A List Magazine ∙ May 31, 2022 ∙ 16 min read
Aida Ciolache este persoana care a ales să povestească despre experiența traumatizantă (din punct de vedere emoțional, financiar) a divorțului în România, dintre doi soți care au un copil împreună. Ceea ce ar trebui să fie o procedura legală care să decurgă (pe cât posibil) lin, prin care bunăstarea copilului în urma destrămarii familiei să fie principalul obiectiv al părinților divorțați și al legii, de fapt, se transformă într-un carusel de coșmar pentru părțile implicate, în special pentru soție și mamă și implicit, pentru copil. Aida încearcă să ajute, prin detalierea experienței ei, alte femei care se confruntă cu aceleași probleme și să tragă un semnal de alarmă asupra hățișului judiciar din România prin care un divorț lasă urme adânci, adesea de nereparat, asupra femeilor și copiilor.

Aida, spune-ne, te rugăm, cu ce te ocupi și cum ai ajuns la poziția actuală pe care o ocupi.

 Întrebarea ta ma duce cu gândul la unul dintre citatele mele favorite: “Life’s like a box of chocolates; you never know what you gonna get”. Acum sunt Sr. Talent Partner (Talent Acquisition) în cadrul Adobe Romania și pot spune, împlinită și cu zâmbetul pe buze, după ani de experiență profesională, că în sfârșit mi-am găsit locul, trăind #adobelife. De ce am început cu motto-ul de mai sus? Simplu: pentru că drumul până aici a fost unul lung și nu tocmai ușor, dar “cutia cu bomboane de ciocolată” mi-a adus experiențe extraordinare și oameni minunați în industrii diferite: am început ca traducător, apoi, după ani, am ajuns să gestionez un grup de companii ale unor investitori spanioli; călătoriile dese din perioada respectivă m-au făcut să mă îndrăgostesc de domeniul ospitalitații, motiv pentru care am absolvit, la distanță, cursurile unui program de masterat în cadrul Universității Cornell și, natural, am lucrat în unul dintre hotelurile de 5 stele din București, după care următorul pas a însemnat colaborarea cu una dintre cele mai cunoscute platforme internaționale de rezervări online. Cea mai dulce “bomboană” a fost, însă, venirea pe lume a micii mele minuni, Eva-Maria, care a însemnat și o pauză în activitatea profesională. Contextul divorțului, dar și nevoia unei schimbări profunde, m-au determinat să caut noi alternative odată cu ieșirea din concediul maternal: așa am ajuns, cu Eva în brațe (la propriu), să lucrez în cadrul Adecco, pe un rol de Consultant & Business Development în domeniul recrutării. De aici, drumul până la Adobe, unde sunt acum, a fost un mix de noroc și de multă muncă. Este foarte adevărat că de-a lungul parcursului meu am gustat și suficiente bomboane amărui, apropo de citatul cu care am început, însă până la urmă, dacă nu aș fi încercat mai multe arome, nu aș fi putut afirma cu atâta siguranță că știu cine sunt și ce îmi doresc, profesional și personal. Însă ce contează cu adevărat, pe lângă toate aceste experiențe, sunt oamenii: eu mă consider o norocoasă, pentru că fiecare dintre aceste etape mi-a adus în viață oameni absolut minunați, care mi-au marcat și mi-au îmbogățit viața în așa măsură, încât îți mărturisesc că îmi este greu să găsesc cuvinte pentru a descrie.

aida ciolache
Aida, alături de fetița ei, Eva Maria

Dacă pe plan profesional lucrurile au decurs în favoarea ta, în plan personal lucrurile nu au fost deloc comode pentru tine, din contră. Ai trecut printr-un divorț urât…

Da, așa este. Și în viața personală, ca și în cea profesională, am trăit un carusel de sentimente. Iar divorțul a însemnat pentru mine o experiență transformatoare.

Ne poți povesti cum s-a ajuns la acest deznodământ?

