A List Magazine ∙ July 17, 2020 ∙ 7 min read

after eight

Prima jumătate a acestui an ne-a cam ținut în case. Dar, poate că nu a fost atât de rău, poate că unii dintre noi aveam nevoie de o perioadă doar pentru noi, poate că aveam nevoie să încercăm tot felul de lucruri pentru care nu aveam niciodată timp. Am învățat că ne putem oricând adapta rapid la noi condiții de viață, că dacă avem alături familia, prietenii, colegii, totul va fi bine. Cu speranță, putem trece peste toate! Iată 8 povești din izolare, cu sinceritate, de la o parte din echipa Alist Magazine!

Roxana Popescu- Social Media Manager

roxana popescu after eight

 

Trebuie să recunosc că perioada de carantină a fost o adevărată provocare. Cu toate acestea, am profitat de partea plină a paharului: timpul liber. Astfel, mi-am canalizat toată atenția asupra pasiunii mele pentru fashion. Mi-am redefinit stilul, am creat mood board-uri pe Pinterest cu ținute pe care le visam, iar ușor-ușor visul a prins contur prin prisma sesiunilor de shopping online. Așa cum mi-am propus, și acum doresc să pun mai mult accent pe modul în care mă îmbrac pentru că, așa cum spune un citat pe care îl ador, “Stilul este vocea sufletului.”

#MaiMultTimpPentruModa #GoodTimesBeginAfterEight

Monica Cismaru- redactor Alist Magazine

monica cismaru after eight

Întotdeauna îmi fac timp pentru lucrurile care mă deconectează, cele care îmi aduc bucurie și relaxare și mizez pe micile bucurii și placeri de zi cu zi, nu aștept schimbări radicale în fiecare lună. Un to-do list bifat până la capăt, o pereche nouă de pantofi sport, o sesiune reușită de pilates – toate acestea îmi compun starea de bine de zi cu zi. De multe ori, prefer să-mi creez sau să-mi construiesc singură momentele de pace și de răsfăț. Am fost copil singur la părinți, astfel că am învățat de mică să-mi țin companie mie însămi, pentru că sesiunile de joacă în fața blocului alături de alți copii erau limitate, chiar dacă, în viziunea mea, ar fi durat la nesfârșit! Astfel că m-am învățat să bricolez și să-mi creez singură jocuri și jucării. Pasiunea s-a menținut până acum, în perioada maturității, și de multe ori mă trezesc că-mi reinventez hainele din garderobă. Așa că, de multe ori, croiesc, cos, tai, scurtez, lungesc, adaug și scot pentru a readuce la viață haine care nu-mi mai spun nimic. Și întotdeauna am alături de mine în aceste momente câteva pătrățele de After-Eight, pentru ca experiența relaxării să fie completă. La fel procedez și când urmez tutoriale de make-up de pe YouTube. Recompensa mea, în perioada de izolare, după ce terminam cu obligațiile profesionale, era să mă apuc de testat noi tehnici de make-up, în timp ce savuram ciocolata mea preferată dintotdeauna, cu gust mentolat. Chiar dacă nu aveam unde să-mi afișez rezultatele de make-up artist novice, am testat o mulțime de culori și de tehnici noi, iar experiența mi-a dat curaj acum să-mi afișez, într-un final, ”skill-urile” căpătate în pandemie. O culoare îndrăzneață, un make-up mai accentuat, un tatuaj semipermanent care ar putea duce către unul adevărat, cine știe ce mai urmează…  Vara asta mă simt mai îndrăzneață. Avem doar o viață, iar frumusețea fiecărei vârste merită trăită din plin și niciodată n-ar trebui să ne oprim la ”Ce-ar fi dacă?…”.

#MaiMultTimpPentruMine #MaiMultTimpPentruLucruriNoi #GoodTimesBeginAfterEight

Alina Aliman- redactor-șef Alist Magazine (ediția print)

monica cismaru after eight

O să fiu complet sinceră: m-am bucurat foarte mult atunci când starea de urgență a luat sfârșit și când, încetul cu încetul, mi-am reluat activitățile obișnuite. Ce să spun, mi-era tare dor să alerg dimineața în parc și abia așteptam să pot trage o fugă până la mare. Însă și mai mult îmi lipseau zilele în care puteam să scot din garaj mașina istorică (da, da, are peste 40 de ani aceasta din fotografie) și să particip la un raliu, fie el pe circuit sau pe șosea sau, pur și simplu, să conduc prin oraș. Și asta pentru că, de când mă știu și de când am carnet (a se citi de la majorat încoace), să conduc a fost modul meu personal de a mă concentra, de a rămâne eu cu gândurile mele, de a mă elibera de stresul unei zile prea agitate. Brusc, chiar dacă activitățile cotidiene mi-au invadat programul și căsuța de e-mail, am avut, în mașină, #MaiMultTimpPentru… mine. Știți ce-am făcut prima sâmbătă în care am putut călători fără declarație? Am intrat în garaj și am scuturat praful de pe superba Lancia, am luat cu mine o sticlă cu apă și o cutie de ciocolată After Eight. Vă spun: nivelul de energie a crescut cu fiecare kilometru și cu fiecare mini-tabletă cu gust răcoritor de ciocolată și mentă, iar zâmbetele s-au multiplicat. Și, ca să le păstrez, o să continui acest obicei: am declarat sâmbătă ziua cu #MaiMultTimpPentru… plimbări dulci, cu gust de mentă, pe patru roți.

