Nicoleta Nicolae ∙ September 12, 2019 ∙ 2 min read

Art Safari Kids, programul educațional al  Pavilionului de Artă București — Art Safari, invită și anul acesta copiii să se bucure de artă și să-i descopere pe marii pictori români. Timp de 10 zile, în perioada 27 septembrie – 6 octombrie, copiii cu vârste între 3 și 12 ani vor avea șansa să admire creația lui Nicolae Tonitza, atât în cadrul Pavilionului Muzeal dedicat marelui pictor, pe un traseu redesenat pe înțelesul lor, cât și în cadrul atelierelor de creație. Art Safari are loc la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

Programul educațional Art Safari Kids, își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta și să interacționeze cât mai des cu aceasta, învățându-i lucruri noi despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români.

„Toți copiii sunt mici artiști, iar prin artă învață să vadă și să înțeleagă altfel lumea și armoniile naturii. Timp de 10 zile, îi invităm să lase tabletele deoparte și să se dedice artei, la Art Safari Kids, eveniment susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte. Vor găsi aici o lume cu povești despre marii pictori, o lume în care ei sunt artiști și creează înconjurați de tablouri și culori, un loc de joacă altfel, în care explicăm arta pe înțelesul lor. Art Safari Kids este un proiect fără de care nu ne mai imaginăm Art Safari București – an de an, creștem tinere generații iubitoare de artă. Anul trecut, peste 3000 de copii ne-au trecut pragul, iar anul acesta, credem că Tonitza și ochii rotunzi și negri din picturile sale vor atrage toate privirile celor mici”, a declarat Ioana Ciocan, Director General al Pavilionului de Artă București – Art Safari.

Ateliere de creație pentru trei grupe de vârstă

Art Safari Kids cuprinde ateliere zilnice de creație pentru toată familia, ateliere de pictură pe pânză, sculptură, ilustrație în pasteluri creatate și bandă desenată, adaptate în funcție de grupa de vârstă a copiilor.

Pe lângă atelierele de creație, copiii vor avea parte de tururi ghidate gratuite pe un traseu redesenat pentru ei, unde toți ochii vor fi pe Tonitza. Art Safari București pune în scenă cea mai mare expoziție dedicată marelui pictor roman Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani – Pavilionul Muzeal „Nicolae Tonitza și geniul copilăriei”, curatoriat de Zoltán Soós.

Firul roșu al expoziției va fi chiar universul copilăriei, ilustrat magistral de marele artist român. În acest sens, vor fi expuse pe lângă lucrări de pictură, sculptură și grafică și obiecte vestimentare ale copiilor din mediul rural și urban, jucării, obiecte de uz școlar, toate din perioada interbelică.

Biletele la Art Safari Kids pot fi achiziționate pe artsafari.ro.

Related Posts

Emma Watson, noua muză Prada pentru parfumul Paradoxe

Emma Watson (32 de ani) este noua imagine a parfumului Prada- Paradoxe, iar pentru pentru campanie, actrița a…

6 cărți captivante, scrise de celebrități

Celebritățile din industria divertismentului au dovedit că au ceva de spus și în domeniul literaturii, nu numai al…

Primele imagini din ”Enola Holmes”, sezonul 2

Millie Bobbie Brown revine pe Netflix cu sezonul doi al seriei ”Enola Holmes”, serialul care prezinta aventurile surorii…

(Recenzie) Tot ce trebuie să știi despre House of the Dragon, serialul-hit al acestui an

În momentul în care s-a încheiat Game of Thrones, în mai 2019, cu acel ultim episod care ne-a…

Vacanțele vedetelor de la Hollywood

Și celebritățile pleacă în vacanță și au grijă să anunțe pauza de respiro pe paginile de socializare. Ce…

Madonna, party cu familia, în Sicilia

Madonna a sărbătorit în stil mare aniversarea de 64 de ani: în Sicilia, alături de familie sau cum…

Victoria Beckham: sport de cinci ori pe săptămână și grăsimi sănătoase la masă

Victoria Beckham (48 de ani) a trecut de la Posh Spice la Sporty Spice. Fosta componentă a trupei…

Viola Davis, personajul negativ din prequelul „The Hunger Games”

Actriţa cunoscută din serialul „How to get away with murder” o să joace în „The Hunger Games: The…

Gina Pistol a găsit soluția pentru a-și recăpăta silueta după naștere

Nu a grăbit nicio etapă, s-a bucurat din plin de fiecare clipă alături de fiica sa, dar acum…

Cei mai fresh influenceri din România gândesc pozitiv, alături de MENTOS Într-o lume în care se promovează tot…