Monica Cismaru ∙ October 22, 2020 ∙ 6 min read

rolda catei

Fundația ROLDA ajută animalele fără stăpân din Galați încă din 1999, însă este înregistrată ca entitate non profit în România din 2006, fiind formată dintr-o echipă de români dedicată nevoilor animalelor și comunităților românești. În următorii ani, ROLDA s-a extins pe 3 continente având acum filiale în America, Australia și câteva țări din Europa. Dacă ești iubitor de animale și vrei să susții și tu organizațiile care se ocupa de salvarea și DE protejarea câinilor fără stăpân, poți dona bani sau adopta sau sponsoriza un cățel. Mai multe detalii  AICI

La momentul actual, în adăposturile noastre, cel gigant construit în 2007 și cel mic pe care îl avem din 2003, se află 700 de căței. O mare parte dintre acești căței provin de pe platforma siderurgică și au găsit dragoste și compasiune în sânul familiei ROLDA, mulți fiind salvați de la otrăvirea în masă la care erau expusi. Din păcate însă, mai mult de jumătate din cățeii aceștia sunt seniori, categoria de vârstă cu cele mai slabe șanse de adopție. Sigur, sunt și excepții și suntem etern recunoscători oamenilor care acceptă cu brațele deschise un animal senior în viața lor, oferindu-i un cămin iubitor în ultimele luni sau ani de viață.

Dar, chiar și așa, majoritatea acestor animale vor îmbătrâni alături de noi în adăposturile ROLDA. Kuna este unul din acești căței. La cei 9 ani ai săi este deja o bătrânică cu acte în regulă, dar asta nu o oprește să fie la fel de jucăușă și iubitoare cum era în tinerețe. Cataracta avansată și problemele articulare nu au doborât spiritul energic al Kunei, dar asta nu înseamnă că nu o afectează deloc. Aceste probleme de sănătate necesită îngrijire specială intensă și îi micşorează și mai mult șansele de a fi adoptată. Kuna va rămâne mereu bătrânica noastră cu articulații scârţâitoare și suflet luminos.

rolda catei

Deși îi oferim ei și celorlalți căței seniori cele mai bune îngrijiri, fără sprijinul vostru constant nu am reuși niciodată să tratăm problemele lor medicale și să le oferim o viață bună și lipsită de griji. Dacă doriți să ajutați cățeii seniori din adăposturile noastre, puteți face asta printr-o donație de orice valoare sau alegând să sponsorizați un animal. De exemplu, dacă alegeți să o sponsorizați pe Kuna, în calitate de persoană fizică sau juridică, veți primi un certificat de adopție ori în mediul virtual prin e-mail sau prin poștă. Acest document simbolic va avea numele dumneavoastră sau al firmei, numărul cățeilor sponsorizați și data pe care o doriți și va servi ca un simbol al gestului incredibil pe care ați ales să îl faceți!

ROLDA CAINI

Acum, haideți să vă punem la curent și cu două povești recente care ne-au bucurat enorm și ne-au motivat să dăm în continuare tot ce avem mai bun pentru animalele fără stăpân din România.

Piciu este un cățel minunat cu un destin tragic. A fost animalul de curte al unui proprietar iresponsabil și a fost cât pe ce să își piardă viața atunci când a rămas blocat cu lăbuțele din față într-un gard. Piciu a stat agăţat în acel gard metalic o noapte întreagă, terifiat și rănit, până când într-un final stăpânul său i-a observat lipsa și l-a eliberat. Chiar dacă proprietarul lui Piciu nu a fost cel mai grijuliu și atent, îi vom rămâne mereu recunoscători că l-a dus la veterinar în acea zi, așa cum era mai mult mort decât viu, și i-a salvat viața. Piciu pierduse mult sânge din cauza rănilor adânci săpate de gardul metalic în pernuțele sale.

Din păcate micul patruped avea să piardă în cursul a nici 24 de ore, alte două lucruri importante: una din lăbuțe și stăpânul său care nu a mai dorit să îi poarte de grijă. Așa a ajuns Piciu în adăpostul nostru și, din fericire, destinul său a luat o întorsătură neașteptată. În scurt timp a fost adoptat de către Michele, sponsorul nostru din Elveția care îi mai are în grijă pe Arno și Ruby, alți foști membri ai familiei ROLDA! Piciu trăiește acum o viață de vis cu noua sa familie și ne bucurăm enorm că are șansa de a experimenta dragostea adevărată!

Rambo este un alt cățel cu un destin nefericit. Născut pe străzi sau poate abandonat de la o vârstă fragedă, el a crescut fiindu-i frică de oameni și considerându-i agresori de temut. Era așa înspăimântat de oameni încât, când medicul nostru veterinar a încercat să se apropie de el să vadă de ce șchiopăta Rambo, a plonjat într-o baltă amenajată pentru pescuit din apropiere pentru a se ține la distanță. Am aflat mai târziu ce se întâmplase cu Rambo. Încercase să se adăpostească în ferma cuiva și a fost atacat și alungat de câinii proprietarului care își făceau datoria de animale de pază. Așa a ajuns Rambo să aibă o lăbuță rănită și cu o infecție urâtă care îi punea mobilitatea și viața în pericol.

rolda

Norocul său a fost că veterinarul nostru nu se lasă cu una cu două. Ne-a alertat și, înarmați cu tranchilizant, am pornit în căutarea lui. Am reușit să îl găsim și să îi oferim îngrijiri medicale, dar destinul lui Rambo a funcționat pe sistemul “una caldă una rece.” Rănile și infecția au fost suficient de grave încât să îl lase fără acea lăbuţă. Mai mult chiar, având organismul slăbit a făcut reacție la vaccin și s-a îmbolnăvit de parvo, o boală necruțătoare cu rată mare de mortalitate. Timp de 3 zile Rambo nu s-a atins de nimic, dar apoi, încet încet și-a revenit. Convalescența petrecută alături de voluntarii ROLDA l-a făcut pe Rambo să înțeleagă că oamenii pot aduce și altceva în afară de durere și teamă. Așa a ajuns sălbaticul Rambo să se îmblânzească și acum ne bucurăm să anunțăm că are șanse excelente să devină un animal de companie iubitor și loial!

Dacă doriți să sponsorizați îngrijirile speciale de care are nevoie Kuna, reabilitarea lui Rambo sau alți căței care se află în adăposturile ROLDA, accesați acest link și primiți astăzi un certificat de adopție simbolic! Mulțumim pentru susținerea și ajutorul dumneavoastră!

 

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…