Povestea noastră, a mea și a tatălui Evei este, cred, destul de comună și, în același timp, din păcate, trăită de prea multe mame singure: fata întâlnește băiatul, își fac planuri, visează împreună și privesc în aceeași direcție- sau cel puțin așa credem. Apoi a venit Eva-Maria, dar, la nici un an de la nașterea ei, a fost evident că singura și cea mai bună soluție pentru proaspăta noastră familie era divorțul. Știi, în astfel de momente crezi că e mai ușor să găsești un vinovat, ai senzația că face lucrurile mai ușoare; însă timpul mi-a demonstrat că nimic nu poate fi mai departe de adevăr: cred că amândoi am avut partea noastra de eroare, pur și simplu nu am putut funcționa împreună, oricât am fi încercat. Sunt conștientă că sunt un milion de motive pentru care oamenii divorțează; în cazul nostru, pur și simplu a fost conștientizarea faptului că suntem personalități foarte diferite care își doreau lucruri foarte diferite; iar o familie în care lipsește coeziunea nu poate reprezenta un mediu propice pentru dezvoltarea echilibrată a unui copil. Cu alte cuvinte, decât o mamă singură în doi, mai bine o mama singură punct.

De fapt, în situația ta, nu divorțul în sine a fost problema, ci urmările acestuia, mai ales din punct de vedere legal.

Întreaga experiență, de la un capăt la altul, inclusiv obstacolele de care m-am lovit ulterior, într-adevăr. Din păcate, la momentul respectiv, probabil prea multe sentimente și orgolii nu ne-au permis să vedem că de fapt singura care conta în ecuația divorțului era fetița; doar așa îmi pot explica interminabilele discuții și negocieri în vederea unui divorț “amiabil”. Culmea este că nu am avut un partaj, nu aveam bunuri fizice de împărțit, ceea ce ar fi trebuit să simplifice lucrurile. NU a fost așa. Inițial, îți mărturisesc că nu știam ce să fac, cu cine să vorbesc, pe cine să ascult, mai ales că la momentul respectiv, eram foarte limitată și din punct de vedere financiar. Tot ce îmi doream era ca Eva să aibă parte de un co-parenting echilibrat, din toate punctele de vedere: financiar, emoțional, logistic… Din nou, eu, spre deosebire de alte mame singure pe care le cunosc și care au trecut prin experiențe traumatizante legate de divorț, am fost norocoasă: am avut în jur prieteni și o familie care să mă sprijine la fiecare pas; și printre acești prieteni, din fericire se numără și oameni cu experiență și cunoștințe juridice; căci fără ei… Sincer nici nu vreau să îmi închipui cum s-ar fi terminat. Așteptările mele erau ca legea să protejeze copilul, să traducă noțiunea de custodie comună pe toate planurile, cu responsabilități și obligații pentru ambii părinți… Realitatea nu este chiar ca în filmele americane. Cadrul legislativ pentru divorțul cu copii are încă foarte multe lacune, iar atunci când, ca mamă, îți lipsesc si resursele financiare pentru a angaja avocați specializați, riscul de a te pierde în labirintul juridico-administrativ este foarte mare. Consecința directă este că multe mame rămân fără niciun sprijin financiar pentru copiii lor pentru că sunt descurajate de lipsa de susținere legală și fie nu cer pensie alimentară, fie, uneori, nici măcar nu mai divorțează formal.

Ce înseamnă, pentru o femeie, în 2022, să obțină un divorț, mai ales când e un copil la mijloc? Ce bariere întâmpină o mamă care divorțează?

