Bianca Sterie ∙ October 30, 2022 ∙ 8 min read

În momentul în care citești aceste rânduri, cu siguranță ai văzut deja primele episoade din  House of the Dragon (disponibil acum pe HBO Max), serialul-hit al anului, mult așteptatul prequel Game of Thrones, care ne readuce în Westeros, în fascinantul King’s Landing, unde găsim o lume ușor diferită de cea pe care o știm. Cu o acțiune care are loc cu aproximativ 200 de ani înainte de evenimentele din Game of Thrones, House of the Dragon explorează povestea familiei Targaryen, călăreții de dragoni și liderii incontestabili ai celor Șapte Regate, o dinastie al cărei declin începe odată cu o decizie surprinzătoare, urmată de rivalități și intrigi țesute în spatele ușilor închise, de gelozii și trădări neașteptate. E un spectacol epic, care debutează foarte intens și care te face să îți dorești tot mai mult. De altfel, putem pune pariu că și pe tine te-au încercat o mulțime de emoții încă de la primele scene, nu-i așa?

Iar asta nu e tot. În luna august am fost la premiera europeană House of the Dragon, de unde am revenit cu numeroase povești despre aventura primului sezon al serialului. Un sezon care le are în prim-plan pe Milly Alcock și Emily Carey. Sau, mai bine spus, pe tinerele Rhaenyra Targaryen și Alicent Hightower. Cu care vom face cunoștință chiar acum. 

Milly, Emily, înainte de toate, povestiți-ne un pic despre personajele voastre: cine sunt ele și care este rolul lor în povestea House of the Dragon?

Milly Alcock: Eu o interpretez pe Rhaenyra Targaryen, fiica regelui. Rhaenyra știe când trebuie să facă unele lucruri rele pentru ca rezultatul să fie cel bun. Cel corect. În serial, o vedem ajungând într-o poziție despre care nu credea că este posibilă pentru ea și luptându-se cu toate provocările ce vin odată cu noul ei statut.

Emily Carey: Eu o joc pe Alicent Hightower, este fiica Mâinii regelui, dar și cea mai bună prietenă a Rhaenyrei. În perioada în care o interpretez, Alicent este într-o etapă în care încearcă să le facă absolut tuturor pe plac și să respecte regulile, ca și cum pentru ea nu ar exista o altă opțiune.

Milly, care sunt aceste provocări ale Rhaenyrei și cum vede ea faptul că urmează să devină prima regină din Westeros?

M.A.: Rhaenyra se confruntă cu multă rezistență. Rezistență în ceea ce privește numirea sa drept moștenitoare a tronului, în ceea ce privește capacitatea ei de a conduce. Se confruntă cu multe lucruri de care bărbații scapă adesea, așa că trebuie să lupte constant. Cred că, în cele din urmă, Rhaenyra nu vrea neapărat să devină regină, ci vrea să vadă o schimbare. O schimbare în regat, în modul în care funcționează. Ea folosește moștenirea tronului ca o cale către schimbare. 

Ați lucrat cu Emma D’Arcy și Olivia Cooke (n.red. Rhaenyra Targaryen și Alicent Hightower la maturitate) pentru a dezvolta personajele în cele două etape de viață în care sunt prezentate? 

E.C.: Nu am lucrat deloc cu Emma și Olivia, cred că amândouă ne-am așteptat să o facem, dar nu s-a întâmplat. Cred că pot interveni multe lucruri în zece ani, e o perioadă uriașă, în care se schimbă mult circumstanțele, mediul, oamenii care forțează schimbarea. Rhaenyra și Alicent se transformă aproape complet în tot acest timp, așa că noi am interpretat versiuni complet diferite față de cele două la maturitate. 

M.A.: Nici nu ne-am gândit foarte mult la faptul că nu vom lucra împreună. Ryan Condal și Miguel Sapochnik (n.red. creatorii House of the Dragon) au avut încredere că vom lăsa personajele în punctul potrivit și că Emma și Olivia vor continua de acolo. 

Care sunt principalele vulnerabilități ale personajelor voastre? Cum le vedeți voi pe Rhaenyra și Alicent?

M.A.: Bărbații. Bărbații le spun ce să facă și, în cele din urmă, le distrug prietenia. 

E.C.: Da, bărbații. A fost dureros pentru noi să jucăm și, ulterior, să urmărim pe ecran cum aceste femei nu pot face nimic pentru a nu se pierde. 

În Game of Thrones au existat numeroase scene care implicau nuditate și violență la adresa femeilor. Ce ne puteți împărtăși despre abordarea din House of the Dragon?

M.A.: Nu putem dezvălui foarte multe, dar știm că oamenii se așteaptă să fie Game of Thrones, pentru că este aceeași lume, dar scenele respective vor fi tratate diferit în House of the Dragon.

E.C.: Da, nu va exista violență asupra femeilor. Noi am purtat un dialog deschis cu toată echipa, a fost o conversație pe acest subiect, iar aceste teme au fost tratate cu multă sensibilitate. 

Cum a arătat pentru voi întreaga experiență House of the Dragon? Cum a fost să pășiți pe urmele Game of Thrones, unul dintre cele mai populare seriale din toate timpurile?

M.A.: A fost o experiență incredibilă, extrem de interesantă, dar și provocatoare și complicată în același timp. Am muncit din greu, au curs și multe lacrimi, dar simt că această experiență ne-a așezat carierele pe o traiectorie foarte bună. Sunt recunoscătoare pentru această experiență, pentru oportunitatea de a lucra în acest proiect. 

