A List Magazine ∙ November 13, 2024 ∙ 4 min read

După vârsta de 40-50 de ani, un stil de viață activ devine esențial nu doar pentru sănătatea fizică, dar și pentru starea mentală și emoțională. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin schimbări naturale care pot afecta mobilitatea, echilibrul și flexibilitatea articulațiilor.

Însă un program regulat de activitate fizică poate încetini aceste procese și chiar îmbunătăți considerabil calitatea vieții. E deja un fapt demonstrat că activitatea fizică ajută la menținerea tonusului și la îmbunătățirea stării de sănătate, reducând în același timp stresul, ceea ce contribuie la o stare de bine generală.

Pe lângă beneficiile fizice, un stil de viață activ după 50 de ani încurajează și un sentiment de conectare socială și de explorare a unor noi pasiuni sau hobby-uri. Însă există un obstacol care poate complica lucrurile: ochii.

Odată cu vârsta, vederea este prima care începe să dea semne de slăbiciune. Problema este că nu există foarte multe soluții. Ochelarii sunt cea mai la îndemână. Însă cu toate că o pereche de ochelari este (și) un accesoriu de stil, aceasta nu înseamnă că portul ochelarilor este posibil în toate situațiile. În plus, după ce treci pragul maturității, dioptriile evoluează, cristalinul își pierde din elasticitate, iar oamenii ajung să aibă nevoie fie de ochelaru cu dioptrii din ce în ce mai mari, fie de două perechi – una pentru distanță, una pentru citit.

doctor vedere

Nici operația cu laser pentru corectarea dioptriilor nu mai este o soluție. Deoarece defectele de vedere precum miopia sau hipermetropia se agravează cu vârsta, intervenția nu mai este recomandată.

Fără ochelari, fără risc de cataractă

Singura alternativă la ochelari, după vârsta de 40-50 de ani, este implantul de cristalin artificial, de preferință cu un cristalin trifocal (numit și multifocal), care poate focaliza la toate distanțele, eliminând astfel pentru totdeauna nevoia de a purta ochelari.

Implanturile de cristalin sunt o soluție elegantă, care nu doar corectează vederea, ci previne și posibilele complicații viitoare, cum ar fi apariția unei cataracte (afecțiune care se instalează inevitabil la vârste avansate și care, netratată, duce la orbire).

Cererea din ce în ce mai mare pentru soluții care elimină nevoia de a purta ochelari după vârsta de 40 de ani a dus la dezvoltarea unor cristaline special pentru pacienții care își doreau ca odată cu cataracta, să elimine și ochelarii. Grație progreselor tehnologiilor de producție, cristalinele trifocale le permit în prezent pacienților să își recapete acuitatea vizuală fără să mai aibă nevoie de ochelari, spre deosebire de cele monofocale, care corectează doar vederea la distanță, pacientul având prim urmare nevoie de ochelari pentru citit. De fapt, cristalinele trifocale sunt acum la mare căutare printre persoanele active și profesioniștii care au nevoie de o vedere clară, de exemplu graficienii, chirurgii sau arhitecții, pentru care abilitatea de a vedea clar detalii fine este esențială.

O intervenție sigură, rapidă și lipsită de durere

Pentru un specialist reputat precum dr. Teodor Holhoș, fondatorul Rețelei de Clinici de Oftalmologie „Dr. Holhoș”, implantul de cristalin este „una dintre cele mai sigure și rapide intervenții în oftalmologie,” o procedură eficientă și fără durere ce durează doar trei minute la fiecare ochi și care oferă rezultate de lungă durată.

Procedura de implant are și un aspect preventiv. Un cristalin artificial nu doar restabilește claritatea vederii, dar elimină și riscul dezvoltării cataractei, o afecțiune comună în rândul persoanelor de peste 60 de ani. Aceste cristaline rămân transparente pe durata întregii vieți. O astfel de procedură este, prin urmare, o investiție pe termen lung într-o viață independentă, fără inconvenientele ochelarilor sau ale lentilelor de contact.

Intervenția este una de rutină în chirurgia oculară. „Recuperarea este foarte rapidă și nu necesită restricții speciale”, spune dr. Holhoș, pacienții putându-se întoarce la activitățile lor obișnuite imediat după intervenție.

Pentru persoanele care trăiesc un stil de viață activ, în continuă mișcare, beneficiile sunt evidente: veți putea practica sportul fără ochelari, veți putea conduce mașina și apoi merge la magazin fără să schimbați ochelarii, ca în anii tinereții. Vederea clară e o necesitate, nu un lux.

Astfel, în loc să vedem această procedură ca pe o intervenție strict medicală, am putea începe să o privim ca pe o o oportunitate de a redobândi controlul asupra felului în care privim lumea, o posibilitate de a experimenta lumea din nou în toată limpezimea și splendoarea peisajelor ei – la orice vârstă și în orice moment.

Clinicile „Dr. Holhoș” oferă în prezent (în perioada 15 octombrie -15 noiembrie 2024), o reducere de 15% pentru implanturile de cristalin trifocal, o promoție care include atât costul intervenției, cât și pe cel al cristalinului.

Related Posts

Mese speciale pentru un Crăciun altfel! (și ceva pentru colindători)

Se spune că în bucătărie se țes cele mai frumoase povești, iar în seara de Crăciun, această magie…

Cine sunt concurenții noului sezon Survivor România?

A sosit momentul mult așteptat! Survivor România revine la PRO TV cu un nou sezon care promite să…

Cine este noul American Psycho?

Celebra producție din anii 2000, American Psycho, în care rolul principal a fost interpretat de Christian Bale, va…

5 producții premiate, de urmărit în vacanța de Crăciun, disponibile pe  DISNEY+

Pe lângă filmele de acțiune, documentarele, animațiile, serialele și poveștile fantastice, Disney+ găzduiește producții de prestigiu, care au…

INNA cucerește Polonia: două concerte sold-out și un vibe de neuitat

INNA a făcut senzație în Polonia, cu două concerte incendiare, ambele sold-out. Primul spectacol s-a vândut în doar…

Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri 

Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de…

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…