accesoriilor de optică – ochelari și componente.
Luxottica a început să creeze propriii ochelari spre sfârșitul anilo “60, iar în anii “80, Del Vecchio a început să achiziționeze companii americane. În 1999, a cumpărat brandul Ray-Ban pentru 640 de milioane de dolari.
Potrivit Forbes, în 2021, Del Vecchio devenise al doilea cel mai bogat om din Italia, cu o avere de 25,7 miliarde de dolari, după Giovanni Ferrero, persoana din spatele companiei Nutella.
Foto: Hepta
Related Posts
5 motive pentru care abia așteptăm să-l vedem pe Paolo Nutini la festivalul Fall in Love
Aflat la cea de-a doua ediție, festivalul Fall in Love îl aduce în premieră pe Paolo Nutini în…
Jane Fonda lansează o colecție de haine sport și își împărtășește filosofia de viață la 84 de ani
La 84 de ani, Jane Fonda nu dă semne că ar vrea să se retragă din lumina reflectoarelor…
Serena Williams se retrage din tenis. Ce planuri are campioana
După o carieră sportivă impresionantă de 25 de ani, Serena Williams, una dintre cele mai bune jucătoare de…
Tot ce trebuie să știi înainte să ajungi la Summer Well 2022
Mai sunt doar câteva zile până la Summer Well. La doar 30 de minute distanță de București, peste…
Nunta între vedete: Rita Ora s-a căsătorit cu un regizor laureat cu Oscar
Cântăreața de origine kosovară Rita Ora (31 de ani) s-a căsătorit cu logodnicul ei, regizorul de origine neo-zeelandeză…
3 trucuri de beauty de la vedete
Ne cuceresc cu fiecare apariție și ne inspiră cu alegerile lor. Jennifer Lopez, Jessica Alba și Kim Kardashian…
Olivia Newton-John a murit la vârsta de 73 de ani
Olivia Newton-John, cântăreața și actrița de origine australiană, cunoscută mai ales datorită filmului Grease (1978), în care a…
Andra Gogan a strălucit pe covorul roșu la premiera serialului High School Musical, de la Los Angeles
Andra Gogan (24 de ani) și fratele ei, Răzvan, au fost prezenți de curând pe covorul roșu la…
Penelope Cruz, schimbare de look, pentru rolul soției fondatorului Ferrari
Vești bune pentru fanii actriței! Penelope Cruz, acum în vârstă de 48 de ani, apare din nou în…
Care sunt cele 12 celebrități care intră în jungla – ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (PRO TV)
”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” (PRO TV) este show-ul de televiziune care supune celebritățile la provocări extreme și…