Sonia Grindeanu: „ Am descoperit Wushu odată cu mersul și vorbitul”

Sonia este multiplă campioană modială, europeană și națională. Antrenează copii care vin să învețe mișcări de Kungfu și îi trimite pe podium. A terminat Cibernetica, lucrează în bancă și în timpul liber gătește și îngrijește un british shorthair superb și răsfățat.

Interviu de: Adriana Moscu

Sonia nu avea mai mult de doi ani când a pus prima oară piciorul în sala de antrenamente. Datorează succesul în Wushu constanței și seriozității, practicate mai bine de 20 de ani, pentru o secundă în care este pe podium și se simte, așa cum spune, de-asupra tuturor. Despre acest sport care stă la baza tuturor artelor marțiale și despre cum se fabrică o campioană, în rândurile de mai jos.

Cum e corect, de fapt, Wushu sau Kung Fu? Care e diferența?

Wushu, sau mai cunoscutul Kungfu, reprezintă toate formele de arte marțiale provenite din China. Mai mult decât atât, toate artele marțiale asiatice își găsesc originea în Wushu. Pe parcursul a mai bine de 5.000 ani, Wushu s-a dezvoltat și a evoluat în câteva sute de stiluri, în fiecare regăsindu-se tehnici, principii și strategii de luptă, dar și o varietate impresionantă de arme tradiționale. Printre numeroasele stiluri din Wushu se regăsesc Taijiquan (Tai Chi), stilul maimuței, stilul tigrului, stilul bețivului, cel al călugăriței, al șarpelui, Wing Chun, Shaolin, Wudang și multe, multe altele. În același timp, Wushu a încorporat filosofia chineză și stilul de viață al oamenilor din China. Astfel, acest frumos sport s-a dezvoltat într-o adevărată artă, un mod de a-ți îmbogăți mintea, spiritul și de a-ți dezvolta armonios corpul. Kungfu înseamnă, de fapt, măiestrie. Poți avea kungfu în bucătărie, de exemplu, dar acest termen a fost asociat sportului Wushu tocmai datorită popularității filmelor de acțiune, în care au fost ilustrate tehnici de Wushu (filmele în care au evoluat Bruce Lee, Jet Li, Jackie Chan și alți practicanți de Wushu, dar și mai recentele Kungfu Panda). 

Cum stă treaba pe „câmpul” de luptă?

Din punct de vedere competițional, Wushu se împarte astăzi în două mari categorii: Taolu și Sanda. Sanda reprezintă sistemul de luptă full-contact tipic chinezesc, în care se folosesc tehnici de brațe, de picioare și de aruncări/proiectări, fiecare dintre aceste tehnici având un punctaj în caz de reușită aspura adversarului. De cealaltă parte, Taolu este termenul colectiv al numeroaselor exerciții compuse din tehnici marțiale, cu sau fără arme, executate de regulă fără partener, într-un anumit timp și spațiu alocat. Putem asemăna o probă de Taolu cu proba de sol din gimnastica artistică sau cu alte discipline sportive, precum gimnastica ritmică sau patinajul artistic. Un taolu conține tehnici de luptă, îmbinate armonios cu elemente de dificultate.

Cum ai descoperit acest sport? De cât timp îl practici? Știu că tatăl tău ți-a fost mentor.

Wushu a făcut parte din viața mea dintotdeauna. Fiind unul dintre cei mai vechi promotori ai acestui sport în România, tatăl meu, Petru Grindeanu, a fost și este în continuare mentorul meu și sursa mea de inspirație și motivație. Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când practic oficial acest sport. Spun oficial, pentru că de la vârsta de 7 ani am început să merg cu regularitate la antrenamente și să urmez un program bine organizat. Altfel, am imagini cu mine și de la 2-3 ani în sala de sport. Mă bucur enorm că am avut această oportunitate de a descoperi Wushu odată cu mersul sau vorbitul, pentru că așa a devenit ceva natural pentru mine și cred că și din acest motiv am reușit să am performanțele de până acum.

Câte medalii ai adunat până acum? Care dintre ele îți este cea mai dragă?

