A List Magazine ∙ October 2, 2018 ∙ 6 min read

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest va începe cu filmul care a deschis și festivalul de la Cannes anul acesta: Everybody Knows, cel mai recent film semnat Asghar Farhadi, marea vedetă a cinematografiei iraniene contemporane, singurul regizor cu două Oscaruri pentru film străin la activ (A Separation – 2012 și The Salesman – 2016). Everybody Knows îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz și Javier Bardem și spune povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi în satul natal din Spania, dar un eveniment neașteptat transformă vizita într-o suită de probleme. „Noul film al regizorului explorează cu fler și o nemiloasă eficiență o rană nevindecată din sânul unei familii spaniole. Farhadi este un povestitor cu o forță copleșitoare”, citim pe The Guardian.

Tot în weekendul de deschidere a festivalului va putea fi văzut și Burning, film recompensat la Cannes cu premiul FIPRESCI și premiul Vulcan, pentru scenografie. Lee Chang-dong, scriitor, scenarist și pentru câțiva ani chiar ministru al culturii în Corea de Sud, și-a început târziu cariera de regizor, dar poveștile dure și critice la adresa societății l-au făcut rapid remarcat. A ajuns în atenția criticilor de peste hotare în 1999, cu al doilea film al său, Peppermint Candy, care a primit apoi invitația de a fi prezentat în cadrul Quinzaine des Réalisateurs. În 2010, regizorul a revenit la Cannes cu filmul Poetry și a câștigat premiul pentru scenariu. Inspirat dintr-o povestire scurtă de Haruki Murakami, Burning este un thriller romantic în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete.

Tot în premieră va fi prezentat și cel mai recent film al unui alt regizor-cult al Cannes-ului, Nuri Bilge Ceylan. La primul său film după Palme d’Or-ul pentru Winter Sleep, regizorul continuă pe aceeași linie, a unor povești care abundă în conversații și idei, într-un ritm cehovian, de data aceasta părăsind câmpiile Anatoliei pentru un mic sat din nord vestul Turciei, în apropierea localității turistice Çanakkale. În The Wild Pear Tree, Ceylan spune povestea lui Sinan, un tânăr cu veleități de scriitor, care se întoarce în satul natal și face tot posibilul să strângă bani pentru a fi publicat. „Filmul e ca senzația aceea, când începi o carte bună noaptea târziu și te trezești că ai citit până dimineață” (Mubi).

Tot din competiția oficială de la Cannes, spectatorii vor avea ocazia să vadă BlacKkKlansman, cel mai recent film semnat Spike Lee și câștigătorul Marelui Premiu al Juriului. Adaptat după memoriile lui Ron Stallworth, filmul spune povestea un polițist afro-american din Colorado care a reușit să se infiltreze în filiala locală a Ku Klux Klan. Spike Lee reia aici tema rasismului, prezentă în multe dintre filmele lui, de la tragicomedia Do the Right Thing (1989), la biopic-ul Malcom X (1992) sau la documentarul 4 Little Girls (1997), toate multi premiate. În BlacKkKlansman, regizorul evită derapaje didactice în favoarea unui thriller cu tușe de umor absurd „care parcă spune că o interpretare serioasă a subiectului nu poate funcționa într-un prezent sufocat de nebunie generalizată”, scrie publicația The New Yorker. În distribuție îi găsim pe John David Washington, fiul cel mare al lui Denzel Washington, și pe Adam Driver (Paterson, r. Jim Jarmusch). BlacKkKlansman va fi distribuit în România de Ro Image, cu premiera pe 26 octombrie.

Selecția Les Films de Cannes à Bucarest include și The Man Who Killed Don Quixote, controversatul film al lui Terry Gilliam, care a așteptat până în ultima clipă sentința unui tribunal francez pentru a putea fi prezentat, în afara competiției, ca film de închidere a festivalului de la Cannes. Totul a fost cauzat de un conflict între Gilliam și producătorul său, Paolo Branco, iar disputele juridice – câteva săptămâni după proiecția de la Cannes o altă instanță a declarat că filmul a fost difuzat fără drepturi, a interzis distribuția lui în cinematografele franceze iar Terry Gilliam are de plătit 10.000 de euro despăgubiri – au distras atenția de la filmul în sine: „o poveste plină de inventivitate și anarhism ce ne amintește de idealurile romantice în care lumea e populată de visători care îndrăznesc să spargă tiparele” (Time Out). The Man Who Killed Don Quixote va fi distribuit în România de Transilvania Film.

