A List Magazine ∙ August 19, 2021 ∙ 7 min read

 

Iubitoare de frumos, pasionată de culori și de o rutină de îngrijire adecvată,  Mihaela Elena Gáspár (The Beauty Therapist) ne spune care au fost începuturile sale în domeniul frumuseții și care sunt trendurile sezonului în makeup.

Cum te-ai apucat de un business în domeniul frumuseții?

Adevărul este că dacă avem urechi să auzim, ochi să vedem și inimă să simțim viața ne ghidează fiecare pas; doar că într-un mod greu de deslușit pentru mintea umană. Răspunsul pe scurt la această întrebare este că am ajuns aici dintr-o mare nevoie!

În adolescență, fiind o fată care se lupta cu acneea, am căutat tot soiul de remedii în speranța că odată scăpată de acnee stima mea de sine se va îmbunătăți, voi fi mai fericită și împlinită. Dar, toate acestea nu s-au întâmplat așa cum mintea mea și-a imaginat, lecția avea să dureze mai mulți ani până să o învăț cu adevărat. Pentru a scurta povestea, vă spun că într-un final am descoperit produsele de machiaj. Desigur pe atunci eram o adevărată novice, cunoștințele și îndemânarea nu au fost de partea mea, însă, pe parcursul anilor am tot avansat. La început am fost un om autodidact, exersând totul pe principiul încercare – eroare; până când mi-am dat seama că îmi place din ce în ce mai mult arta make-up-ului și m-am hotărât să mă apuc de studii în acest sens. În 2016, având o diplomă de licență în business și un masterat în administrarea afacerilor, m-am înscris la cursurile organizate de Intact Media Academy, sub îndrumarea Mirelei Vescan. Iar de acolo încet, încet pasiunea mea a crescut tot mai mult.

Anul trecut în plină pandemie, am decis să mă certific și în cosmetică, deoarece îngrijirea pielii face parte din rutina noastră zilnică și am vrut să-mi pot extinde serviciile și în această direcție.

Apoi, datorită sprijinului primit din partea familiei, am reușit să îmi deschid un studio de beauty și îngrijire, în centrul Clujului. Un loc unde femeile se pot simți în siguranță, se pot relaxa și pot, în același timp, să beneficieze de servicii de înfrumusețare, dar și să plece acasă și cu un bagaj de cunoștințe noi.

Așa a luat naștere The Beauty Therapist Studio, a durat mai mult decât preconizam, pentru că în cele din urmă totul a început în adolescență, însă nu îmi pare rău, deoarece pe parcurs am acumulat foarte multe cunoștințe și m-am descoperit pe mine. Acum, la mulți ani distanță pot să-i mulțumesc adolescentei cu acnee și să recunosc că acesta este drumul pe care mi-a fost dat să-l parcurg și îi sunt recunoscătoare vieții – atât pentru cele bune, cât și pentru cele grele.

Care sunt trendurile în make-up și păr în acest sezon? 

Îmi place mult această întrebare. Sunt de părere că trendurile vin și trec, însă cel mai important este să știm să le adaptăm nevoilor și stilului nostru de viață. Niciodată nu mi-a plăcut să urmăresc obsesiv tendințele ori trend-ul, deoarece acestea trec mult prea repede. Nu vi se pare și vouă?! (râde)

Produsele de machiaj se lansează pe bandă rulantă (ceea ce nu-i rău, o parte din mine se bucură foarte tare), dar multe dintre noi, femeile obișnuite, nu își permit să cumpere mereu toate noutățile; de acea, le spun clientelor mele că este mai bine să își descopere propriul stil și să achiziționeze produse potrivite lor și tenului lor, iar după acea, dacă vor să se răsfețe cu câte un produs în trend o pot face.

Este mai indicat să ai o paletă de farduri bună, pe care să le folosești zilnic deoarece îți place, decât să ai 3-4-5, dar pe care să nu le folosești deoarece nu îți plac, dar au fost cumpărate doar pentru că sunt în tendințe.

Dar pentru că vreau să ofer un răspuns cât mai complet, voi merge și în direcția cerută în întrebare, spunând că potrivit unor experți de talie internațională, fardurile de ochi colorate, în nuanțe vibrante, sunt un must have, iar buzele nude sunt mereu în trend.