Am început să particip la campionate de Wushu după șase ani de antrenamente și, în 16 ani de competiții, am adunat trei titluri mondiale, 16 titluri europene, 31 de titluri naționale și alte două medalii de argint și două de bronz la campionatele mondiale și 6 medalii de argint și 3 de bronz la campionatele europene. Fiecare medalie câștigată are povestea ei. De asemenea, sunt foarte mândră și de alte rezultate de locul 4, 5 sau 6, din care am avut de învățat enorm.

Cea mai dragă medalie, însă, este primul bronz european, pe care l-am câștigat după ce aproape hotărâsem să mă las de acest sport. Se întâmpla în anul 2006, la doar un an de la debutul competițional. Am participat atunci la primul meu campionat mondial de juniori, în Malaezia, la vârsta de 14 ani. Cu o seară înainte de proba mea, am avut un antrenament foarte bun, ba chiar m-am regăsit în ziua următoare cu o fotografie într-un ziar local. Fiind încrezătoare în pregătirea pe care o aveam, dar totodată simțind o presiune enormă, în ziua concursului am avut o evoluție bună, însă nu la nivelul la care mă așteptam. Cu toate acestea, m-aș fi încadrat undeva pe locurile 4-6, însă arbitrii m-au clasat atunci pe ultimul loc. Prima reacție, care a durat câteva săptămâni de la momentul respectiv, a fost să mă las de Wushu. Nu reușeam să înțeleg de ce am primit o notă atât de mică, mai ales că în urma concursului am fost felicitată de câteva adversare mai bine clasate și de antrenorii lor. Mă bucur și în ziua de azi că am avut maturitatea să trec peste acel moment și să mă reîntorc la antrenamente. Fiind o fire analitică, deși aveam 100% încredere în antrenorii mei, am dorit să înțeleg singură cum aș putea să îmi măresc nota. Astfel, m-am înscris la cursul european de arbitri și am devenit poate cel mai tânăr arbitru european. În același timp, spre sfârșitul anului, urma să aibă loc campionatul european de seniori. Deși aveam doar 14 ani, era o ocazie foarte bună să particip la seniori, regulamentul permițând acest lucru, pentru a dobândi cât mai multă experiență posibilă, fără a avea așteptări. Spre surpriza tuturor, dar mai ales a mea, am reușit atunci să iau medalia de bronz. De acolo a pornit, de fapt, totul.    

Ești multiplă campioană mondială. Ce simte un învingător când are medalia la gât? 

Mândrie. Ușurare. Presiune. Recunoștință. Putere. Orice medalie, dar mai ales cea de aur, vine la pachet cu un cocktail de sentimente.

În primul și în primul rând, pentru o secundă te simți deaspura tuturor. Orice astfel de rezultat este produsul a sute și mii de ore de antrenament, ani întregi în care ai dat tot ce ai putut pentru a clădi performanța. Totodată, o medalie te motivează să îți continui călătoria, dar te și responsabilizează și te ambiționează să devii din ce în ce mai bun.

De altfel, întotdeauna am fost de părere că cel mai mare adversar al meu am fost eu, iar atunci când am reușit să mă autodepășesc, să fiu mai bună decât am fost la competiția anterioară, sau la antrenamentul trecut, cu medalie sau fără medalie, am reușit să am toate aceste sentimente frumoase.

Care e rețeta succesului pentru tine? 

Nu pot spune că am o rețetă prin care reușesc să am succes, dar cred cu tărie că doar prin seriozitate, constanță și multă muncă poți atinge performanțe. Desigur, este important să ai și un pic de talent, și un pic de noroc și de îndrumare, dar am cunoscut o grămadă de sportivi extrem de talentați, care nu au reușit să ajungă la performanță, tocmai pentru că nu au fost constanți și nu au muncit cât trebuia, bazându-se prea mult pe acest miraj numit „talent”. Și mai este un aspect important aici, din punctul meu vedere. Să îți stabilești înainte de fiecare competiție un obiectiv cât se poate de realist, să ai un vis care poate părea imposibil, să te gândești că te poți clasa și pe ultimul loc și să muncești atât de mult la fiecare antrenament încât visul, și nu doar obiectivul, să devină realitate.   

Care este mișcarea ta preferată din Wushu?

Nu am o mișcare sau o tehnică preferată, însă cu siguranță arma mea favorită este evantaiul.

