Maria Stefan ∙ September 11, 2018 ∙ 2 min read

“Da, există dragoste la prima vedere”, susține Victoria Beckham într-un interviu acordat unei publicații din străinătate. Povestea celor doi a început în urmă cu mulți ani, în momentul în care David Beckham a văzut-o pe Victoria pentru prima dată într-un videoclip al trupei Spice Girls. De aici lucrurile au evoluat de la sine.

În 1999 s-au hotărât să facă marele pas și să se căsătorească, apoi au apărut cei  patru copii pe care îi au împreună: Brooklyn, Romeo, Cruz și Harper. Victoria s-a remarcat în industria modei 9 ani mai târziu, când şi-a deschis propria casă de modă, mai apoi urmând să câștige diverse premii care i-au consacrat brandul.

Relația cuplului a trecut prin multe obstacole, iar în ultima vreme s-a discutat intens în presă despre un posibil divorț. David și Victoria Beckham au apărut recent pe coperta revistei Vogue, aceeași publicație în care au discutat despre relația lor de cuplu și problemele pe care le întâmpină.

”Timp de 20 de ani, oamenii au tot vorbit despre relaţia noastră aşa  că, eu şi David suntem obişnuiţi să ignorăm nonsensurile şi să ne comportăm normal”, a declarat designerul în vârstă de 44 de ani. ”Dar toate aceste lucruri au un impact asuăra oamenilor din jurul nostru şi nu este deloc corect”, a continuat Victoria.

Chiar și așa, zvonurile unui posibil divorț au fost confirmate de bona familiei, în față jurnaliștilor de la News of the World. Surprins, cuplul a intentat o plângere în instanță împotriva ziarului, susținând că bona, ar fi încălcat un contract de confidențialitate. Judecătorul a decis în favoarea publicației pe motiv că povestea a fost în interes public, pentru că „soțîi Beckham au făcut milioane înfățișând relația lor ca o căsătorie perfectă”. Soții Beckham nu au mai apărut împreună de ceva timp, iar Victoria și-ar fi șters de pe spate un tatuaj care îi era dedicat soțului.

 

Sursa: The Cut, Daily Mail, Mirror

Foto: Hepta.ro

Related Posts

Emma Răducanu, decorată de Regele Charles al III-lea la Castelul Windsor

Jucătoarea de tenis de origine română a reuşit performanţa de-a aduce primul trofeu US Open pentru Marea Britanie,…

Ce filme și seriale noi vedem în decembrie pe platformele de streaming

Filme de Crăciun, sezoane noi din serialele noastre preferate, povești numai bune pentru serile de iarnă: iată care…

Ciocolată caldă în trei variante, rețete by Chef Adi Hădean

Ce poate fi mai plăcut în sezonul rece decât o cană de ciocolată caldă, servită pe canapeaua de…

Zi de bine, România! – De 1 Decembrie, la PRO TV

  PRO TV a pregătit un program special de 1 Decembrie. Cătălin Măruță, Lili Sandu, Shurubel și Bogdan…

Cel mai bine tăinuit secret de la Palat, despre Regina Elisabeta, a fost dezvăluit

Suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, Regina Elisabeta a II-a, a încetat din viață…

Nicola Peltz, nora Victoriei Beckham, în rol de vedetă Playboy în fimul ”Welcome to Chippendales”

Nicola Peltz Beckham, nora Victoriei Beckham și soția lui Brooklyn Beckham, a primit rolul vieții ei (de până…

Complexul rezidențial STEJARII este, de 14 ani, un etalon pe piața imobiliarelor de lux

Complexul rezidențial exclusivist Stejarii împlinește toamna aceasta 14 ani de la momentul lansării proiectului. Dezvoltat de Țiriac Imobiliare,…

Lourdes Leon, fiica Madonnei, calcă pe urmele mamei ei și se lansează în muzică

Lourdes Leon, fiica Madonnei, își asumă un risc imens și se lansează cu capul înainte în industria muzicală….

Ce vedete au început pregătirile pentru Crăciun

Pentru Reese Witherspoon, Kylie Jenner, Lindsay Lohan, Katy Perry și Millie Bobby Brown, numărătoarea inversă pentru Crăciun a…

Paris Hilton, un an de căsnicie fericită

Paris Hilton (41 de ani) a sărbătorit un an de căsătorie cu soțul ei, Carter Reum (41 de…