Header-March-2019

Irina Shayk, seducătoare în cel mai nou pictorial realizat la malul mării

Irina Shayk ne mai alină dorul de vacanță, mare, libertate, în cel mai nou pictorial în care apare. Supermodelul în vârstă de 34 de ani a pozat pentru campania Resort Swim 2021 a brandului australian Zimmermann.

Imaginile ne-o arată pe Irina, într-o formă fizică de invidiat, ce pune în evidență cele mai noi creații ale brandului Zimmermann. Colecția pentru vara anului urmator include costume de baie, dar și rochii vaporoase, colorate, perfecte pentru vacanța lui 2021.

Irina Shayk se află în atenția publicului mai mult ca niciodată de când s-a despărțit de Bradley Cooper, dar se pare că relația dintre ei este una cordială, mai ales de dragul fetiței lor. Totuși, modelul de origine rusă a făcut dezvăluiri emoționante în cea mai recentă ediție Vogue UK, în care a povestit despre traumele despărțirii de Brad.

Irina Shayk a devenit cunoscută în 2011, când a apărut pe coperta revistei Sports Illustrated Swimsuit Issue și, mai apoi, într-unul dintre videoclipurile lui Kanye West.