Monica Cismaru ∙ March 10, 2021 ∙ 8 min read

alexandra dinu

Alexandra Dinu: mamă, iubită, actriță, FEMEIE. Am vorbit cu actuala componentă a juriului ”Românii au talent!” (PRO TV) despre feminism și feminitate, despre solidaritate feminină, despre frumusețe, dragoste și putere.

În ce echilibru se află conceptele de feminism și de feminitate pentru tine, Alexandra?

Feminismul și feminitatea nu se exclud reciproc și consider că ar fi o dovadă de misoginism să afirmăm contrariul. Din păcate, femeile tind ,deseori, să se rușineze de practicarea unor activități care sunt văzute ca fiind în mod tradițional feminine – cum sunt preocupările pentru modă sau make-up, dar societatea nu se așteaptă ca bărbații să se simtă rușinați în vreun fel de practicarea activităților considerate, în general, masculine, cum sunt șofatul profesionist sau anumite sporturi specifice. Recunosc că nu am cunoscut până astăzi niciun bărbat care să se preocupe că aspectul exterior mult prea îngrijit ar putea conduce la diverse presupuneri cu privire la abilitățile sale profesionale sau la gradul de seriozitate cu care tratează un anumit subiect. O femeie, pe de altă parte, este întotdeauna conștientă de modul în care un ruj mai strident sau o ținută impecabilă ar putea foarte bine să-i facă pe alții să o considere frivolă.

Sunt de părere că feminitatea este una dintre trăsăturile naturale ale femeii și este cât se poate de normal ca fiecare dintre noi să o percepem diferit. Prin urmare, sunt în egală măsură feminină și feministă, însă cred în ideea de egalitate între sexe și nu sunt adepta unei „competiții” între femei și bărbați; cred în femeia-mamă, femeia de carieră, femeia-politician, femeia-artist sau femeia-sportiv, dar nu cred în acel feminism extremist.

alexandra dinu

Ești o femeie puternică ascunsă sub un aspect delicat. Ți s-a întâmplat să fii greșit înțeleasă din cauza acestui lucru? Cum ai reacționat?

Toate realizările mele de până acum sunt rodul unei munci de aproape un sfert de secol. Mi-am început cariera la vârsta de 17 ani, am iubit, am suferit, am trecut peste, am muncit și mai mult, mi-am crescut copilul singură și mi-am oferit șansa să iubesc din nou. Mi-am propus să reușesc în lumea filmului și iată că de peste 20 ani lucrez în domeniu. Am luat parte la multe proiecte frumoase atât în Europa, cât și în America, iar numele meu apare alături de alte nume sonore din această industrie. Cumva, prin felul meu de a fi și prin tot ceea ce am realizat până acum, am reușit să îi fac pe toți cei cu care am interacționat de-a lungul anilor să mă perceapă dincolo de aspectul exterior.  

Puterea unei femei vine din…

Lucruri simple. Momente. Trăriri. Vine din familie, din împlinirea sufletească și profesională, din activitățile în care investește timp și care îi bucură sufletul, din pasiunile pe care le are și din provocările cu care se confruntă. Și nu în ultimul rând, din iubirea pentru Dumnezeu, din credință.

alexandra dinu

Din experiența ta de până acum, ai simțit că ești mai mult invidiată sau admirată de femeile din jurul tău? Ce importanță are această diferență pentru tine?

Fiecare om este diferit și este absolut normal ca ceea ce place unora, altora să nu placă. Același lucru se aplică și în relațiile interumane: poți rezona cu X, dar nu poți rezona cu Y. Am fost mereu un spirit liber și am ales să îmi urmez propriul drum și să mă înconjor de oameni cu o gândire apropiată de a mea, credințe și sentimente similare. Am păstrat alături persoanele care mi-au împărtășit ideile și m-au acceptat așa cum sunt și am preferat să nu plec urechea la ce spun oamenii din jurul meu și să îmi urmez mai departe calea.