 

De la înființarea sa, Les Films de Cannes à Bucarest a prezentat toate filmele excentricului Gaspar Noé, chou chou-ul festivalului, cum ar spune francezii. Aflat deja pentru a 7-a oară la Cannes, regizorul care a scandalizat cu filmul său emblematic Irreversible, a revenit anul acesta în Quinzaine des Réalisateurs cu Climax care a fost recompensat cu premiul Art Cinema Award. Climax este un film care combină atmosfera psihedelică din Enter the Void cu lascivitatea erotică din Love, într-o poveste care primește pe Variety subtitlul „Muzicalul Fame se întâlnește cu Marchizul de Sade”. Climax va intra în cinematografe, distribuit de Independența film.

Ediția 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc între 19 și 28 octombrie la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union și Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City. Urmăriți toate informațiile și programul festivalului pe site-ul filmedefestival.ro și pe pagina oficială de Facebook. Biletele vor fi puse în curând în vânzare prin Eventbook.ro.

 

***

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului

 

Susținut de: BRD – Groupe Société Générale

 

Mașina oficială a festivalului: Renault

 

Cu sprijinul: Catena, Groupama Asigurări, Silva, Apa Nova

 

Ediția a noua a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.

 

Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect cultural finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei, realizat cu sprijinul SACD / Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques, Reprezentanța Comisiei Europene în România și DACIN SARA.

Parteneri: Air France, KLM, Institutul Cultural Român, Ambasada Mexicului în România, Hotel Mercure, Hotel Cișmigiu, UPS, Defi, SERVE.

 

Omagiul Lucian Pintilie este organizat în parteneriat de către Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru, în colaborare cu Filmex România și Centrul Național al Cinematografiei, cu sprijinul Fundației 9.

 

Văzut de: Radio Guerrilla

Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Zile și Nopți, Elle, Glamour, Observator Cultural, Agerpres, News.ro, AListMagazine, Scena9, Senso TV, Tonica, Ziare.com, Business24, Cinemap, The Institute, DoR, Liternet.ro, Cinemagia, Movienews, Ziarul Metropolis, AaRC, Igloo, Banchiza Urbană, Cinefan, Cineghid, FilmSi, Sub25, FilmMenu, RFI. Parteneri de comunicare: PiArt Vision. Parteneri de monitorizare: MediaTRUST

***

Detalii: www.filmedefestival.ro. Ne puteți urmări pe Facebook: Les Films de Cannes a Bucarest.

Related Posts

S-au anunțat nominalizările la Oscar 2023 – Cine are cele mai mari șanse la premiile Academiei Americane de Film?

După recentele gale Globurile de Aur și Critics Choice Awards, ne puteam face o idee despre viitoarele nominalizări…

Un film romanesc, pe locul 9 pe plan mondial la încasări în 2023

„Romina, VTM!”, noua peliculă marca Vidra Productions și Selly Media Network, se află pe locul 9 pe plan mondial…

Oprah Winfrey apare alături de Kerry Washington în drama Six Triple Eight

Veștile bune circulă repede. Fanii Oprah vor avea ocazia să o vadă într-un rol interesant, în cel mai…

Actorul de origine română Sebastian Stan joacă într-un nou film alături de Julianne Moore

Sebastian Stan (40 de ani), actorul de origine română, unul dintre cei mai apreciați de la Hollywood, joacă…

Titanic revine în cinematografe, într-o versiune remasterizată

Unul dintre filmele care a umplut cinematografele din întreaga lume, Titanic aniversează 25 de ani de la premieră….

Ce filme noi vedem în ianuarie la cinema

Blockbustere, ecranizări ale unor cărți celebre, comedii, dar și noi pelicule românești: iată care sunt titlurile pe care…

Ce filme și seriale vedem în ianuarie pe platformele de streaming

Un an nou, filme și seriale noi! Iată care sunt titlurile cu care ne delectăm în luna ianuarie…

Marion Cotillard revine pe marele ecran alături de Cosmina Stratan, în Frate și soră / Frère et soeur

Din selecția oficială de la Cannes, Frate și soră / Frère et soeur, noul film al lui Arnaud…

Topul celor mai bune filme din 2022

Elvis și Avatar: The Way of Water se numără printre marile favorite la cursa pentru Oscarurile din 2023,…

Cele mai așteptate filme din 2023

De la Barbie, la Dune, partea a doua și la Mica Sirenă, iată câteva dintre cele mai așteptate…