A List Magazine ∙ July 12, 2022 ∙ 5 min read

Primul pas e întotdeauna cel mai greu. Iar să faci sport nu este, în niciun caz excepția de la regulă. Pentru cei și cele care își găsesc mereu o scuză să nu înceapă „de azi” exercițiile la sală, alergatul în parc sau pur și simplu stretchingul de dimineață, Sonia Argint are câteva sfaturi.

De îndată ce apar primele semne de vreme caldă, la fel apar brusc și mesajele despre obținerea acelui „corp de vară” perfect – prin reclame, pe rețelele de socializare sau în alte medii de comunicare. Cunoaștem prea bine euforia care ne cuprinde pe toate/toți la început de sezon. Și ne promitem că va ține, că ne schimbăm stilul de viață și că în sfârșit, lipsa motivației a dispărut. Din păcate, această stare de bine ține o vreme, după care lipsa chefului se instalează.

Hai să vă zic ceva despre mine, ceva ce am scris destul de recent și pe contul meu de Instagram @silversonia. În cei aproximativ 25 de ani de când practic diverse forme de mișcare, în 80% din timp nu am avut chef. În 80 % din momentele în care am fost la sală, la orele de Pilates, Yoga, Cycling, Kick boxing, Pump și, în special, când am ieșit să alerg, nu am avut niciun pic de chef. Serios! Totul a fost o chestiune de voință. O luptă pe care am dus-o cu consecvență cu o parte din mintea mea care îmi spunea că e mai comod să stau și cu cealaltă parte a minții care îmi oferea toate argumentele să mă ridic de pe canapea și să mă mișc. Da, la mine rațiunea este cea care m-a condus către mișcare și care m-a ajutat să-mi înving un sentiment care zace în fiecare dintre noi, hai să-l numim „lene”.

Am fost invitată să scriu aici despre sport dintr-o perspectivă motivațională. Și ce îți voi spune sper să trezească în tine un „Aha!”. Ei bine, cea mai grea parte a unui antrenament nu este că ai de făcut patru serii de fandări care-ți fac coapsele să ia foc, nici cele 300 de abdomene și nici respirația accelerată atunci când simiți că nu mai poți să pui un picior în fața celuilalt. Cel mai greu este să te ridici de pe canapea și să ieși pe ușă. Tocmai de aceea cred că motivația pentru a face sport trebuie găsită în interiorul nostru. Acolo este răspunsul, acolo este motivația. Nu uitându-ne la pozele de pe Instagram sau citind articole în reviste sau dacă dai banii pe un abonament de un an la sală. Sportul nu trebuie să coste, în primă fază.

De exemplu, alergarea este pentru oricine, oricând, oriunde. Adevărata motivație vine din convingerea ta că dacă te apuci de sport, îți va fi bine. Îți va fi atât de bine încât viața ta va căpăta o perspectivă nouă. Așadar, să faci sport trebuie să fie ceva ce îți dorești TU cu tărie. Cum stabilești acest obiectiv?

Eu îți sugerez să începi cu câteva întrebări pe care să ți le adresezi: de ce vreau să fac sport? Ce vreau să obțin în urma orelor petrecute făcând o formă sau alta de mișcare? Cât sunt dispusă să fac? Ce ar trebui să… sacrific?

Uite, eu o să îți ofer răspunsurile mele la aceste întrebări. Vreau să fac sport toată viața pentru că mă simt bine în pielea mea la o greutate optimă, pentru că îmi crește stima de sine, pentru că sportul m-a ajutat să îmi păstrez mintea limpede chiar și în momentele cele mai dificile, pentru că m-a ajutat să îmi dovedesc mie că sunt puternică mental și că pot duce la capăt ceea ce îmi propun (de exemplu, să alerg un semimaraton – 21 km).