#MaiMultTimpPentruPlimbariDulci #GoodTimesBeginAfterEight

Diana Lupu- prezentator emisiunea Love Is Fun but Complicated

diana lupu after eight

În activitatea mea de psiholog în formare, una dintre activitățile principale este cititul. Îmi place să găsesc informații faine despre cum să mă documentez, iar locul în care fac asta cu drag este acasă, lângă noptiera cu lumânări parfumate și poze cu cei dragi. În perioada de izolare socială am simțit nevoia să aduc o schimbare activității din colțul meu de relaxare și am înlocuit cititul cu o serie de Podcast-uri interesante. Asta m-a făcut să simt că particip la conversații cu oameni de peste tot din lume, că mă conectez și că mă informez. Chiar dacă acum alternez cititul și ascultatul de Podcast-uri, sentimentul pe care îl am atunci când stau în locul meu preferat din casă este același.

#MaiMultTimpPentruPovesti #GoodTimesBeginAfterEight

Alexandra Bolba- prezentator In The Sport Light

alexandra bolba after eight

Deși poate suna ciudat, pentru mine perioada de izolare a fost ca o vacanță, acasă, la Satu Mare, la părinții mei. Pe lângă faptul că m-am putut bucura de ei în fiecare zi, am avut și un timp pentru mine. Am citit, am făcut sport, meditație și, din când în când, mi-am răsfățat papilele gustative cu ceva dulce dulce. Și mi-am descoperit o nouă pasiune cu care voi continua și în viitor: designul interior. Mi-am reamenajat apartamentul și intenționez să urmez chiar și cursuri de specialitate.

#MaiMultTimpPentruDesign #MaiMultTimpPentruPasiuniNoi #GoodTimesBeginAfterEight

Daniel Ileana – editor de montaj

daniel ileana after eight

Când ești tânăr și proaspăt căsătorit, pierzi noțiunea timpului. Perioada de izolare am privit-o ca pe o bucată de timp alături de soția mea Ana și de câinele nostru Luna. Am văzut filme, ne-am jucat tot felul de jocuri, am râs, am stat mult pe balcon și am ajuns să împărțim chiar și ciocolata. Dar cel mai mult am gătit. Am încercat tot felul de deserturi, iar acum a devenit un ritual ca în fiecare weekend să pregătesc o nouă rețetă   #MaiMultTimpPentruNoiTrei #MaiMultTimpPentruGatit #GoodTimesBeginAfterEight

Claudia Panțuroiu- Sales Manager

claudia panturoiu after eight

Iubesc cititul și ciocolata. În pandemie mi-am propus să-mi umplu fiecare secundă cu câte o activitate: am citit o carte pe săptămână, am facut puzzle-uri cu minimum 1000 piese, am făcut sport de 5 ori pe săptămână singură, deși în trecut nu credeam că o să-mi placă, am văzut filme și serialele restante și mi-am descoperit o nouă pasiune: gătitul. Chiar și acum, când am ieșit din izolare, nu am renunțat la cărți și ciocolată, dar am redus restul activităților:).

#MaiMultTimpPentruCitit #GoodTimesBeginAfterEight

Raluca Anton – prezentator emisiunea Love Is Fun but Complicated

raluca anton after eight

#MaiMultTimpPentru a mă gândi care îmi sunt prioritățile și care este felul în care îmi doresc să îmi trăiesc viața. O perioadă ca aceasta nu poate decât să ne “scuture” emoțional și să ne forțeze să analizăm ce vrem și ce nu vrem să mai păstrăm în și din agitația de zi cu zi. Cum vrem să arate viața noastră de acum înainte? În ce investim resurse? Pe ce cheltuim resurse? Cu ce rămân, de fapt, odată ce trec zilele, lunile și anii?

#MaiMultTimpPentruPrioritati #GoodTimesBeginAfterEight

Related Posts

5 nuvele care să-ți retrezească cheful de citit

Iată câteva sugestii de lectură, câteva nuvele care să-ți reamintească de ce îți place să citești și de…

Hugh Grant schimbă actoria cu politica?

Într-un interviu acordat Entertainment Weekly,  actorul britanic Hugh Grant a recunoscut că s-a gândit să se implice într-o…

Diana Ross, la 80 de ani

Legendara cântăreață Diana Ross a împlinit pe 26 martie venerabila vârstă de 80 de ani, iar fiica ei,…

4 trucuri să renunțăm la dulce

Gustul zahărului ne face corpul să elibereze endorfine, oferindu-ne o senzație de calm și de relaxare. Adevărata problemă…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ceea ce este nou în zona de beauty, fashion…

Lucien Laviscount, vedeta din Emily in Paris, centaur în videoclipul Shakirei

Lucien Laviscount, interpretul personajului lui Alfie, din serialul Emily in Paris, este protagonistul celui mai nou videoclip lansat…

Scarlett Johansson ar putea fi noua vedetă din Jurassic World

Scarlett Johansson (39 de ani) ar fi vedeta care preia rolul principal din noua producție a seriei Jurassic…

Meghan Markle se lansează pe piața de beauty și de lifestyle

Meghan Markle intră cu arme și bagaje pe piața de beauty și de lifestyle cu brandul său recent…

Top 10 cel mai bine plătiți influenceri, în 2024

Cine sunt cel mai bine plătiți influenceri, în 2024, care încasează între 3.234.000 și 1.763.000 de dolari pe…

Cameron Diaz este din nou mămică

Actrița Cameron Diaz (51 de ani) a anunțat pe rețelele de socializare că familia ei s-a mărit cu…