Actorul australian Geoffrey Rush este invitatul special al TIFF.22. Cariera lui de peste 40 de ani, care cuprinde roluri în câteva dintre cele mai premiate filme ale ultimelor decenii, dar și în seria fantasy Pirații din Caraibe, va fi celebrată la Cluj-Napoca, unde Geoffrey Rush va fi omagiat cu Premiul pentru Întreaga Activitate.
Geoffrey Rush, cunoscut în special pentru rolurile sale excentrice atât din filme și seriale, cât și din spectacole de teatru, este unul dintre cei mai aclamați actori australieni. Cariera lui în cinema a explodat literalmente cu rolul lui David Helfgott – pianistul atins de geniu care suferă de o cădere nervoasă devastatoare, dar reușește să se salveze – din _Strălucire_ (Shine, r. Scott Hicks, 1996). Filmul i-a adus recunoașterea globală, un premiu Oscar și numeroase alte distincții de top. „Nu există jumătăți de măsură în memorabila interpretare a lui Rush. Helfgott e genul de personaj pe care nu-l poți portretiza just decât dacă-i intri complet pe sub piele.” (The Guardian). _Strălucire_ va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Sursa foto: Hepta
Milla Jovovich a dat școala copiilor pe Veneția
Celebrul model și actriță Milla Jovovich a înlocuit prima zi de școală a copiilor cu o vacanță la…
Filme și seriale noi de neratat în octombrie pe platformele de streaming
Un documentar despre David Beckham, sezoane noi din serialele tale preferate și multe alte titluri numai bune de…
Filmul lui Beyoncé: 6-7 milioane de dolari, doar în prima zi de presales
Filmul turneului Renaissance, susținut de Beyoncé, are deja estimări pentru presales care depășesc 6 milioane de dolari. Iar…
Dramatica poveste de viață a lui Michele Morrone, vedeta din 365 Days
Michele Morrone, actorul care a frânt inimile celor care au urmărit drama erotică 365 Days de pe Netflix,…
Doctorul din Social Media
La 36 de ani, Alexandra Mircea este cel mai urmărit medic dentist român din social media. Clipurile video…
Actrița Anya Taylor-Joy, mireasă la Veneția
Actrița Anya Taylor-Joy (27 de ani) s-a căsătorit zilele acestea la Veneția cu logodnicul ei, muzicianul Malcolm MacRae…
PLOOM X: DESIGN ELEGANT, EXPERIENȚĂ UNICĂ, GUST AUTENTIC
Ploom X, cel mai nou produs din portofoliul JTI România, vine pe piață cu o experiență unică a…
Dezvăluirile intime ale lui David Beckham, într-un documentar pe Netflix
Cele mai intime amănunte din viața fostului fotbalist britanic David Beckham (48 de ani) vor fi dezvăluite într-un…
Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare la Scala din Milano
Mădălina Ghenea a avut o apariție marcantă la Teatrul Scala din Milano, la gala CNMI Sustainable Fashion Awards…
Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie 2023
Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…