A fost vreun moment în care ai resimțit lipsa solidarității feminine? În carieră, în viața personală?

Independent de dorința femeilor de a se susține reciproc, cu toții aspirăm să reușim pe cont propriu. Tocmai din acest motiv m-am abandonat muncii și carierei mele. Desigur că am trăit și momente mai tensionate sau perioade cu o mai mare încărcătură emoțională sau un volum mai intens de muncă, când poate că mi-ar fi prins tare bine o armată de femei care să mă încurajeze la unison. Cu toate acestea, chiar și în acele perioade am resimțit omniprezent acest sentiment de solidaritate feminină, deși eram departe de prietenele mele și de familie; și cred că fix acele momente m-au ajutat să devin și mai puternică.

Ai resimțit vreodată frumusețea ca pe o povară?

Deși clișeic, chiar cred că frumusețea este în ochii privitorului. Cât despre aspectul meu fizic și despre faptul că sunt considerată o femeie frumoasă, nu m-am gândit niciodată la asta ca la o povară sau ca la un impediment. Întotdeauna m-am bazat pe puterile proprii, pe determinare și perseverență și pe toate abilitățile personale și profesionale pe care mi le-am dezvoltat de-a lungul vieții. Actul creator, talentul și rezultatele depind mult mai mult de ceea ce este în interior, de forța și încrederea fiecăruia și tocmai din acest motiv am investit și continui să investesc în mine.

Care sunt femeile din viața care ți-au marcat existența, ce ai învățat de la fiecare?

Poate că mai corect ar fi să ne referim la femei care mă inspiră și pe care le admir, iar primele gânduri îmi zboară către femeile din familia mea, către mama și bunica mea de la care am învățat să fiu puternică, să fac mereu ceea ce îmi place. Am regăsit crâmpee din propria-mi persoană în poveștile multor femei pe care le-am cunoscut personal ori ale căror povești le-am cunoscut și sunt convinsă că voi rezona și cu altele pe parcursul vieții. Aș aminti acum doar câteva nume mai notorii, în ideea în care și cei care ne citesc se vor simți la fel de inspirați de realizările acestor doamne puternice: Marie Curie, a cărei perseverență și dedicare i-au adus nu unul, ci două premii Nobel;  Amelia Earhart, prima femeie aviator care a traversat în zbor oceanul Atlantic – de la care am învățat că dacă vrei să-ți împlinești visurile, determinarea și curajul sunt răspunsul; Majestatea sa Elisabeta a II-a, pe care o consider un exemplu viu de diplomație și eleganță sau Judi Dench, actrița ale cărei reușite confirmă că atunci când talentul întâlnește pasiunea pentru actorie, dimensiunea rolului pe care îl interpretezi nu are nicio importanță – în 1998, Judi a câștigat un premiu Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru interpretarea sa de doar opt minute în cadrul producției Shakespeare In Love.

alexandra dinu

Tu cu cine semeni cel mai mult din familia ta, atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere al personalității?

Am crescut auzind din partea tuturor că nu semăn nici cu mama, nici cu tata, toată lumea mă întreabă a cui sunt. Ai mei sunt bruneți cu ochi căprui, eu eram blondă, ochii albaștri, pielea albă. Din punct de vedere al personalității, evident că, în timp, am recunoscut în felul meu de a fi trăsături pe care le-aș atribui ambilor părinți, dar semăn  foarte mult cu bunica mea. Astăzi, însă, pot afirma cu serenitate că sunt suma tuturor trăirilor și experiențelor personale prin care am trecut. M-au format ca om, mi-au modelat caracterul și mi-au conturat o personalitate unică. 

alexandra dinu

Ce femei din domeniul artistic românesc admiri?