Dacă ți-aș răspunde procedural, pașii ar fi cam așa: dacă există un acord între soți, e simplu: fie merg amândoi la notar și semnează un document care prevede totul: pensie alimentară, program de vizitare și orice alt aspect legat de copil, fie depun o cerere de desfacere a căsătoriei de comun acord la judecătoria de pe raza teritorială (diferența între cele două opțiuni este doar de taxe) în care își au rezidența cei doi.În acest ultim caz, divortul se poate pronunța chiar de la prima înfățișare, cu condiția să fie prezenți ambii soți. Dacă nu există acest acord, se ajunge exclusiv la judecătorie: aici trebuie depusă o plângere, în care se enumeră motivele cererii de divorț și se înaintează către judecător solicitări referitoare la încredințarea copilului, pensie alimentară și program de vizitare, acesta urmând să hotărască asupra acestor aspecte pe baza dovezilor materiale depuse la dosar: înscrisuri și mărturii ale martorilor. Între timp, Protecția Copilului trebuie să facă o inspecție la domiciliul părintelui care dorește să păstreze copilul pentru a se asigura că este totul în ordine din punct de vedere locativ și emoțional, desigur. Problemele apar, însă și dupa pronunțarea divorțului, mai ales în legătură cu pensia alimentară (nu mai zic de implicarea egală a ambilor părinți în creșterea și educația copilului). Îți dau doar mici exemple punctuale, dar cât se poate de reale: tatăl plătește pensia alimentară când își aduce aminte (dacă o plătește) și/sau nu respectă programul de vizită stabilit sau pur și simplu dispare cu lunile din viața copilului. Cu toate acestea, legea solicită semnăturile ambilor părinți pentru orice acțiune, de la înscrierea în unități de învățământ până la călătorii în afara tării, atât timp cât custodia este comună. Iar conform legii, în România, în majoritatea cazurilor este comună din default, fără a ține cont de comportamentul iresponsbil al tatălui (procesul de obținere a unei custodii exclusive este foarte complicat si se bazează pe situații extreme). Știai că pentru a da tatăl în judecată pentru neplată, mama trebuie, în mod normal, să aștepte 3 luni în care acesta nu își onorează obligațiile? Iar dacă în aceste luni, el plătește chiar și 1 leu, mama nu poate face nimic? Ei bine, nici eu nu știam. Am aflat “the hard way”. Mă întrebam atunci când mi s-a spus acest lucru și mă întreb și acum: ce face mama în acele 3 luni? Este nevoită să preia 100% creșterea copilului (pe lângă credite sau chirii și alte cheltuieli administrative). Corect? Și ce soluție le rămâne mamelor care au salarii minime sau care sunt încă în concediu maternal (cum a fost situația mea)? Și dacă nu este vorba de un singur copil, ci de doi sau mai mulți? Mamele sunt puse în fața unor alegeri extrem de dificile, în timp ce nimeni nu îl obligă pe tată să își îndeplinească responsabilitățile sau nimeni nu îl pedepsește dacă nu o face; în tot acest timp, ca mamă, trebuie sa iți înghiți lacrimile, să găsești resurse interioare pe care nu credeai că le ai și să zâmbești în fața copilului tău. Și să mergi mai departe, să găsești solutii acolo unde pare ca nu mai este niciuna, să ii oferi minunii tale cea mai buna variantă de viață pe care i-o poți oferi. Pentru că ei, copiii, mici sau mari, au nevoie de un echilibru emoțional permanent. Și în acest context, ne mai mirăm că sunt femei care rămân în căsnicii abuzive emoțional sau fizic? Suntem in 2022, însă eu, dupa ce am trecut printr-un divort cu copil în România, îți pot spune cu siguranță că legislația este încă în Epoca de Piatră față de alte țări din Europa la capitolul protecția reală a mamei și a copilului.

Emoțional, ai spus că te-ai simțit în derivă, ne poți detalia?