Iar pentru toate aceste recompense sunt dispusă să mă ridic de pe canapea și să fac efortul de a ieși pe ușă. Sunt dispusă să renunț la multe ieșiri în oraș care ar presupune ore târzii ajunse acasă și ceva energie consumată (poate și un pic de alcool) pe care știu sigur că a doua zi le voi regreta pentru că energia îmi va lipsi. Sunt dispusă să merg mai puțin prin magazine sau la coafor și timpul acela să-l aloc mișcării. Cu alte cuvinte, prioritizez. Și am ajuns la concluzia că o sumă de bani investită într-o pereche de încălțăminte sport calitativă îmi aduce pe termen lung mult mai multă satisfacție decât o pereche nouă de stilettos.

Mai rămâne doar să te gândești ce formă de mișcare ar fi potrivită pentru tine. Dacă mie îmi place să alerg, nu este obligatoriu ca să ție să-ți placă. Așa că recomandarea mea este să mergi pe intuiție. Testezi diferite tipuri de antrenament și observi cu se simte corpul tău în timpul fiecărei sesiuni, dar și cum se simte după aceea. Stai fără grijă, febra musculară apare la toată lumea care a lucrat eficient, chiar și la persoanele bine antrenate. E un semn bun! Apoi, alege antrenamentul în funcție de nivelul de energie. Uneori poate ești agitată și Yoga ar fi soluția.

Alteori poate ești bombă și vrei să îți crești pulsul. Atunci o sesiune de Cycling ar putea fi exact ce-ți trebuie. Sau poate vrei să te simți în contact cu feminitatea ta. Alege Pilates și vei ieși din studio cu o atitudine de divă. În concluzie, setează-ți motivul pentru care vrei să faci sport, alege acea formă de mișcare potrivită corpului tău (testează până vezi exact ce ți se potrivește și nu abandona prea repede – pofta vine și mâncând) și ridică-te de pe canapea. Așa începe noua ta viață.

Foto: arhiva personala

Acest articol a apărut în numărul 23 A List Magazine, ediția print

Related Posts

Povestea continuă cu un nou capitol în culori vibrante. Reinventează-ți atitudinea și ținutele cu noile IQOS Originals DUO & One

Luna decembrie este întotdeauna prilej de meditație asupra anului care se încheie. Tragem linie mental și luăm mai…

George Clooney și soția lui, Amal, apariții strălucitoare pe covorul roșu la Washington

George Clooney (61 de ani) și soția lui, Amal (44 de ani), au fost din nou cele mai…

Povestea lui Bambi, celebrul desen animat, va fi transformată într-un film horror

Desenele animate Bambi au fost lansate în 1942 de Disney și au fost adaptate după cartea scrisă în…

Horoscopul săptămânii

Astrologul Anca Stoica ne dezvăluie în cele ce urmează care sunt planurile astrelor în perioada 5-11 decembrie. Berbec …

Începe sezonul de schi: pregătirea fizică este esențială 

Cu toții așteptăm să vină zăpada, pentru a merge pe pârtiile de schi. Doctorul Vlad Predescu, specializat în…

Timian Chalet – O oază care îți farmecă simțurile

Povestea Timian Chalet a început cu zece capre, pe care proprietarii, oameni gospodari și întreprinzători din Miercurea Ciuc,…

Antreprenoriat la Feminin – programul gratuit de mentorat dedicat femeilor din Romania

Andreea Tudorache, Owner Beauty Connection si Andra Pintican – fondatoarea “Scolii de HR” si “Co-Fondator 1000” – si-au…

Cum arată casa de vacanță a lui Ellen Pompeo (Grey’s Anatomy) din Malibu

Ellen Pompeo, actrița care a interpretat timp de aproape 20 de ani personajul iconic Meredith Grey din serialuld…

Meghan Markle și Printul Harry își lansează trailerul documentarului lor de pe Netflix

Sincronizare perfectă, neintenționată sau un plan bine pus la punct de a umbri vizita Prinților de Wales în…

Viva Magenta, Viva 2023!

Viva Magenta este culoarea anului 2023: „o culoare exuberantă care promovează optimismul și bucuria”. Institutul Pantone a anunțat…