Cariera în televiune și, în special, începuturile acesteia, în vremurile când prezentam ”Trupa DP2”, mi-au oferit oportunitatea de a cunoaște multe femei din domeniul artistic local, dar și de a-mi aprofunda cunoștințele despre artistele ”de demult” ale României. Fie că am interacționat cândva cu acestea, fie că le-am citit istoriile sau le-am urmărit discursul, recunosc că am fost fascinată de poveștile multora dintre ele, mai inspirată poate de altele, dar de la fiecare dintre ele am reușit să învăț câte ceva. Îmi vin acum în minte Angela Gheorghiu și Maia Morgenstern – două artiste excepționale care ar putea fi cartea de vizită a operei, respectiv filmului românesc, pe care le admir și a căror carieră o urmăresc cu interes.

În ce spirit de valori ai fost crescută? 

În copilărie am petrecut foarte mult timp cu bunicii mei, cam până pe la 10 ani am fost aproape mereu cu ei și am fost epicentrul atenției în familie si mă bucur să spun că am, cu cei dragi mie, o relație bazată pe prietenie, încredere și respect reciproc. Pe lângă iubire necondiționată, familia mea mi-a acordat liberatea de face propriile alegeri și de a lua propriile decizii și m-au încurajat să îmi permit să greșesc ca apoi să pot învața din experiențele mai puțin reușite. Am fost crescută să am curaj, să fac mereu ceea ce îmi place, să muncesc pentru ce îmi doresc, să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară și să trăiesc la intensitate maximă. Să mă bucur de viață.  Îmi amintesc cu drag de perioada copilărilei și a adolescenței, de sfaturile, dojenelile și încurajările primite de la ai mei și de fiecare dată când privesc în urmă mă încearcă un sentiment  profund de recunoștință, fata de bunicii mei, în special.

 

Foto: Chiara Gasbarri, PRO TV

Related Posts

Dionysis Moustis, barista: „O cafea gustoasă are de-a face cu preferințele personale și cu experiența anterioară”

Dionysis Moustis este Coffee Capabilities Manager CEMEA Lavazza și ne povestește despre culisele competițiilor de barista, despre alegerile…

Acoustic Boyz: ”Cântăm pentru public, nu pentru noi”

Cum a ajuns o trupă formată din trei băieți de la Liceul de Muzică un adevărat fenomen în…

Modă cu impact social: C&A colaborează cu femeile artizan din India pentru o colecție cu broderii manuale

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate…

Cornel Ilie (VUNK)- ”Dacă eu cu mine nu sunt fericit, nu voi putea fi nici lângă altă persoană”

Trupa VUNK a lansat recent cel de-al zecelea album din carieră, intitulat ”De luni până duminică”. Cornel Ilie,…

Ruxandra Tenia: „Animalele de companie au nevoie de respect și blândețe, ca orice altă ființă. Nu-ți proiecta emoțiile asupra lor”

Am discutat cu dr. Ruxandra Tenia despre felul în care medicina de urgență face diferența și în cazul…

Cristina Tudor: Ca părinte, planificarea financiară e esențială

Proaspătă mămică, Cristina Tudor spune azi că educația copilului este crucială, iar planificarea atentă a cheltuielilor pentru etapele…

Cătălina Buliga: „Investesc în mine mai întâi”

Fiecare dintre noi definim în mod diferit echilibrul, indiferent că ne raportăm la viața profesională, cea de familie…

Cristina Preda: „Sănătatea financiară trebuie antrenată”

Întâlnim adesea tineri dornici să-și contureze un viitor financiar solid, iar Cristina Preda, o masterandă determinată, ne inspiră…

Flavia Andrei a renunțat la shoppingul compulsiv

Fiecare călătorie pe care o facem, fiecare conversație purtată și fiecare decizie luată aduce cu sine momente de…

Simona Vilău, curator Art Safari: „Arta e un sport al minții. Ne lasă libere emoțiile”

Artist și curator, Simona Vilău este responsabilă primăvara aceasta cu o fascinantă punere în scenă a unei expoziții…