Aparent un obiect feminin, evantaiul (metalic, cu lame tăioase) a reprezentat în trecut o adevărată armă imprevizibilă. Atunci când am început să practic Wushu m-a atras în special partea de luptă full-contact, tatăl meu pregătind foarte mulți sportivi pe această latură.

Dacă mă gândesc mai bine, nici nu voiam să aud de Taolu. Cu toate acestea, la întoarcerea dintr-o călătorie din China, tatăl meu a adus mai multe CD-uri tehnice cu Taolu, printre care și unul cu evantaiul. Atunci m-am îndrăgostit de această armă și am studiat singură ore și ore pentru a învăța arta evantaiului.

E ceva pe lista ta de reușite sportive la care încă visezi?

Wushu este actualmente sport olimpic, cu o primă participare oficială în programa Jocurilor Olimpice pentru Tineret – Dakar 2026. Întotdeauna mi-am dorit să particip la o ediție a Jocurilor Olimpice, însă știu că pentru mine acest tren a plecat, deoarece, până vom avea Wushu în programa oficială a JO pentru seniori, eu voi fi depășit cu mult vârsta de a concura. Totuși, sper să îmi împlinesc acest vis prin elevii mei.

Cum arată un antrenament pentru tine?

Antrenamentele diferă foarte mult în funcție de perioada competițională în care ne aflăm și de specificul probelor pentru competițiile viitoare. De aceea îmi și place atât de mult acest sport, pentru că nu te poți plictisi niciodată. Wushu este atât de variat și de complex, încât nu îți ajunge o viață să acumulezi un sfert din tot ceea ce reprezintă această artă. Pregătirea fizică este importantă în egală măsură cu cea tehnico-tactică, așa că antrenamentele de dimineață sunt axate pe condiționare, iar cele de seară pe tehnică. În perioadele în care nu avem competiții, îmi place să încerc lucruri noi și să exersez tehnici de bază cu arme pe care nu le folosesc cu regularitate sau din stiluri pe care nu le practic în campionate. 

De ce să practicăm Wushu din atât de multe alte sporturi? Cui i se potrivește?

Wushu este un sport potrivit pentru absolut toate vârstele, de la 2-3 ani, până la 80 de ani și peste. Desigur, nu mă refer la sport de performanță, însă tocmai aici apare unicitatea acestui sport. Există stiluri, mișcări și tehnici potrivite și adaptabile oricărei vârste, personalități și condiții fizice. Dacă vorbim de Wushu ca sport de performanță, recomand să se înceapă de la o vârstă cât mai fragedă (5-6 ani), pentru a putea fi dezvoltate abilitățile motrice necesare cu o ușurință mai mare. 

Pe tine ce te-a învățat acest sport? Cum te-a modelat?

Făcând parte din viața mea încă de la început, pot afirma că Wushu m-a modelat și m-a ajutat enorm să fiu ceea ce sunt astăzi. În primul rând, sportul de performanță te disciplinează fantastic.

Nu poți să ajungi să ai rezultate dacă nu ești foarte serios și constant în ceea ce faci pentru că ai atât de mult de muncit și de acumulat, încât nu îți permiți să risipești vremea. Acest lucru cred că este valabil în orice domeniu în care vrei să excelezi, nu doar în sport.

Pe de altă parte, dacă vorbim de Wushu, sau de arte marțiale în general, acestea aduc cu ele un pic din filosofia asiatică și modul de viață de acolo și te învață să fii umil, respectuos, modest. 

Îți împarți timpul între activitatea într-o bancă, cea din sala de antrenamente, ca antrenor și ca sportiv, dar și cea de arbitru. Cum îți faci timp pentru toate? 

Nu a fost deloc ușor, dar cu atâtea activități în care am fost implicată de-a lungul timpului, am dobândit abilități organizatorice foarte bune. Am absolvit Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, iar de mai bine de patru ani lucrez la Banca Națională a României.

Multă lume mă întreabă cum reușesc să îmi împart timpul între două domenii atât de diferite, însă eu sunt de părere că atunci când ai mai multe pasiuni, aspirații sau obiective, nu trebuie să alegi între ele, ci trebuie să te organizezi în așa fel încât să nu fie nevoie să renunți la nimic din ceea ce îți place.

