Monica Cismaru ∙ October 3, 2019 ∙ 7 min read

Denis Hanganu andrei oprea

Denis Hanganu (25 de ani), interpretul lui Andrei Oprea din serialul „Sacrificiul“ (Antena 1) este un amalgam de trăsături: este un romantic în dragoste, un adept al provocărilor în viața profesională și îi place să-și testeze limitele și dincolo de platourile de filmare prin sporturi extreme.

 

 

„Sacrificiul“ este producția cu care îți faci debutul în televiziune. Cum e pe platourile de filmare ale serialului față de scena teatrului?

Așa-i, e proiectul meu de debut în televiziune. Discrepanța e într-adevăr mare având în vedere că pe platourile de filmare ritmul de lucru este unul absolut fulminant, mereu contratimp, combinând astfel calitatea cu profesionalismul. În teatru totuși, factorul acesta esențial al presiunii timpului nu își face atât de puternic simțită prezența, iar oamenii au ceva mai mult timp, răgaz, pentru a se insipira, a însuși, a crea.  Printr-o exprimare elegantă, aș putea rezuma spunând că o așa experiență scoate ce-i mai bun din tine, ori eu sunt mare fan al acestui tip de provocare și îmi place să cred că sunt bine pregătit și cu temele făcute. Mai departe vor judeca cei ce ne urmăresc.

 

În serial îl interpretezi pe Andrei, unul dintre cei trei fii ai familiei Oprea. Ce trăsături ai vrea să împrumuți și în viața reală de la personajul tău?

Una singură, răbdarea. Cred cu tărie că e necesar să mai lucrez cu mine la acest capitol, având în vedere că uneori sunt destul de iute în ceea ce privește modul meu de a acționa, dar sunt încrezător că timpul e de partea mea.

 

Andrei e un cuceritor, printre altele. Se poate spune asta și despre Denis Hanganu?

Personajul Andrei Oprea cred că are o energie foarte bună pentru că încearcă permanent să repare, să rezolve lucrurile așa cum poate el mai bine dorindu-și să devină stâlpul familiei, iar asta cred că îi conferă un soi de atracție din partea femeilor ce-l înconjoară. Despre mine în schimb n-aș putea spune asta. Denis Hanganu e un om. Un om simplu, sincer, dintr-o bucată, responsabil, vesel și cu poftă de viață.

Denis Hanganu andrei oprea

Ce îl face pe un bărbat să fie caracterizat drept ”cuceritor”?

E un paradox. Răspunsul în linii mari ar fi exact faptul că nu își dorește să fie caracterizat drept “cuceritor”. Cu cât e mai lejer în exprimare, comportament, atitudine, cu atât legile atracției umane încep să-și facă simțită prezența. Firește că ajută și calități precum șarmul și charisma ce reprezintă, de altfel cireașa, de pe tort.

 

Care e cel mai frumos lucru pe care ți l-a spus vreodată o femeie? În ce context?

Cel mai frumos lucru spus o să-l păstrez confidențial. Ce pot însă divulga este că sunt un romantic de fel, sunt loial celor două cuvinte comune pe cât de simple pe atât de sublime, pe care le prețuiesc nespus.

 

Cum construiești un personaj a cărui personalitate se dezvoltă pe durata mai multor episoade?

Pas cu pas. Pleci de la niște date care ți se dau la început despre personaj sau pe care le discuți anterior cu scenaristul și regizorul, apoi intervine lucrul cu tine însuți ce cuprinde tot acel proces complex de punere în situație și de a-ți însuși efectiv într-un mod cât mai natural și credibil datele personajului. Ce se întâmplă ulterior cu parcursul personajului în serial decid doar scenariștii, care conduc povestea într-o direcție sau alta, urmând ca actorii să respecte până la capăt scenariul, respectiv indicațiile regizorale.

 

Care sunt miturile care se creează automat în jurul vieții unui artist? Tu cu ce te-ai confruntat de-a lungul timpului?

Sunt câteva ce-i drept, mai ales dacă am include în acest capitol și aparițiile în mediul online ori la TV. Faptul că ți se modifică brusc viața, faptul că tu ca persoană ajungi să te schimbi (în rău ar spune cârcotașii), că duci o viață boemă, că artiștii sunt ușor neserioși. Nimic mai fals, cred eu. Cel puțin în cazul meu nu se aplică niciunul. Eu sunt la fel, vizându-mi în continuare aspirațiile pentru viitor.

Denis Hanganu andrei oprea

Distribuția din Sacrificiul este diversă, eclectică. Cum e atmosfera de la filmări, ai legat prietenii noi, ai cimentat relații mai vechi?

Minunată din punctul meu de vedere. Echipa artistică, după cum ştiți e de excepție, la fel e şi cea tehnică iar mulți dintre membrii ei se cunosc de ceva timp, însă am noroc ca mă adaptez repede în medii noi de lucru. Cu Vlad Gherman mă știam încă din timpul facultății, noi fiind chiar colegi la clasa domnului Adrian Titieni, așa că e o bucurie sa ne revedem acum pe platourile de filmare.