Sincer, eu voi mulțumi până la epuizare, toată viața, tuturor celor din jurul meu care m-au sprijinit fiecare cum au putut și au știut mai bine în acea perioadă: părinții, sora mea, nașii Evei-Maria, prieteni, au constituit atunci și continuă să constituie un sistem de suport emoțional extraordinar pentru mine și fetița mea. Cu toate acestea, divorțul este extrem de dureros, mai ales atunci când copilul este încă mic, iar tu, ca mamă, te lupți cu cel care până mai deunăzi se presupunea că trebuie să-ți fie alături la bine și la greu. Bătălia constantă cu fostul soț pentru a ajunge la un acord în privința copilului (divortul a durat câteva luni bune), problemele financiare pe care le aveam la momentul respectiv, m-au epuizat fizic și psihic. Eu, din pacate (sau din fericire, nu știu) am un simț al dreptății extrem de dezvoltat și efectiv nu puteam să accept realitatea pe care o trăiam: cum poate un părinte, brusc, să nu mai fie părinte? Să devină atât de răzbunător, încât să uite că în fapt, își abandonează responsabilitatea față de propriul copil? Și mai crud era să văd în jur tați iubitori, atenți și grijulii cu proprii copilași și, automat, să mă gândesc că a mea fetiță nu se poate bucura de așa ceva, iar eu nu am nicio putere să schimb acest lucru…. Da, am ajuns într-o depresie profundă. Și tot minunea mea mică, Eva, mi-a dat puterea să mă ridic, să mă scutur de lacrimi și să cer ajutor. Pentru că privind-o și strangând-o în brațe, mi-am dat seama că eu sunt singura care sa-i țin loc si de mama si de tata, eu trebuie să fiu prezența veselă și optimistă constantă în viața ei, sursa de dragoste și alinare, eternul ACASĂ pentru ea. Așa că am finalizat divortul la tribunal în termenii tatălui, am început terapia la psiholog, am ieșit din concediul maternal mai devreme decât îmi plănuisem, am mers la interviuri, pășind pe un nou drum profesional și, încet încet, soarele s-a ițit dintre nori, strălucind din nou pe strada noastră. Mi-am regăsit speranța și puterea de a zâmbi din suflet, pentru Eva și pentru mine. M-am regăsit ca mamă, dar și ca femeie. În definitiv, un copil fericit înseamnă și o mama fericită. Și invers.

Cine te-a ajutat și cum vrei să le ajuți tu pe femeile care trec prin situații asemănătoare?

Știi, mi-aș dori mult de tot să am inelul Arabelei (generația mea întelege referința mai ușor), să pot corecta injustiția față de femei și copii, peste noapte și pentru toată lumea. Din păcate, nu îl am. Însă pot să îmi spun povestea mea; pot să le spun mamelor care citesc aceste rânduri să nu renunțe la ele, la dreptul lor la fericire și mai ales la dreptul copiilor lor la fericire și echilibru emoțional. Să ceară ajutor când au nevoie; să meargă la terapeut – nu este nicio rușine să recunoști depresia sau simpla nevoie de comunicare cu cineva specializat atunci când te simți într-un labirint apparent fără nicio ieșire. Pe lângă familie și prieteni, eu am descoperit căldura și sfaturile (inclusiv legale) ale altor mame, din jur sau din grupuri cum este “La Primul Bebe”. Dar știi ce mi-as dori și mai tare? Eu admit că nu am cunoștință de ele, dar dacă există asociații care spijină mamele în impas (mai ales legal), să se facă mai cunoscute, mai prezente – și acesta este un apel cât se poate de deschis. Sunt multe companii care spirjină proiecte sociale, inclusiv compania la care lucrez acum, si clar mi-ar placea enorm sa atrag în programele noastre CSR astfel de asociații și/sau NGO-uri. Să ne ajutăm, sa ajutăm mamele să accepte și să recunoască depresia atunci când apare, mai ales asociată divorțului, să le arătăm unde și cui se pot adresa pentru a primi suport.

Care e cel mai mare semnal de alarmă pe care vrei să-l tragi cu privire la ce înseamnă hățișurile unui divorț în care e un copil la mijloc?

