Monica Cismaru ∙ June 14, 2021 ∙ 8 min read

armina popeanu

Armina Popeanu a revenit la prima ei dragoste, arhitectura, după ce, un timp, și-a folosit creativitatea în realizarea de accesorii pictate – genți și încălțăminte de piele, business pe care l-a pus pe picioare după ce și-a vândut motocicleta. Pandemia i-a reconfigurat planurile și aspirațiile și a reluat activitatea de arhitect și de designer de interior și a început cercetarea doctorală pentru a crea un model de business prin care să îi ajute pe antreprenorii creativi.

Armina, cum sună, pe scurt, parcursul tău profesional? Ai ales arhitectura, te-ai orientat spre design, iar acum faci o cercetare doctorală despre antreprenoriat creativ…

Da, sunt arhitect. De fapt, m-am hotărât să dau la arhitectură printr-a 5-a și nu m-am mai gândit la o altă facultate de atunci. Cu toate că întreg parcursul a fost unul super-anevoios. N-am fost niciodată real un talent nativ la desen, așa că, practic, a trebuit să învăț să desenez de la zero. Am făcut asta timp de 3 ani, dintre care 2 am făcut naveta de la Brașov la București în fiecare sâmbătă. Cu toate astea, atunci când am terminat facultatea, sindromul impostorului a fost mai puternic și am fugit de meseria de architect. Atunci mi-am urmat pasiunea – cea de a personaliza accesorii și am fondat Lyria. La momentul respectiv mi-am vândut motocicleta, iar de toți banii am cumparat genți. Genți din piele naturală, pe care le-am pictat și urcat online, într-un shop online. Lyria a început din pasiunea mea pentru personalizarea accesoriilor și a continuat datorită feedback-ului pozitiv al Doamnelor Lyria. Ce-a urmat a fost o întreagă aventură antreprenorială: o fabrică de marochinărie, mulți angajați, colecții de genți, pantofi, multe proiecte externe și târguri internaționale.

La începutul pandemiei am fondat AArchitects, mi-am învins sindromul impostorului și după o agonie profesională am revenit la arhitectură și la design interior.

Cercetarea doctorală a început din pura mea dorință de a vedea de ce antreprenorii creativi (fie ei arhitecți, designeri, muzicieni, scriitori sau publicitari și lista poate continua mult) sunt mai orientați către produs și creație, în detrimentul monetizării ei. Sunt încă la început, dar sper ca în final să pot construi un model de business care să îi ajute pe antreprenorii creativi.

armina popeanu

În ce context simți ca ți-ai pus cel mai bine în valoare spiritul creativ?

Cred că în orice postură poți fi creativ. Chiar și în job-urile part-time din facultate (profă de germană, de creație sau în call-center), tot îmi exprimam creativitatea. În timp, am observat la mine și la persoanele creative din jur că e imposibil să nu îți exprimi creativitatea dacă acesta e modul tău de a fi. În procesul de arhitectură și design interiorsunt  etape care presupun multă creativitate. În același timp, creativitatea iese la iveală și prin modul în care rezolvi o problemă. Și… ohoo câte probleme apar într-o amenajare de interior!  Dar satisfacția este mare atunci când gândești un produs și îl vezi imediat materializat, dar și mai mare atunci când vezi că un proiect de-al tău răspunde nevoilor beneficiarilor și îi face fericiți.

Am zile în care creativitatea mea iese la iveală prin rezolvări ale soluțiilor de locuire, altele în care îmi vine o idee de content/video pe care o pun în practică sau altele în care pur și simplu îmi vine o idee care mi se pare excepțională.

Cum gândește un arhitect? Care este procesul de concepție, de creație?

Profesia de arhitect și de designer de interior este una puternic antreprenorială și, cu toate acestea, în procesul de educație se pune prea puțin accent pe ea. Arhitectul este liantul între estetic, funcțional și totul ține cont de nevoile beneficiarilor, de reglementări, de mediul construit. La mine, orice proces de creație începe prin împletirea documentației cu nevoile beneficiarilor. Dacă acest prim pas e făcut cum trebuie, întregul proiect o să decurgă mult mai lin. Iar aici, înțelegerea nevoilor beneficiarilor e una dintre cele mai importante. La noi, arhitectura și designul de interior sunt domenii  ce abia acum penetrează timid marea masă. Iar uneori, beneficiarii au o reticență în a se deschide din prima unui specialist. Ajungem să știm mai multe decât psihoterapeuții sau prietenii lor.

La mine, orice creez pleacă de la nevoile beneficiarilor și ale clienților pentru care lucrez, trece prin documentare serioasă, schițe și o perioadă de teste – mai multe încercări. E o vorbă la noi în breaslă că proiectul nu va fi niciodată gata; cu cât lucrezi mai mult, cu atât vii cu idei sau soluții mai bune. De aceea, nu poți face proiecte instant. Dar, în toți anii ăștia am învățat că limitările- un deadline, financiare sau de stil – sunt benefice procesului de creație.

