Mai multe publicații internaționale au confirmat în ultima vreme că Disney lucrează la un sequel pentru mult iubitul The Devil Wears Prada, cu Anne Hathaway și Meryl Streep din nou în rolurile care le-au consacrat. Dar până când veștile vor fi anunțate oficial de producători sau chiar de către actrițe, am pregătit o scurtă selecție de titluri perfecte pentru #fashionlovers și nu numai.
Becoming Karl Lagerfeld – Disponibil pe Disney+
În 1972, Karl Lagerfeld (Daniel Brühl) avea 38 de ani și era un simplu designer de prêt-à-porter, necunoscut publicului larg. Miniseria documentează evoluția lui din perioada petrecută la Chloé, prin Paris, Monaco, Roma, relația sa cu Jacques de Bascher, interpretat de actorul canadian Théodore Pellerin, dar și ascensiunea lui Karl în elita pariziană și intrarea lui pe scena internațională.
Cristóbal Balenciaga – Disponibil pe Disney+
Cristóbal, fiul modest al unei croitorese și al unui pescar, s-a dovedit a fi un om care a transformat pentru totdeauna domeniul modei și a devenit unul dintre cei mai importanți designeri din toate timpurile. Serialul debutează cu prezentarea primei sale colecții haute couture pariziene în 1937. Până atunci, el avea deja o carieră de succes în atelierele sale din Madrid și San Sebastián, unde îmbrăca elita și aristocrația spaniolă, însă, în Paris, nu a reușit să impresioneze la început. Datorită perseverenței, sârguinței și talentului său incredibil, Balenciaga ajunge în vârf și își lasă o amprentă permanentă în istoria modei.
Diane von Furstenberg: Woman in Charge – Disponibil pe Disney+
Documentarul este povestea emblematicei Diane, o deschizătoare de drumuri, cunoscută în întreaga lume după inițialele DVF. Copilul unui supraviețuitor al Holocaustului, prințesă prin căsătorie și fondatoare a unui brand de modă care a scris istorie.
Mrs. Harris Goes to Paris – Disponibil pe Netflix
Adaptare a romanului omonim semnat de Paul Gallico, filmul urmărește povestea unei menajere, Ada Harris (Lesley Manville), din Londra anilor ’50, care se îndrăgostește de o rochie haute couture creată de Christian Dior și decide să aibă propriul exemplar.
Foto: Disney
Modelul Karlie Kloss așteaptă cel de-al treilea copil
Modelul Karlie Kloss (32 de ani), cumnata Ivankăi Trump, fiica președintelui SUA, a anunțat că așteaptă cel de-al…
Sean Paul și INNA lansează videoclipul oficial pentru “Let It Talk To Me”
Sean Paul și INNA își unesc din nou forțele pentru „Let It Talk To Me”, o melodie care…
Mirela Oprișor: ”Îmi place Ateneul, să merg la film la Elvira Popescu, să mă plimb prin Grădina Icoanei, prin librării și anticariate”
Este una dintre cele mai carismatice actrițe de la noi și câștigătoare a unui premiu Gopo pentru cea…
Tom Cruise și Ana de Armas, un posibil nou cuplu
Tom Cruise și Ana de Armas nu fac decât să alimenteze zvonurile conform cărora ar forma un cuplu,…
Festivalul Filmului Francez în România- la startul celei de-a 29-a ediții – Maratonul anual de film francez începe joi în 12 orașe din țară
Aflat la cea de-a 29-a ediție, Festivalul Filmului Francez aduce publicului din România o selecție diversă de film…
Horoscopul săptămânii 17-23 martie 2025
Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 17-23 martie 2025. Iată ce ne prezic astrele! Berbec Săptămâna debutează…
Self-Made is Here to Take Over
Dacă e un lucru clar despre #AlistTeam, e că nu stăm locului. Căutăm mereu oameni, locuri și experiențe…
Artistul Luca Florian: „Explorez modul în care oamenii își construiesc universurile personale”
Până la finalul lunii martie, la Galeria Posibilă din București artistul Luca Florian ne invită într-o călătorie într-…
Millie Bobby Brown (The Electric State): „Ador tot ce are legătură cu anii ’90”
Millie Bobby Brown revine pe micile ecrane, de această dată într-un SF movie – The Electric State –…