Este adevărat că de multe ori plec de acasă la șapte dimineața și mă mai întorc la zece seara, dar toate aceste experiențe mă îmbogățesc și mă întăresc.

În ceea ce privește activitatea ca antrenor, am absolvit cursurile Școlii Naționale de Antrenori în urmă cu opt ani, timp în care mi-am format una dintre cele mai bune grupe de copii din țară – câțiva dintre elevii mei au deja și performanțe internaționale. Este incredibil sentimentul pe care ți-l oferă rezultatul unui sportiv pe care l-ai antrenat, l-ai susținut în momentele grele și l-ai îndrumat spre victorie. Spre exemplu, la campionatul european din anul 2019, la care am câștigat două medalii de aur și una de argint, eleva mea a obținut medalia de argint la juniori, într-o probă foarte disputată, și mărturisesc că m-am bucurat mai mult pentru rezultatul ei, decât pentru al meu.    

Ai un model în acest sport, la care te raportezi? 

Nu am un model anume, în schimb, încerc să „fur” câte ceva de la toate persoanele cu care am ocazia să interacționez, de la campionii și antrenorii internaționali, până la prichindeii din grupa mea. Cred cu tărie că putem învăța atât de la persoanele mult mai experimentate decât noi, cât și de la cei care abia pornesc pe acest drum, pentru că tocmai prin ei reușim să ne perfecționăm în mod continuu activitatea. 

Mai există interes pentru acest sport din partea tinerelor generații? 

Desigur! Constat, cu bucurie, o creștere semnificativă a practicanților de Wushu în ultimii cinci ani, mai ales în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani. Ceea ce este și mai interesant și, cumva, deosebit față de alte sporturi, este faptul că procentul celor care rămân să practice acest sport pentru mai mulți ani este mult mai mare decât al celor care renunță după primele luni. Acest aspect demonstrează cât este de captivant Wushu, de divers și câte are de oferit pentru persoane de toate vârstele. Copiii sunt atrași, în general, de costumele frumoase, de armele tradiționale și vor să învețe mișcările din Kungfu Panda.

Focusul se mută pe dezvoltarea armonioasă a corpului și pe autoapărare, pe măsură ce înaintăm în vârsta practicanților de Wushu, culminând cu îmbunătățirea sănătății la vârste mai înaintate. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a declarat în anul 1988 Taijiquan-ul ca fiind cea mai bună mișcare pentru sănătate.

Taijiquan-ul, sau mai cunoscut „Tai Chi”, consta în tehnici de luptă îmbinate cu tehnici energetice, executate într-un ritm lent, care au scopul de a reechilibra energia (Qi) în corpul uman.

Am citit în diferite articole descrieri oarecum nedrepte – se făcea o paralelă între înfățișarea ta delicată, trăsăturile foarte plăcute, feminine, și sportul pe care-l practici. Cum facem să nu mai emitem astfel de prejudecăți? Pe tine te deranjează aceste comparații? 

Aparențele pot fi înșelătoare, iar acest lucru poate fi un avantaj pentru mine. La o primă vedere, nimeni nu se așteaptă să fiu practicantă de arte marțiale. Următoarea întrebare este întotdeauna: „Știi să te bați?”. Cu siguranță, tehnicile de luptă reprezintă fundamentul artelor marțiale, însă, lupta efectivă trebuie să fie ultima resursă la care să fie nevoie să apelezi. Nu mă deranjează însă prejudecățile sau astfel de comparații legate de înfățișarea mea și sportul aparent dur pe care îl practic.   

Cum îți place să-ți petreci timpul când nu ești la bancă sau la antrenamente? 

Îmi place foarte mult să conduc, să gătesc și să îmi petrec timpul liber alături de prietenul meu, de familie și, desigur, întotdeauna împreună cu motanul meu, un superb british shorthair consemnat în carnetul lui ca „motan rău”. Cu mine este foarte iubitor, însă trebuie să recunosc că și el este un adevărat practicant Kungfu. 

Fotografii: Akira Enzeru, Bogdan Sima, Codrin Prisecaru, Dico Emil, Gleb Muzrukov, Jose Machado, Mihaela Neacsu.