Bianca Sterie ∙ October 5, 2020 ∙ 6 min read

Un ceai cald, aromat, muzică bună pe fundal și o carte bună alături: îți poți imagina un scenariu mai bun pentru o seară de octombrie? E greu, nu-i așa? Mai ales că, luna aceasta, selecția beletristică este una foarte, foarte faină!

Matt Haig, Biblioteca de la miezul nopții, editura Litera

Autorul romanelor Cum să oprești timpul și Un băiat numit Crăciun revine acum cu o poveste plină de înțelepciune și de lecții de viață. Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă? Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea, iar curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent. Preț Diverta: 40 de lei

Maja Lunde, Istoria apelor, editura Humanitas

O poveste despre puterea naturii și perseverența umană, cartea scriitoarea debutează cu o poveste care o are în prim-plan pe Signe, care a crescut în Norvegia, într-un peisaj sălbatic, cu cascade, râuri învolburate, ghețari milenari și fiorduri adânci. Toată viața a luptat împotriva acelora care încercau să supună forțele naturii, secătuindu-i resursele. A luptat cu atâta înverșunare, încât a renunțat la marea ei dragoste, Magnus, când acesta a trădat principiile pe care credea că le împărtășesc. Iar acum, în toamna vieții, Signe pornește cu velierul ei, Albastru, într-o călătorie plină de primejdii  până la Bordeaux și apoi pe Canal de Garonne, ca să îl sfideze încă o dată pe Magnus. Navigând printre amintiri dureroase, Signe nu știe că, de fapt, Magnus o așteaptă. Preț Diverta: 37 de lei

Barack Obama, Pământul făgăduinței, editura Litera

În Pământul făgăduinței, Barack Obama povestește, cu o sinceritate debordantă, parcursul pe care l-a avut, de la un tânăr aflat în căutarea propriei identități la liderul lumii libere, descriind prin amănunte deosebit de intime atât educația sa politică, cât și momentele cruciale din primul mandat al președinției sale istorice – o perioadă de frământări și de transformări profunde. Preț Diverta: 89,90 de lei. 

Mary L. Trump, Prea mult și niciodată destul, editura Bookzone

De la un fost președinte american trecem la cel actual, mai exact la singura carte despre Donald Trump scrisă de un membru al familiei, Mary L. Trump, nepoata acestuia, care are și un doctorat în psihologie clinică. Pe lângă un portret minuțios construit al președintelui, autoarea a făcut declarații șocante în carte, cum ar fi fraudarea admiterii la facultate de către președintelele Statelor Unite. Cartea „Prea mult și niciodată destul: Cum a creat familia mea cel mai periculos om din lume” este, printre altele, o colecție exhaustivă a traumelor, relațiilor distructive și a combinației tragice de abuz și neglijență din familia Trump. Este singura carte despre Donald Trump care a doborât recordurile editoriale: s-a vândut în aproximativ 1 milion de exemplare în prima zi și a fost în topul vânzărilor de pe Amazon în prima săptămână după publicarea sa în Statele Unite.

Roddy Doyle, Zâmbește, editura Humanitas

Singuraticul Victor Forde, un bărbat de vârstă mijlocie, s-a mutat de curând într-un apartament modest și își petrece serile lungi de vară într-un pub din apropiere, bând bere, pălăvrăgind cu barmanul sau citind. Într-una din zile, este abordat în localul respectiv de un alt bărbat de vârsta lui, care pare să-l știe pe Victor din anii petrecuți la aceeași școală catolică de băieți din Dublin. Îl cheamă Fitzpatrick, însă Victor nu-și amintește de el. Totuși, conversează despre întâmplări și persoane cunoscute de amândoi. Din acest moment, acțiunea cărții oscilează între trecutul lui Victor – anii de școală, cariera de cronicar muzical și jurnalist incomod, căsătoria, divorțul – și prezentul tot mai neliniștitor din pricina insistenței lui Fitzpatrick de a-l provoca să-și reamintească lucruri pe care Victor încearcă de multă vreme să le uite. Preț Diverta: 30 de lei

Nazanine Hozar, Aria, editura Trei

În Iran, în 1953, un șofer pe nume Behrouz găsește un bebeluș abandonat pe o alee. Când adoptă fetița și-i pune numele Aria, nu știe cât de profund îi va schimba viitorul orfana cu ochii albaștri. Pe măsură ce crește, Aria este prinsă între trei femei pe care soarta le-a adus în situația de a-i fi mame: soția lui Behrouz, care o bate; bogata văduvă Fereshteh, care-i oferă adăpost, dar nu-i poate oferi și dragoste, și Mehri cea nevoiașă, ale cărei secrete vor schimba tot ce credea Aria că știe despre viața ei. În același timp, Teheranul este frământat de schimbări. Circulă zvonuri despre un cleric înflăcărat exilat la Paris, pe nume Khomeini, care pare să ofere un nou viitor țării. În mijlocul agitației, Aria se îndrăgostește de un băiat armean, surprins în tabăra greșită a revoluției. Astfel, curând, va fi și ea prinsă într-o revoltă care va schimba pentru totdeauna destinul țării și al oamenilor ei.

Leslie Jamison, Să urle, să ardă, editura Publica

Un volum care te face să îți pui întrebări și să explorezi zone încă necunoscute, Să urle, să ardă abordează teme precum: 52 Blue, „cea mai singură balenă din lume”, amintirile stranii dintr-o viață anterioară ale copiilor, cetățenii devotați ai unei lumi online numite Second Life, peisajul bântuit al războiului civil din Sri Lanka și un întreg muzeu dedicat rămășițelor relațiilor încheiate. De la analiza acestora, Jamison ajunge la pietre de încercare mai personale – bărbați plecați și povești de iubire frânte, căsnicia, maternitatea – în eseuri în care povestește despre escapada romantică la Las Vegas, despre cum a devenit mamă vitregă și despre cum a născut.

George Saunders, Pastoralia, editura Humanitas

Un volum semnat de câștigătorul Man Booker Prize, destinat să devină una dintre cele mai bune cărți de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distilează haosul vremurilor pe care le trăim în ficțiune“ (Salon). Cele şase povestiri din Pastoralia afirmă un mare talent exploziv şi resurse de imaginaţie care nu par în pericol să se epuizeze vreodată. Preț Diverta: 29 de lei

Foto: Unsplash.com

Related Posts

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la MasterChef România – PRO TV

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV, la emisiunea care i-a consacrat, MasterChef România,…