Lipsa de asistență legală gratuită pentru mamele care au posibilități financiare reduse este cred una dintre cele mai mari probleme; apoi, legislația în sine: modul de calcul al pensiei alimentare, durata procesului de divorț, accesul la informație pentru femei din orice patură socială, accesul la consiliere psihologică gratuită pentru copil și mamă (cazurile sociale), opțiunea de atribuire exclusivă a custodiei în favoarea mamei atunci când tatăl nu se implică în creșterea și educația copilului și/sau nu iși onorează obligațiile legate de pensia alimentară și/sau de programul de vizită…Cum spuneam și mai devreme, suntem încă mult în urma altor țări la capitolul protecția copilului si a femeii. Îmi place încă să sper că pe masură ce vor ajunge și mai multe femei în Parlament, aceste teme își vor găsi drumul pe ordinea de zi. Într-o zi…

În ce stadiu te afli acum și unde există o rază de speranță?

Am parcus și depășit cu brio câțiva ani de terapie, de schimbări majore pe toate planurile (îndeosebi profesional și material) și astfel am reușit să redescopăr în mine o femeie puternică, pe care nimeni și nimic nu o mai sperie; am găsit resurse nebănuite de răbdare și înțelegere care să îmi permită să construiesc o relație cât se poate de bogată cu fiica mea, care a împlinit de curând 5 ani. Am început să trăiesc din nou, știind exact ce vreau de la mine, de la ea și de la cei din jurul meu. Nu o să te mint, este o provocare să fii mamă singură, să găsești constant energie și timp pentru absolut tot: copil, profesie, casă și administrative, prieteni… Dar da, se poate, chiar se poate. Pentru că ori de câte ori mi-e greu, mă uit în ochii fetiței mele, o iau în brațe și găsesc acolo tot curajul de care am nevoie să continui. Prin copii și pentru copii, noi, mamele, putem dărâma munti.

Care este dorința ta cea mai arzătoare în acest moment?

Pentru alte mame în prag de divorț, mi-aș dori să nu mai fie nevoie sa treacă prin ce am trecut eu, să putem crea, ca societate, un context care să le ofere suficient suport legislativ și emoțional. Pentru mine, să o cresc pe Eva Maria în așa fel încât să compensez în mod fericit lipsa prezenței constante a unei figuri paterne, să devină o femeie puternică, încrezătoare în sine, empatică și echilibrată.

Related Posts

Sharon Stone povestește că pierdut nouă sarcini de-a lungul vieții

Sharon Stone (64 de ani) face consfesiuni dureroase despre cele nouă sarcini pe care le-a pierdut de-a lungul…

Rupert Murdoch, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, divorțează de Jerry Hall

Nu există vârstă limită pentru mariaj sau pentru divorț, iar acest lucru e demonstrat cel mai bine Rupert…

Primul tablou oficial cu Ducii de Cambridge, Prințul William și Kate Middleton

Ducii de Cambridge, Prințul William și Kate Middleton, au parte începând de acum de un tablou oficial, făcut…

Irina Rimes lansează noul album, intitulat „Acasă”

Irina Rimes lansează cel de-al patrulea album „Acasă”, compus într-un drum de redescoperire al artistei, care a călătorit…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu lansările și noutățile din toate domeniile. Top Line a…

INNA prezintă single-ul ”Magical Love”

După ce a cucerit topurile muzicale din Europa cu hitul „Up”, regina muzicii dance, INNA, revine cu un…

Barack și Michelle Obama – onorariu de aproximativ 20 de milioane de dolari pentru un podcast

Barack și Michelle Obama au încheiat un contract de 20 de milioane de dolari pentru un podcast de…

Cum să ne amenajăm apartamenul? Irina Pătășanu (arhitect) ne arată un ghid în 7 pași

Vara este perioada în care alegem cel mai des să dăm un alt aer locuinței, să mai schimbăm…

Așa mamă, așa fiu – Aurélien Enthoven calcă pe urmele celebrei lui mame, Carla Bruni

Aurélien Enthoven (21 de ani) este fiul Carlei Bruni, fosta primă doamnă a Franței și model de succes….

Anca Alungulesei: “Sportul poate bloca procesul de slăbire! Mintea te îngrașă, mintea te slăbește”

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție și creatoarea Psiho-Dietei, proces integrativ de slăbit, cu rezultate pe viață, explică felul…