Adela Chivărean: „Sunt un doctor de lemn. Port mănuși și halat și îmi vindec pacienții”

De la picturi împușcate la Revoluția din 1989 la clădiri-monument și fresce vechi de secole, află povești fascinante despre un domeniu care are legătură nu doar cu frumosul, ci și cu păstrarea dovezilor istorice ale trecutului nostru. Text de Adriana Moscu.

Mașina timpului chiar funcționează. De mentenanța ei se ocupă femeile pe care le-am abordat pentru acest articol. În munca lor, ele opresc procesele de deteriorare și încearcă să păstreze cât mai mult posibil din original şi din semnificaţia iniţială a obiectului asupra căruia intervin. Procesul poate dura de la câteva luni la câțiva ani. La final, trecutul prinde viață chiar sub ochii tăi. Restaurarea clădirilor și obiectelor de artă este mai mult decât o simplă intervenție fizică. Într-o lume în continuă schimbare, unde noua tehnologie și tendințele moderne adesea eclipsază trecutul, restaurarea servește ca un pod între generații, oferind o fereastră către originile și tradițiile noastre.

Adela are dublă specializare: în Comunicare Interculturală și Ingineria Lemnului. Este fondatoarea The Wood Doctor, unde dă o nouă viață produselor de mobilier vintage.

Începuturile: „Pasiunea nu a început undeva, ci a crescut odată cu mine. Părinții mei sunt cadre didactice și au avut mereu o afinitate pentru artă și cultură. Au colecționat tot timpul obiecte vechi, iar la noi acasă totul este eclectic și adus din diverse părți. Cred că de aici și interesul meu pentru restaurare. Am călătorit mult cu ei încă de la o vârstă fragedă și am văzut colecții și muzee pe care acum le caut din nou cu ochii de adult.” 

Cum a apărut The Wood Doctor? „În 2015, după ce m-am întors din Austria, am ales restaurarea lemnului. Business-ul a crescut organic, dar greu la început, pentru că subiectul restaurării era destul de rar adus în discuție în România. Acum este un trend ascendent și mă bucură asta. Numele a venit natural. Fiecare obiect este unic și primește un diagnostic. Sunt un doctor de lemn care întocmește o fișă de tratament pentru fiecare piesă. Port mănuși și halat și îmi vindec pacienții.”

Procesul de restaurare. „Depinde de starea de conservare: unele piese ajung la mine într-un stadiu pulverulent, altele sunt conservate mai bine. Avem o cameră de carantină, unde piesele sunt păstrate până le vine rândul, iar apoi, conform planului, se începe procesul de restaurare, recondiționare și consevare (profilaxie, curățare, consolidare structurală, dezinsecție, dezinfecție, completări, încleieri, refinisări, integrare cromatică etc.)”

Elemente necesare în munca ei. „De la elemente de tâmplărie (mașinării de prelucrare, cuie, șuruburi, lemn, pensule), la tot ce înseamnă chimic (diluanți, alcool și acetonă, vopsele, lacuri, uleiuri, ceară). La astea se mai adaugă seringi, mănuși, halate, măști și un depozit de scule electrice.”

Proiectele cele mai dragi. „Asociez uneori piesele cu clienții și avem unele preferate care au și primit denumirea de Prăbușitele la noi la atelier: un set de două fotolii și o canapea într-o stare deplorabilă. Au ajuns la niște prieteni, iar când îi vizităm, stăm pe ele. Marea mea pasiune, însă, rămâne arta religioasă. Am restaurat, de exemplu, un baldachin de amvon de secol XVII, dintr-o biserică evanghelică. Alt obiect frumos și vechi a fost un Aron Kodesh dintr-o sinagogă, dulap în care se păstrează Torah.

Cea mai dificilă restaurare. „Cele mai dificile proiecte sunt, categoric, cele mari, anume porțile. Lucrăm la porți de 4,5 metri înălțime, pe care trebuie să le curățăm, să le reparăm și să rezolvăm toată uzura umană de secole. Sunt proiecte foarte grele, dar ne și mândrim cu ele, pentru că majoritatea sunt la stradă, în văzul tuturor.” Insiprația. „Zona unde stau și unde m-am și născut, anume Transilvania, a avut o influență asupra muncii mele, lucrez mult mobilier pictat specific zonei și sunt pasionată de arhitectura satelor săsești.”

Foto: arhiva personală.

Articol publicat în revista A List Magazine (31).