Adriana Moscu ∙ April 21, 2020 ∙ 5 min read

Originar din Făgăraș, Ștefan Șandru este asistent medical în Italia de peste 20 de ani. Din fericire, în regiunea în care lucrează în prezent, Friuli Venezia Giulia, situați nu a fost atât de dramatică precum în Lombardia, de exemplu. Dar morțile rămân morți, chiar dacă într-un număr mai mic. Iar suferința celor rămași e imensă. Ștefan ne spune care e atmosfera într-un spital italian, ce măsuri s-au luat, cum s-a schimbat viața pacienților și a personalului medical de la izbucniera epidemiei. Citiți mărturia lui mai jos:

“Lucrez într-un spital care adăpostește bolnavi de cancer în faza terminală și într-un azil de bătrâni. La noi, totul a început la sfârsitul lunii februarie, când eu și soția mea trebuia să plecăm în România cu avionul, dar ne-am dat seama că situatia devine din ce în ce mai gravă din punct de medical, din cauza coronavirusului. Prin urmare, am renunțat la plecare. Din fericire, în zona noastră, regiunea Friuli Venezia Giulia, nu există în prezent o mare epidemie. Au fost luate măsuri imediat, atât în unitățile sanitare (spitale), cât și rezidențiale (azile de bătrâni).

În spitale, autoritățile au reorganizat secțiile, au extins departamentul de resuscitare prin adăugarea de paturi, au înființat un nou punct de prim-ajutor dedicat exclusiv pacienților cu simptome de coronavirus. S-au emis restricții la programul de vizite ale familiilor pacienților spitalizați, atât în spitale, cât si în azilele de bătrâni. Încă de la început am fost puși în alertă, cu protocoale de sănătate consacrate, ne-au furnizat dispozitive individuale de protecție, chiar dacă erau rare.

Modul nostru de-a lucra s-a schimbat total, la începutul turei de muncă ni se măsoară temperatura corpului, în apropierea pacienților avem mereu măști, mănuși și halate de protecție. Chiar și printre colegii noștri încercăm să păstrăm întotdeauna distanța de siguranță de cel puțin un metru. În toate structurile au fost amenajate secții echipate cu toate materialele necesare, pentru o posibilă epidemie. Rudele pacienților nu pot intra, din acest motiv am pus în aplicare strategii pentru a le facilita comunicarea prin Skype cu ajutorul laptopurilor, în special pentru persoanele vârstnice.

Toți pacienții și membrii familiior sunt foarte triști, întrucât nu se pot vedea fizic și, da, există și reacții negative – persoane care nu înțeleg situația –, dar majoritatea au un motiv. Cel mai rău lucru din toată această situație este în momentul morții, oamenii sunt singuri și apoi înmormântarea se face doar cu membrii apropiați ai familiei.

În Lombardia, Veneto și Emilia Romagna, numărul de decese este foarte mare, în special în rândul persoanelor în vârstă și în structurile rezidențiale unde infecția se propagă rapid. Este foarte trist. Cunosc asistenți medicali, colegi care lucrează în contact direct cu pacienții cu virusul Corona, vorbesc cu ei – poartă întotdeauna costume de protecție, iar atunci când pleacă acasă stau departe de cei dragi, se carantizează în casă. Putem spune că este un război împotriva unui inamic invizibil. Iar cel mai eficient mod de a nu transmite virusul mai departe este acela de a nu intra în contact cu persoanele infectate, din acest motiv se pare că restricțiile impuse de guvern împreună cu personalul medical de mai bine de o lună au început să dea rezultate pozitive: infecțiile si decesele scad numeric.

Tratamentele aplicate în Italia sunt cele care se administrează pentru pneumonie acută virală. Când situația o cere, pacientul este intubat pentru respiratie artificială. Ceea ce lipsea la începutul epidemiei au fost locurile la Terpie Intensivă.

Persoanele care au suferit deja de boli respiratorii sau cu un sistem imunitar scăzut (pacienți cu cancer, vârstnici) sunt cele mai expuse riscurilor de complicații ale virusului. În schimb, persoanele sănătoase sunt purtătorii potențiali ai virusului Corona, fără simptome sau cu simptome ușoare, confundându-se ușor cu orice gripă.

Din fericire, acum oamenii sunt conștienți de gravitatea situației, respectă carantina impusă la domiciliu și ies afară doar în cazuri de urgență, excepționale – unii sunt nevoiți să meargă la lucru zi de zi, așa cum suntem noi, asistenții medicali. Anumite activități de producție rămân deschise, plus toate supermarketurile care furnizează necesitățile de bază. Școala nu va mai fi deschisă până în septembrie, lecțiile se fac online, cu profesorii.

Mai sper că România va lua măsuri serioase pentru a combate răspândirea virusului și, mai ales, pentru a îmbunătăți sistemul național de sănătate, pentru a fi pregătit pentru o posibilă epidemie. Cu sigurantă va trebui să trăim mult timp cu virusul Corona. În opinia mea, această epidemie ne va schimba total modul de a fi și de a trăi – vom vedea dacă în bine sau în rău, totul depinde de noi. TOTUL VA FI BINE DACĂ STĂM ACASA.

În încheiere, aș vrea să spun că, de ceva vreme, mă gândesc la un lucru care mă macină. Mulți oameni, printre care și români de-ai noștri, cred că toată treaba asta cu virusul este o conspirație, ceva inventat. Pentru cine lucrează în domeniul medical, direct cu pacienții infectați, această opinie e foarte neplăcută. Vedem, zilnic, lume care se îmbolnăvește și moare. Acest virus este cât se poate de real, să nu vă îndoiți nicio clipă.

Foto: arhiva personală Ștefan Șandru

Related Posts

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…