Ai schimbat macazul, dacă putem spune asta, de la creația de modă- accesorii, la arhitectură și design interior. Ce te-a determinat să faci aceste schimbări?

Începutul pandemiei m-a prins la Milano, fix în mijlocul focarului, la târgul internațional de piele/materiale și trenduri. Eram într-o etapă în care nu mă mai regăseam în graba colețiilor de modă, voiam să alătur o componentă sustenabilă brandului și căutam soluții. M-am întors când toată lumea a stat în loc și m-am blocat. Am crescut într-o familie cu doctori și ultimul lucru pe care îmi venea să îl fac atunci era să încep să comunic despre genți și pantofi, mi se părea de-a dreptul ipocrit. Lunile de izolare au fost pentru mine o perioadă de regăsire profesională, care s-ar fi întâmplat cel mai probabil oricum, dar a fost accelerată de pandemie. Aveam atunci câteva proiecte mici în arhitectură și o dorință puternică de contribui la calitatea vieții beneficiarilor mei. Am convingerea că, mai ales în contextual actual, oamenii vor fi dispuși să investească mai mult în spațiul de locuit.

În plus, motivul pentru care am dat la arhitectură și nu mi-am imaginat un alt drum profesional a fost dragostea mea pentru case. De mică desenam case, mi le imaginam de sus (ceea ce ulterior am înțeles că înseamnă în plan) și îmi plăcea să merg la oameni acasă, să văd care este modul lor de a locui. Cam asta fac și acum, de fapt (râde). Doar că am șansa să contribui la îmbunătățirea calității vieții lor. AArchitects a pornit așadar ca un pas firesc în cariera mea: o extensie a pasiunii mele pentru spațiile de locuit, care se îmbină perfect cu profesia de arhitect și abilitățile antreprenoriale.

armina popeanu

Care sunt lucrurile care îți stimulează cel mai mult imaginația și creativitatea?

Călătoritul. Și cum asta s-a întâmplat din ce în ce mai rar în ultimul an, încerc să recuperez prin documentat (Pinterest și platformele mari de arhitectură, reviste), muzee, discuții, descoperit oameni inspiraționali și uneori filme. Cu toate astea, stimularea cea mai mare și rezolvările cele mai bune apar după ceva muncă la proiectul respectiv, după testat câteva soluții.

Un arhitect vede totul în forme și în culori, prin natura meseriei? Cum arată lumea ta? Casa ta, mediul în care trăiești și în care lucrezi?

Sunt atrasă dintotdeauna de textura materialelor. Și nu mi-am dat seama de asta cu adevărat decât atunci când mă duceam să cumpăr piele pentru genți/pantofi și rămâneam în depozitele de piele (care fie vorba între noi, nu sunt cele mai prietenoase spații) cu orele.

Aș zice că lumea mea e compusă din texturi, culori și forme (deseori geometrice). Am început să lucrez la proiecte foarte serios anul trecut în izolare. Și făceam asta la birou de-acasă. Întotdeauna mi-a plăcut liniștea pe care mi-o oferă biroul de acasă. În același timp după 2-3 luni am simțit nevoia unui colțisor al meu și m-am bucurat că fetele creative de la Casa MAI m-au primit la ele. Mi-am amenajat acolo un birou chic, care are puternica amprentă a valorilor și personalității studioului AArchitects. E într-o zonă boemă, care mă inspiră, printre alte minți super-creative, pe care oricând le pot implica într-un schimb de idei creative spontan. Acasă este acum o reflexie a nevoilor și personalităților mele și ale soțului meu și mă bucur de asta!

Cu toții am trecut printr-o perioadă grea, care și-a lăsat amprenta asupra noastră. Cum ai grijă de tine, de sănătatea ta fizică și mentală?

În izolare, mai mult ca niciodată, am făcut sport zilnic. Din mai anul trecut am reînceput să alerg: muzică tare în căști și alergat și mai tare! Săptămâna trecută am alergat în fiecare dimineață și sunt tare mândră de mine. Încerc să mănânc echilibrat, deși nu-mi iese întotdeauna. Am un ritual drăguț dimineața: cafea, alergat + podcast, smoothie, refresh, cafea, birou… și de cele mai multe ori, iar cafea. Vacanțele mă echilibrează și ele. Dintre toate alergatul e cel mai bun!

Care este lucrul realizat de tine de care ești cel mai mândră?

Mă bucur că am avut tăria de caracter să o iau de la capăt profesional. A fost o perioadă de 2 ani grei, în care tot nu îmi găseam locul. Poate nu pare mare lucru din exterior, dar pentru mine e important. Încerc să mă bucur în fiecare zi de toate lucrurile mici din jur. Deși de cele mai multe ori e tare greu pentru că sunt foarte implicată, am ambiții mari și visez departe! Altfel, mă hrănesc dintotdeauna cu bucuria clienților. 

Ai grijă de sănătatea ta! 

Medlife.ro

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…