Bianca Sterie ∙ March 24, 2021 ∙ 5 min read

Un nou început, atât de multe opțiuni! Primăvara aceasta, provocarea noastră este să încercăm să lăsăm (măcar) o parte din grijile noastre de zi cu zi deoparte și să ne concentrăm mai mult asupra lucrurilor care ne aduc bucurie, asupra activităților care ne oferă satisfacția, asupra noastră și a dorințelor pe care le avem. Și cum vrem să vă dăm tuturor un imbold în acest sens, dăm startul lunii martie cu un maraton în ton cu sărbătorile sezonului, o selecție de filme numai bune de văzut (sau revăzut) în aceste zile dedicate celebrării femeile de pretutindeni! Altfel spus, să începem primăvara cu multă inspirație!

Julie & Julia & Julia Child

Maryl Streep și Amy Adams fac echipă în această comedie regizată de Nora Ephron. Determinată să facă și ea ceva impresionant, la fel ca toate prietenele ei, Julie Powell (Adams) se apucă să gătească toate cele 524 de rețete din cartea legendarei Julia Child (Streep), femeia care a revoluționat bucătăria americanilor, și să documenteze experimentele sale culinare pe un blog. Filmul e disponibil pe Netflix.

Breakfast at Tiffany’s & Holly Golightly

Inocentă, copilăroasă, fascinantă, plină de energie: Holly Golightly (Audrey Hepburn) își petrece timpul la petreceri și evenimente sociale, întâlniri cu diverși bărbați care îi oferă lucrurile pe care și le dorește, tot felul de mici frivolități care o ajută să lase în urmă un trecut complicat. Viața ei se schimbă radical în momentul în care își cunoaște noul vecin, un scriitor aspirant, Paul Varjak (George Peppard), care este întreținut de o femeie bogată, mult mai în vârstă decât el. 

Hemingway & Gellhorn & Martha Gellhorn

Dacă încă nu ai văzut acest titlu, acum a venit momentul să îi treci pe lista de must-see, mai ales că vei descoperi și un personaj feminin absolut senzațional. Inspirat din fapte reale, filmul explorează povestea de dragoste pasională dintre Ernest Hemingway (Clive Owen) și Martha Gellhorn (Nicole Kidman), o jurnalistă de război absolut fascinantă, care i-a furat irevocabil inima scriitorului. Cei doi au trăit o aventură extrem de interesantă și intensă, care s-a desfășurat pe fundalul războiului civil din Spania. Disponibil pe HBO GO.

Maria, Regina României & Regina Maria

Filmul documentează un capitol important din istoria României și deschide deschide porțile către partea mai puțin cunoscută a unui moment ce a marcat cu adevărat destinul unei țări ce se voia reîntregită. Filmul are la bază jurnalul Reginei Maria, articole de presă, dar și declarațiile făcute de oamenii politici ai epocii, prezentând un eveniment istoric crucial din primăvara anului 1919: Conferința de Pace de la Paris. Personaj cheie, iubit, controversat, dar și invidiat, Regina Maria a știut să-și folosească toate atuurile pentru împlinirea unui mare vis: România Mare. Disponibil pe HBO GO.

Seria Harry Potter & Hermione Granger

Bineînțeles, Hermione Granger (Emma Watson), eroina care ne-a inspirat enorm în copilărie și nu numai, nu putea lipsi dintr-un top dedicat personajelor feminine iconice din cinematografie. Înzestrată cu o inteligență dezarmantă, loială, curajoasă, Hermione ne-a învățat că întotdeauna poți găsi o soluție, o idee salvatoare, chiar și atunci când lucrurile devin mult mai dificile decât îți imaginai. Întreaga serie Harry Potter este disponibilă pe HBO GO. 

Little Women (1994 & 2019) & Surorile March

Cele două ecranizări ale romanului omonim semnat de Louisa May Alcott (versiunea din 1994 este regizată de Gillian Armstrong, în timp ce filmul din 2019 este creația Gretei Gerwig) explorează povestea surorilor March, patru tinere cu personalități și aspirații diferite – Jo (Winona Rider & Saoirse Ronan), Meg (Trini Alvarado & Emma Watson), Amy (Kirsten Dunst & Florence Pugh) și Beth (Claire Danes & Eliza Scanlen) – și procesul lor de maturizare în timpul războiului civil american. Ambele filme Little Women sunt disponibile pe HBO GO. 