De câțiva ani încoace mascara colorată a câștigat teren în sezonul cald, preferata mea este Melkior Blue, oferă tot ce îmi doresc – culoare, alungire și volum. Dacă este să aleg nuanțe de ruj mereu în tendințe atunci roșul și nude-ul câștigă teren. Rujurile de la Melkior, nuanța Alexia, și Sexy nu ar trebui să lipsească din trusa noastră. Cu ajutorul coafuri putem să ne schimbăm puțin fizionomia feței, astfel că mai important decât trendul este să avem un look care să ne avantajeze și cu care să ne putem identifica din punct de vedere psihologic.

Ce culori se poartă? 

Nude-ul este mereu la putere! În sezonul mai rece, tonurile de maro, culorile toamnatice și mai ales nuanțele de bordoux, vișiniu sau arămiu sunt cele mai căutate și recomandate. Un smokey eyes în tonurile frunzelor care aștern un covor superb, în fiecare toamnă, este un clasic care se potrivește tuturor.

Care sunt pașii pe care ttrebuie să-i urmăm pentru un make-up reușit?

Educația în acest sens este esențială și sunt recunoscătoare, de fiecare dată, când am șansa de-a le oferi fetelor și femeilor câteva recomandări utile. În astfel de situații, mă gândesc mereu la adolescenta cu acnee care am fost cândva și căreia i-ar fi prins atât de bine puțină educație pentru un machiaj inteligent. Cred că și de aceea am dezvoltat și cursurile de auto-machiaj, pe lângă serviciile de make-up și cosmetică. Tinerele, dar și doamnele, au nevoie de ghidaj pentru a-și evidenția frumusețea, fără să-și neglijeze sănătatea pielii. OK, revenind la întrebare, secretul este baza! Cel mai important pas este baza de îngrijire, produsele pe care le aplicăm, înainte de a începe machiajul.

Demachierea, tonifierea și hidratarea sunt cei trei pași esențiali, care trebuie urmați mereu, fără excepție. Știu că uneori poate părea un efort, dar vă rog să mă credeți că merită! Un machiaj reușit necesită o piele curată și hidratată – asta pentru că ne dorim ca tenul nostru să rămână sănătos. Produsele de îngrijire le aplicăm în funcție de consistența lor, de la cele mai lichide spre cele mai solide. Ordinea aplicări este la fel de importantă precum calitatea și mai ales tipul produselor. Fiecare dintre noi trebuie să știm ce tip de ten avem și să alegem produsele în funcție de acesta.

Dacă nu ne descurcăm să deslușim tipul de ten, putem apela la o cosmeticiană sau un medic dermatolog. Sau și mai simplu, îmi puteți scrie pe contul de Instagram și stabilim o consultație online.

Ce te inspiră in viata de zi cu zi?

Mă inspiră foarte multe, de la un clip pe YouTube (sunt mare consumatoare a acestei platforme, pe care și creez conținut educativ în ceea ce privește îngrijirea personală) și până la postările de pe Instagram ale A List Magazine – recunosc că sunt o mare admiratoare atât a conținutului online, cât și a printului. Profit pe această cale pentru a vă mulțumi pentru tot ce faceți și pentru că sunteți alături de noi.

Alteori, inspirația vine când nici nu mă aștept. Din fericire, natura este una dintre cele mai bogate surse de inspirație, fiecare sezon aduce ceva nou, ceva diferit și interesant. Iar dacă ne permitem libertatea de-a observa cu atenția natura, aceasta ne poate dicta cele mai interesante trenduri și ne poate inspira într-un mod fascinant.

Dacă este să mă inspire o persoană, acesta este fratele meu. Îl admir foarte mult și învăț atât de multe de la el. Este persoana care mă împinge blând de la spate și este alături de mine în momentele când am nevoie de un sprijin sau atunci când mă simt dezorientată. Este piatra mea de sprijin, dar și cel care mă cunoaște cel mai bine. Datorită lui și datorită adolescentei cu acnee sunt azi aici, am reușit să transform ceva dureros în ceva foarte frumos și să-mi transform un vis în realitate – studioul de cosmetică, machiaj și îngrijire personală.

Related Posts

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…