A List Magazine ∙ December 4, 2020 ∙ 7 min read

Cu siguranță viața noastră s-a schimbat. 2020 a fost un an pe care nu îl vom uita curând. Un an de cotitură care ne-a schimbat universul, ritmul vieții, sensul ei, valorile, reperele după care ne ghidam și multe dintre obiceiurile noastre sociale. Ne-a făcut să ne vedem pe noi și pe cei din jur cu alți ochi. Și să învățăm mai multe despre societatea în care trăim. O parte din echipa Alist Magazine ne vorbește astăzi despre lecțiile financiare învățate în pandemie.

 

Adriana Moscu, Editor Alist Magazine

Pandemia m-a învățat să mă concentrez pe esențial – atât din punct de vedere emoțional, cât și material. Am învățat că multe dintre nevoile din Piramida lui Maslow sunt “inventate” și că pot trăi bine-mersi și fără ele. Mi-ar fi plăcut să nu fie nevoie de un lock-down care să mă forțeze să îmi reevaluez scara de valori și să-mi reordoneze prioritățile, dar, până la urmă, tot răul spre bine.

Paradoxal (cel puțin la prima vedere), am trăit ceva mai bine cu bani mai puțini. Chiar dacă unele proiecte au căzut, iar bugetul familiei s-a micșorat, faptul că am stat mai mult acasă, că am gătit mai mult, că nu am mai cheltuit impulsiv, că nu am mai făcut drumuri inutile, a generat o economie a veniturilor care ne-a luat și pe noi prin surprindere.

La un moment dat, de teamă că totul se va închide și companiile vor falimenta, ne-am gândit chiar să cerem o amânare a ratelor. Însă după o analiză atentă, ne-am dat seama că nu am face decât să amânăm inevitabilul – ratele nu s-ar fi plătit niciodată singure. Așa că am preferat să aplicăm aceeași strategie pe care o avem de ani, deja: să achităm tot ce este esențial, să nu rămânem cu datorii, să nu ne împrumutăm, să nu lăsăm pe mâine ce putem face azi. Noi, cei din prezent, am fost responsabili pentru noi, cei din viitor. Este o strategie care dă roade de fiecare dată.

Până la urmă, lecția supremă învățată în pandemie este asta: less is more. Financiar și afectiv. Nu te împrăștia, nu te întinde mai mult decât îți e peticul, nu-ți inventa nevoi și fii stăpân pe timpul tău. Pentru că, nu-i așa, time is money.

 

Bianca Sterie- Editor Alist Magazine

Dacă e un lucru pe care l-am învățat după toate lunile de pandemie, acela ar fi că e bine întotdeauna să ai și ceva pus deoparte. Nu sunt chiar pe dinafară cu treaba asta, obișnuiam, ocazional, să mai rezerv câte o mică sumă într-un fond de economii, dar, după ce a început lockdownul și am văzut că mulți dintre prietenii mei își pierd joburile sau se confruntă cu scăderi salariale semnificative, am început să mă concentrez mai bine pe acest aspect. Mi-a fost și mai ușor să economisesc în ultimele luni, e drept, pentru că banii mei se duceau (în mare parte) pe călătorii. Și cum vacanțele nu au mai fost tocmai la îndemână din cauza restricțiilor, am încercat să văd partea bună și să pun deoparte cât pot de mult… pentru aventurile viitoare.

 

Alina Burlacu- Beauty Editor Alist Magazine

Să economisești poate fi funny și pentru micuța adolescentă care abia așteapta să își facă intrarea în garderoba mamei, să probeze și să nu mai returneze câteva dintre piesele vânate de mult timp. Așa am stat în casă și am avut grijă și de noi, și de bugetul familiei. Și, pentru ca lecția să fie completă, la finalul vânătorii de comori, mama și-a ales două accesorii cool din dulapul fetei.

 

Nicoleta Nicolae – Redactor Sef www.alistmagazine.ro

2020 a fost cel mai ciudat an din viața mea și cu siguranță al multor oameni de pretutindeni, dar a avut și părți bune: am stat mai mult acasă și am petrecut timp cu familia mea și cu fiica mea de 3 ani și jumătate, am gătit, ne-am jucat mult, ne-am plimbat prin țară și am descoperit tot felul de lucruri și locuri noi. Recunosc, multe proiecte au picat, dar acest lucru nu m-a afectat foarte mult, pentru că, deși de multe ori obișnuiam să cumpăr impulsiv și emoțional, am învățat de la bunici să am mereu ceva pus de-o parte. Așa că, aș putea oricând să-mi iau un an sabatic, însă nu a fost cazul să o fac. Am lucrat foarte bine și de acasă, cheltuind mai puțini bani, dar investind în timp de calitate cu familia mea. Am învățat astfel că pot trăi bine cu mai puțini bani… Am învățat că de acum înainte ar fi bine să investesc mai mult în lucrurile care îmi fac plăcere, în sesiuni de răsfăț la SPA, coafor, să călătoresc mai mult și să îmi fac amintiri care să mă însoțească oriunde mă va duce viața.

 

Monica Cismaru- Redactor A List Magazine

Cu un singur lucru bun am rămas în urma pandemiei – am aflat că pot economisi bani. N-am fost niciodată foarte atentă cu banii mei, am cheltuit întotdeauna cât am avut și poate și mai mult și n-am luat cele mai înțelepte decizii, dar mă consolez cu gândul că am învățat din greșeli. Cum în lunile de lockdown n-am avut de ales și am stat mai mult în casă, cheful de cheltuit a scăzut direct proporțional cu perioada petrecută prin mall-uri. Astfel, n-am mai aruncat banii prin magazine, dar nici pe vacanțe – cu toate că aici nu consider că arunc banii pe fereastră, din contră. Am cheltuit pe mâncare și pe weekend-uri la mare și… cam atât, iar după câteva luni, când m-am uitat în cont, am văzut că strânsesem o sumă consistentă. Să ne înțelegem, nici nu obișnuiam să trăiesc de la salariu la salariu și încercam să am mereu o sumă în cont și să și economisesc (puțin, ce-i drept, vărsam lunar, automat, o sumă modică într-un cont de economii, poate că ar trebui s-o mai măresc). Dar nici nu-mi refuzam micile plăceri ale vieții – îmi place să-mi cumpăr haine, cosmetice etc și, oricât de plin mi-ar fi dulapul, parcă întotdeauna îmi lipsește ceva… Tot în urma pandemiei mi-am mărit fondul de aparate de fitness din casă – pentru că n-am mai mers la sală, am decis că întotdeauna e o investiție bună un aparat de gimnastică și, astfel, după un research amănunțit, mi-am cumpărat o bandă de alergare și încă un aparat de fitness – în valoare totală de 2000 de lei- cam acestea ar fi cele mai consistente cheltuieli din ultimele luni și mă bucur de fiecare leu economisit, dar și cheltuit.

Profesorul BCR: 3 lecții învățate în pandemie

  1. Am învățat să ne prioritizăm cheltuielile: am planificat mai bine bugetul lunar, am încercat să evităm cheltuielile impulsive online și am mers la cumpărături doar cu lista
  2. Ne-am bucurat de lucrurile gratuite (o vizită la un muzeu virtual, un curs online sau am început să facem sport cu ajutorul antrenorilor de pe platformele de conținut online)
  3. Am continuat să ne răsfățăm cu mici plăceri, dar cu echilibru și alegând, pe cât posibil, produse locale pentru susținerea comunității.

Înscrie-te la curs!

Related Posts

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…