Seria James Bond & Fetele Bond

Să alegi între Ursula Andress în Dr. No, Honor Blackman în Goldfinger, Claudine Auger în Thunderball, Eva Green în Casino Royale, Monica Bellucci și Léa Seydoux în Spectre, ca să dăm numai câteva exemple, și toate celelalte actrițe superbe și talentate care au jucat în seria Bond ar fi o misiune total nedreaptă. Genul acesta de competiție nu ar trebui să existe. În schimb, un maraton de filme Bond este binevenit oricând, mai ales întreaga serie este disponibil pe HBO GO. 

Erin Brockovich

Filmul care i-a adus Juliei Roberts Oscarul pentru Cea mai bună actriță în rol principal, Erin Brockovich urmărește povestea unei femei curajoase, care nu se teme să lupte pentru dreptate, indiferent de costuri. După ce descoperă că Pacific Gas & Electric Company, firma la care ea lucrează, încearcă să mușamalizeze faptul că otrăvește cu o substanță toxică apa din orașul Hinkley și, implicit, pe locuitorii de-aici, Erin face tot posibilul ca adevărul să iasă lumina, în ciuda tuturor riscurilor pe care le implică acest demers. Filmul este inspirat dintr-un caz real și e disponibil pe HBO GO.

Chocolat & Vianne Rocher

Poftă de ciocolată și… un film bun? Chocolat este alegerea perfectă! Filmul o are în prim plan pe Vianne Rocher (Juliette Binoche), o femeie curajoasă și nonconformistă, care se mută într-un sătuc foarte conservator din Franța pentru a-și deschide o ciocolaterie cu specialități după o rețetă inedită. Însă felul său îndrăzneț de a fi este considerat o extravaganță, fiind aspru criticat de către localnicii mult prea tradiționaliști, motiv pentru care, în scurt timp, complicațiile încep să-și facă apariția. Disponibil pe HBO GO. 

Far from the Madding Crowd (2015) & Batsheeba Everdene

Ecranizare a celebrului roman semnat de Thomas Hardy, filmul urmărește povestea Batshebei Everdene (Carey Mulligan), tânăra moștenitoare a unei averi generoase, care îi permite să fie independentă din punct de vedere financiar, un lux pe care nu multe femei și-l pot permite în epoca ei (era victoriană). Curtată de mai mulți bărbați, ea face alegeri și greșeli care îi schimbă viața, dar care o ajută, într-un final, să își dea seama care este drumul pe care vrea cu adevărat să meargă. 

Foto: outnow.ch

Related Posts

Emma Watson, noua muză Prada pentru parfumul Paradoxe

Emma Watson (32 de ani) este noua imagine a parfumului Prada- Paradoxe, iar pentru pentru campanie, actrița a…

6 cărți captivante, scrise de celebrități

Celebritățile din industria divertismentului au dovedit că au ceva de spus și în domeniul literaturii, nu numai al…

Primele imagini din ”Enola Holmes”, sezonul 2

Millie Bobbie Brown revine pe Netflix cu sezonul doi al seriei ”Enola Holmes”, serialul care prezinta aventurile surorii…

(Recenzie) Tot ce trebuie să știi despre House of the Dragon, serialul-hit al acestui an

În momentul în care s-a încheiat Game of Thrones, în mai 2019, cu acel ultim episod care ne-a…

Vacanțele vedetelor de la Hollywood

Și celebritățile pleacă în vacanță și au grijă să anunțe pauza de respiro pe paginile de socializare. Ce…

Madonna, party cu familia, în Sicilia

Madonna a sărbătorit în stil mare aniversarea de 64 de ani: în Sicilia, alături de familie sau cum…

Victoria Beckham: sport de cinci ori pe săptămână și grăsimi sănătoase la masă

Victoria Beckham (48 de ani) a trecut de la Posh Spice la Sporty Spice. Fosta componentă a trupei…

Viola Davis, personajul negativ din prequelul „The Hunger Games”

Actriţa cunoscută din serialul „How to get away with murder” o să joace în „The Hunger Games: The…

Gina Pistol a găsit soluția pentru a-și recăpăta silueta după naștere

Nu a grăbit nicio etapă, s-a bucurat din plin de fiecare clipă alături de fiica sa, dar acum…

Cei mai fresh influenceri din România gândesc pozitiv, alături de MENTOS Într-o lume în care se promovează tot…