Monica Cismaru ∙ February 15, 2021 ∙ 2 min read

meghan harry copil sarcina

Ducii de Sussex, Meghan Markle (39 de ani) și Prințul Harry (36 de ani), au anunțat că așteaptă cel de-al doilea copil. Cuplul a făcut anunțul chiar de Valentine’s Day și a publicat o fotografie în care se poate observa sarcina avansată a lui Meghan.

Ducesa va naște cel mai probabil în mai, în aceeași lună în care s-a a venit pe lume și primul copil al celor doi, Archie, care va împlini doi ani anul acesta.

Anunțul sarcinii vine după ce, astă vară, Meghan a povestit într-o mărturie emoționantă cum a pierdut o sarcină în luna iulie.

Ne se știe încă ce sex va avea viitorul moștenitor al Prințului Harry, dar bebelușul se va clasa pe a opta poziție în ordinea succesiunii la tronul monarhiei britanice.

meghan harry copil sarcina

Familia regală britanică și-a exprimat deja încântarea față de venirea pe lume a copilului, iar un comunicat remis de Palatul Buckingham spune că ”Majestatea Sa, Ducele de Edinburgh, Prințul de Wales ” și le urează lui Harry și lui Meghan toate cele bune.

Vestea sarcinii are loc în aceeași zi în care Prințesa Diana anunța, în anul 1984, că așteaptă cel de-al doilea copil, pe viitorul prinț Harry.

Purtătorul de cuvânt la lui Harry și al lui Meghan a trasmis un comunicat prin care confirmă ca Archie o să fie frate mai mare. ”Ducele și Ducesa de Sussex sunt bucuroși peste măsură că vor avea cel de-al doilea copil.”

meghan archie

Meghan Markle și Archie

Cuplul a făcut anunțul prin publicarea unei fotografii care amintește de o scenă din filmul Notting Hill, cu Hugh Grant și Julia Roberts, în care cei doi interprtează rolurile unui librar englez timid, care se îndrăgostește de o vedetă de la Hollywod. Cel mai probabil, fotografia pin care Harry și Meghan anunță cea de-a doua sarcină a fost făcută în curtea casei lor din Montecito, Santa Barbara, într-o ipostază romatică, în care Meghan poartă o rochie Carolina Herrera.

Se pare că Meghan și Harry au așteptat până când verișoara prințului Harry, Prințesa Eugenie, a născut, pentru a face anunțul.

Ducii de Sussex nu au spus nici care va fi locul în care va avea loc nașterea. Dacă evenimentul va avea loc în SUA, atunci acesta va fi primul bebeluș regal aflat în succesiune directă la tron care nu se naște în Marea Britanie. Copilul nu va purta un titlu regal, la fel care și fratele lui mai mare, Archie.

Meghan Markle a vrut să-l nască pe Archie acasă, la reședința Frogmore din Windsor, dar, până la urmă, a fost nevoită să aducă pe lume copilul la Maternitatea Portland, din Londra.

 

Foto: Hepta

Related Posts

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…