Adriana Moscu ∙ June 21, 2021 ∙ 5 min read

Sorina Diaconu MedLife

Am stat de vorbă cu Sorina despre soluțiile creative pe care le-a găsit echipa de marketing a MedLife Group în perioada pandemiei, despre un proiect care ne îndeamnă să avem grijă de sănătatea noastră pentru a le putea fi de ajutor și celorlalți și despre cum, indiferent de situație, dar mai ales pe timp de criză, nu ne putem opri din mers, dar ne putem reacalibra nevoile și emoțiile la noua realitate.

Cum s-a simțit pandemia din perspectiva ta, ca director al departamentului de marketing MedLife Group?

Cu toții am avut întrebări, gânduri, multe necunoscute. Eu însă am avut și un sentiment de siguranță, pentru că în MedLife măsurile au fost luate foarte devreme și adaptate mereu.

Cum arată un marketing de succes pe timp de criză?

Anul trecut și acesta sunt atipici, nu sunt ani în care succesul stă doar în tehnici de sales și marketing. Totul a depins de întreaga echipă, de la asistente la administrativ, de la PR la achiziții, și la colegii care duceau probele de laborator. Marketingul în această criză a însemnat multe nopți nedormite pentru toți colegii, multe eforturi, mult mai multă muncă de echipă. Apoi, foarte multă activitate online. S-a investit enorm în cercetare, colegii din laboratoare au muncit în ture non-stop ca să obțină rezultatele pentru studii – asta pot spune că a fost un succes, pentru că a contribuit la eforturile autorităților.

Lucrezi în industria de healthcare. Cum arată o zi de lucru?

La ora opt dimineața, după primul ristretto, deschid WhatsApp-ul, munca mea presupune să unesc niște puncte și să explic procedurile. Apoi, urmează multe e-mail-uri pe care, de obicei, le scriu direct de pe telefon – sunt mai recunoscătoare ca oricând tehnologiei.

Pe la 11, începe să sune telefonul, stabilim sarcinile pentru săptămâna în curs, ne repliem, dacă e cazul, în funcție de evoluția situației la nivel național. Comunicăm mereu cu agențiile, în special cu cele de pe online, purtăm discuții de ghidaj cu echipa. Când am un pic de liniște, îmi pregătesc un al treilea ristretto, schițez planurile mari, de reașezare a comunicării pe strategia de business. La final de zi, reiau de pe telefon toate e-mail-urile și văd dacă a fost o zi bună – de obicei, este.

Îmi place miercurea, când e ziua mea de birou. Echipa noastră lucrează remote, dar mergem la birou pe rând. Miercurea e așa liniște și, deși îmi este dor de colegi, îmi place biroul meu și vibe-ul de acolo.

Sorina Diaconu MedLife

Sorina Diaconu, Head of Marketing Medlife Group

În trecut te-ai ocupat de gestionarea proiectului derulat de către ONU pentru restaurarea unor monumente istorice din România. Apoi, ai făcut pasul către publicitate. Cum te-au împlinit și transformat aceste experiențe?

Când m-au sunat de la ONU să vin la interviu (deși nu aplicasem, fusesem recomandată), eram pe plajă și, timp de cinci minute, am crezut că cineva face o glumă, pentru că era și ziua mea de naștere. Când m-am prins că e ceva serios, m-am ridicat de pe nisip, am îndreptat spatele, așa încât să-mi iau o voce de interviu. La ONU a fost o perioada minunată, pentru că am văzut readuse la viață monumente arhitecturale, adevărate bijuterii istorice. Tot de hazard a ținut să ajung și la Ogilvy, unde am transformat tot ce învățasem ca project management la ONU, în proiectele de client service și cele creative. Fiecare job m-a învățat să văd frumusețea oamenilor, chiar și sub presiune. Am încercat să văd perspectiva celuilalt. Și să nu zic „nu se poate” decât atunci când e cu adevărat necesar.

Anul trecut, la MedLife, ați lansat Atlasul Bolilor Născute din Dragoste. Despre ce este vorba în acest proiect?

Da, am lansat Atlasul Bolilor Născute din Dragoste chiar înainte de lockdown. Deși prevedeam ce va urma, nu am vrut să oprim campania. Acest proiect este, în primul rând, o idee fantastică a unui om de creație strălucit – Felicia. Ideea din spate este că, în primul rând, sănătatea stă în mâinile fiecăruia dintre noi. Fiecare este responsabil de propria stare de bine. Atlasul este un memento prin care ne-am dorit ca oamenii să se oprească puțin și să se gândească atent la acțiunile pe care le fac cu drag. Am explorat câteva situații: dragostea de mamă, dragostea de muzică, pasiunea pentru sport sau dreptate, iubirea pentru dans. Este ca o reinterpretare a unui atlas clasic medicinal, compus din informații medicale, ilustrații ale unor părți din corp afectate de boală, poezie și, nu în ultimul rând, fotografii nud care arată ființa umană în vulnerabilitatea ei. Conceptul este la fel de relevant ca acum un an și jumătate.

Oamenii realizează și mai mult cât de important este să aibă grijă, în primul rând, de ei, ca apoi să poată face ce își doresc și să fie alături de ceilalți.

Așadar, prevenția mai întâi de toate, mergeți constant la controlul medical, indiferent de moment, pandemie, frici, gânduri! În curând, Atlasele vor fi dăruite în varianta lor premium print pacienților care vin în clinicile MedLife.

Ce-ți încarcă bateriile la finalul unei zile lungi?

Miros de Cabochard, un vin roșu sec, muzică. Apoi, mă uit pe diferite conturi de Instagram – @lavidamediteraneea, @fashionguru, @architecture & design, @permillion, @muralarts, @castellodivicarello, @rebelquotes, @genarrocontaldo, @vogueportugal –, vizionez ad-uri noi, citesc știri diverse, facem Facetimes cu prietenii și râdem mult. Uneori, mănânc foarte multe paste iuți cu sos roșu. Sunt o mare gurmandă.

Ce faci cu zilele care-ți rămân pentru tine?

Plimbări în Cișmigiu sau prin oraș, când nu e aglomerat, îmi place să plec cu băieții și să descoperim case sau terase mici sau food places ascunse în locuri reabilitate, neștiute încă de toată lumea. Când și când, ne cazăm în București la hotel și ne comportăm exact ca niște turiști sau plecăm prin țară.

*Story empowered by MedLife

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…