 

Televiziunea oferă o expunere mare. Îți place să fii recunoscut pe stradă, să ți se ceară autografe?

Da și da. E o expunere mare și îmi și place să fac poze sau să fiu recunoscut. Aș fi ipocrit să mint pentru că e rezultatul unei munci depuse de mine până la urma și în același timp reprezintă materializarea unor dorințe pe care cred că le aveam în suflet încă de mic când mă uitam la filme ori la TV și visam să-i fac mândri pe ai mei, eu fiind o fire introvertită în copilărie.

 

Care e cea mai mare curiozitate a fanilor legată de tine?

Una dintre cele mai mari curiozități este cea legată de vârstă. E destul de publică informația din ce știu, însă o reconfirm dacă e nevoie. Am 25 de ani.

 

Ești un pasionat de sporturi extreme. Cum ai început să apreciezi senzațiile tari?

E mult spus la plural, sporturi extreme. E vastă și mare categoria asta, însă preferințele mele se îndreaptă către skidiving. Interesul a apărut în timp, cam odată cu prezența internetului la noi în țară, respectiv a YouTube-ului, unde am și văzut de altfel primele salturi și mi se părea ceva de domeniul fantasticului.

Denis Hanganu andrei oprea

Ce alte lucruri din viața de zi cu zi îți oferă (sau ți-ar oferi) aceleasși trăiri cu a sări cu parașuta, spre exemplu?

Din viața de zi cu zi, nimic. E un sentiment aparte pentru mine, realmente fenomenal. Când sari în gol de la 4000 de metri în mod sigur n-ai cum să creezi vreo asociere cu altceva. E un moment unic.

 

Ți-a părut vreodată rău că ai ales actoria și nu o altă carieră?

Acum mulți ani mă gândeam să urmez o carieră în armată negreșit. De regretat n-am regretat niciodată, dar mărturisesc că au existat momente în care m-am gândit dacă am ales cel mai bun drum pentru mine. Spun asta pentru că e o meserie atât de frumoasă, dar în același timp și una în care parcursul de multe ori e subiectiv depinzând enorm de contexte favorabile, întâlniri, cu siguranță și de noroc. Trăim niște vremuri în care situația actorilor tineri e mai incertă ca niciodată. Pe mine, având o copilărie mai strașnică, din fericire mă salvează mereu gândul că aș putea să fac/să mă apuc de multe alte lucruri la fel de bine, iar asta mă liniștește și îmi dă o groază de încredere pe mai departe.

 

Un lucru la care nu te pricepi deloc este…?

Gătitul. Mă ofer doar să ajut pe la curățarea și tăierea legumelor, eventual să amestec cu o lingură de lemn. Atât timp cât nu iese fum, e bine.

 

Cea mai recentă minciună pe care ai spus-o este…

“Totu’ va fi bine”.  Eu tare apreciez sinceritatea, însă dacă analizăm realist lucrurile, uneori o minciună mică, nevinovată, cu rol motivațional e mult mai folositoare într-un context potrivit atât timp cât reușești să impulsionezi pe cineva, decât un adevar spus într-un mod rece și tranșant.

 

Foto: Antena 1

 

Related Posts

Liviu Romanescu (Ideo Ideis): „Ediția cu numărul #17 stă sub semnul reevaluării identităților personale și al redefinirii valorilor colective”

După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo…

În ce constă magia Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, ajuns la cea de-a 19-a ediție

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL are loc între 8 și 14 august…

Horoscopul săptămânii

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna…

Horoscopul lunii august 2022. Ce ne rezervă astrele în această lună

Află tot ce îți rezervă astrele pentru luna august și descoperă principalele previziuni din horoscopul pentru 2020, realizat…

Horoscopul săptămânii

Astrologul Anca Stoica aduce noutățile astrale din această săptămână. Iată ce ne așteaptă în perioada 1- 8 august…

Ce se întâmplă mai exact înainte și după ce ești #GataDeBusiness? Cu Andreea Esca și Andrei Trandafir

În cea de-a șaptea edițe a emisiunii #GataDeBusiness, realizată de către Raiffeisen Bank, Andreea Esca merge și mai…

Cosmina Păsărin, Majda și Emily Burghelea (Vorbește Lumea, PRO TV): ”Între noi, există orice, mai puțin competiție”

Vara aceasta, trei noi prezențe feminine ne ocupă prima parte a zilei, de luni până vineri, la PRO…

Horoscopul săptămânii

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…

Andreea Esca te invită să descoperi o poveste despre succes și pasiune alături de Mari Bratu, la #GataDeBusiness

Andreea Esca te invită să descoperi o poveste despre succes și pasiune alături de Mari Bratu, la #GataDeBusiness…

Horoscopul săptămânii

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…