E.C.: Da, sunt recunoscătoare pentru impactul pe care l-a avut asupra carierei, însă, mai mult decât atât, munca în sine ne-a schimbat semnificativ, am crescut enorm. Aveam 17 ani atunci când am început să lucrez la House of the Dragon și acum am aproape 20 de ani, iar serialul a devenit o parte atât de importantă în viața mea. Filmările au fost intense, am trecut prin toate emoțiile posibile în fiecare zi. 

Care a fost cel mai dificil lucru cu care v-ați confruntat la filmări?

M.A.: Filmările au durat foarte mult, filmam o singură o singură scenă pe zi, ceea ce a fost bine, am avut noroc, pentru că am avut ocazia să înțelegem profunzimea fiecărui moment, însă a fost foarte obositor, mai ales pentru corp. Creierul tău înțelege că tu creezi acest personaj și acele emoții, dar corpul le resimte altfel. De obicei, la orele prânzului mă simțeam deja epuizată, ajungeam seara acasă, dormeam, iar a doua zi o luam de la capăt pe platoul de filmare. 

E.C.: A fost epuizant in punct de vedere emoțional, iar la acest lucru se adaugă efortul fizic de a sta în picioare toată ziua în acele costume grele. Presiunile, numărul imens de oameni, dimensiunea proiectului ne-au amintit în fiecare zi că lucrăm la ceva imens, așa că, pe scurt, a fost o experiență obositoare, dificilă, dar și foarte frumoasă, plină de satisfacții.

E vreo amintire haioasă care v-a rămas din perioada în care ați filmat primul sezon din House of the Dragon?

M.A.: L-am cunoscut pe Jason Momoa când am ieșit într-o seară cu Matt Smith (n.red.: actorul care joacă rolul lui Daemon Targaryen) și Fabien Frankel (n.red.: actorul care joacă rolul lui Ser Criston Cole). Era în locul în care ne aflam și noi, iar Fabi a spus că ar trebui să mergem să-l salutăm. Ne-am dus la el și i-am spus că suntem în noul Game of Thrones și a început să ne întrebe ce roluri jucăm. Când i-am spus că joc o Targaryen, m-a ridicat în brațe și a strigat: „oh, yay!”

Ce ne puteți dezvălui despre relația cu fanii? Simțiți anumite presiuni din acest punct de vedere?

E.C.: Eu și Milly avem abordări diferite pe această temă. În timpul filmărilor, cred că am avut cu toții aceeași abordare. Am fost extrem de discreți și ne-am văzut de treaba noastră. Dar eu iubesc social media, cred că aceste platformele sunt grozave, așa că am început să interacționez cu fanii de acolo și până acum a fost bine.

M.A.: Așa cum spune și Emily, la mine a fost cam invers. Tocmai pentru că m-am trezit deodată în centrul atenției, eu am simțit nevoia de pace, de mai mult timp cu mine. Până la urmă, am doar 22 de ani și încă încerc să-mi dau seama cine sunt. Sunt foarte protectoare cu mine. 

Ați avut vreo ezitare în ceea ce privește acceptarea rolurilor din House of the Dragon?

E.C.: Nu, absolut deloc. Atunci când ți se oferă jobul vieții tale, îl iei indiferent cu ce vine la pachet. 

M.A.: Exact. Îl iei fără să te gândești de două ori. 

Foto: Bart van der Putten

Related Posts

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…

Marian Pălie, curatorul secțiunii de fashion RDW 2024: „Designerii români au devenit recunoscuți pentru inovație, creativitate și calitate”

19 proiecte de fashion vor face parte din expoziția centrală Romanian Design Week 2024, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor…

Julia Roberts, în următorul film al lui Luca Guadagnino

Regina comediilor romantice revine cu un nou proiect surprinzător, semnat de Luca Guadagnino, autorul recentului succes Challengers. Julia…

Se pregătește un nou serial marca Game of Thrones

Fanii serialului Game of Thrones au motive de bucurie, deoarece o nouă producție care are legătură cu acțiunea…

Jennifer Love Hewitt își lansează cartea de memorii, Inheriting Magic

Actrița Jennifer Love Hewitt (45 de ani) își lansează cartea de memorii Inheriting Magic, iar pe copertă apare…

UNDA lansează “Spring Dining Experience” un concept fresh, de primăvară, cu experiențe pentru toate simțurile

Restaurantul UNDA Open Cuisine revitalizează scena culinară din nordul Bucureștiului cu lansarea conceptului de “Spring Dining Experience”. Acest…

The Motans și Andra sunt noile voastre personaje preferate în videoclipul piesei ,,Înapoi în viitor”

V-a plăcut, v-a rămas pe buze, iar acum puteți urmări povestea de iubire a piesei ,,Înapoi în viitor”,…

Care sunt cele mai căutate destinații în 2024?

Îți prezentăm topul celor mai căutate destinații din 2024, potrivit rezultatelor comunicate de platforma de turism Airbnb. La câțiva…

Victoria Beckham, la 50 de ani – Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre vedetă

Victoria Beckham împlinește pe 17 aprilie vârsta de 50 de ani. Fosta componentă Spice Girls, actual antreprenor și…

Cine a fost partenera lui Roberto Cavalli- Modelul suedez Sandra Nilsson (38 de ani)

Celebrul creator de modă italian Roberto Cavalli a decedat pe 12 aprilie, la vârsta de 83 de ani,…