Horoscopul săptămânii. Ce ne rezervă astrele pentru perioada care urmează

Află tot ce îți rezervă astrele în săptămâna 28 decembrie 2020- 3 ianuarie 2021. Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie.

Berbec

Ultimele zile ale anului îți aduc multe drumuri scurte, întâlniri şi dialoguri cu neamurile, cu prietenii apropiaţi. Chiar dacă ceilalţi nu vor să se împace cu tine sau ţin morţiş să-ți creeze neplăceri în continuare, astrele îți oferă protecţie și sprijin în toate. Pe 29 şi pe 30 Decembrie, treburile gospodăreşti revin în prim plan. O verificare atentă a tot ce ţine de casă ar fi indicată. Pe de altă parte, dorinţa de a-ți împodobi căminul cu ornamente de sezon va fi la ordinea zilei. Dialoguri importante cu membrii familiei și trasarea unor planuri comune pe termen lung. Se închide o etapă familială și domestică, fie prin lămurirea uor conflicte familiale, fie prin rezolvarea unor demersuri importante ce țin de casă sau de bunuri patrimoniale. Relațiile sentimentale îți deschid noul an, prin activități recreative, flirt și declarații spumoase, dar sincere.

Taur

Începi săptămâna cu mult elan, propunându-ți să rezolvi acum tot ce nu ai reuşit peste an. Este o idee înţeleaptă însă, recomandabil este să selecteze priorităţile şi să ai răbdare și cu tine și cu ceilalți. Se întrezăresc aspecte financiare, legate de banii câştigaţi din munca proprie. Poate fi vorba de un cadou de la serviciu, o primă, favoruri binevenite. Cheltuiește strictul necesar, iar un plan de economii trebuie avut în permanenţă în vedere. Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat se vor schimba, fie renunțând la unii care te-au necăjit fățiș, prea mult, fie pur și simplu, printr-un joc misterios al sorții se destramă relațiile vechi prin varii metode și din varii motive. Primele zile ale anului nou te găsesc acasă, alături de membrii familiei sau de neamuri. Discuţii agreabile, ornate şi cu divergenţe de opinii, dar tocmai acestea vor da farmec acestor zile.

Gemeni

Debordezi de energie întreaga săptămână. Ai aerul unui înţelept ce împărtăşește şi celorlalţi din cunoşterea sa. Responsabilitatea cu care te vei ocupa de tot ce este în jur este binevenită şi de folos. E adăvărat că strările de spirit fluctuează mult, însă numai tu ştii ce se petrece în sufletul tău. În ultimele zile ale anului se pare că vei primi cadouri sau recompense deosebite. Poate fi vorba de obiecte de artă, cărţi speciale sau ceva bani. Tentaţia de a cheltui mai mult decât îți poți permite va fi mare și păguboasă. Se încheie un capitol referitor la banii câștigați din munca proprie, astfel că este bine să te gândești la noi surse de venit. Deocamdată, primești ajutor substantial de la și prin intermediul altora, cum ar fi partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. În primele zile ale anului se conturează dialoguri și întâlniri agreabile cu persoanele din anturajul apropiat, plus călătorii pe distanțe scurte.

Rac

Pentru această săptămână, astrele îți recomandă evaluarea persoanelor şi situaţiilor din viaţa ta. Ești cufundat în gândurile tale. Se pare că în taină îți croiești planuri ce vor uimi pe mulţi. Zilele acestea sunt potrivite retragerii din forfota cotidiană, deoarece nivelul energetic vital este destul de slab. Indicat ar fi să te ocupi doar de treburile uşoare. Sănătatea poate ridica ceva probleme, astfel că ai nevoie de odihnă şi remedii naturale. La finele anului 2020 vei decide clar să abordezi noi direcții personale și profesionale. De asemenea, vei încheia și relațiile pe care le simți nepotrivite. Pe de altă parte, sunt posibile cadouri, poate o mărire a veniturilor din munca proprie sau o rezolvare favorabilă legată de un demers financiar. Cheful de cumpărături este accentuat. Ideile legate de investiţii sau de implicare în afaceri pot fi frecvente şi ar trebui notate.

Leu

Săptămâna debutează alături de prieteni. Întălniri, dialoguri, sfaturi sau îndemnuri toate vin într-un carusel extraordinar în viaţa ta. Apar în preajma ta oameni deosebiţi, cu rang înalt sau oameni cu experienţă de viaţă ce îți vor atinge sufletul în chip minunat. Chiar dacă ajung la urechile tale lucruri mai puţin plăcute, ar trebui avut în vedere faptul că spiritul sărbătorilor încearcă să te ajute, oferindu-ți informaţiile necesare bunului mers al destinului tău. Sunt zile bune pentru o autoanaliză şi pentru trasarea noilor direcţii în următorul an. Sănătatea este vulnerabilă în intervalul 29 – 31 Decembrie. Sunt probleme ce mocnesc în umbră şi în această perioadă pot crea probleme serioase. De evitat consultaţiile, analizele medicale sau intervenţiile chirurgicale. Îți vei reveni foarte bine în primele zile ale anului 2021, alăturându-te celorlalți și luminând mediul înconjurător cu strălucirea ta nativă.

Fecioară

Ultimele zile ale anului îți aduc evenimente sociale. S-ar putea să fii convocat la o discuţie serioasă de o persoană cu autoritate sau de un şef important de la locul de muncă. Chiar dacă este vacanţă, pot apărea neplăceri în acest segment de viaţă şi activitate. Pe 29 şi pe 30 Decembrie ești înconjurat de prieteni şi de oameni deosebiţi. Sunt posibile şi controverse sau mici răsturnări de plan, dar sunt favorabile, astfel încât grijile majore sunt excluse. Totuși, ceva se va sfârși în relațiile de prietenie și de protectorat. Deci, unele relații se vor finaliza clar. Apar îmbunătăţiri şi la capitolul sănătate, însă unele segmente anatomice rămân vulnerabile. Pe de altă parte, va apărea dorinţa de retragere în sine. Astrele încep să-ți trimită gânduri bune, vorbe de duh şi coerenţă în prezentarea faptelor. Acestea vor aduce multă linişte şi pace în sufletul tău.

Balanță

Dorinţa de rafinare sufletească îți deschide ultima săptămână a anului. Frumos este că astrele îți facilitează accesul la planurile spirituale ale existenţei, aşa încât bine este să profiți de acest lucru. Prietenii revin în atenţe, relaţiile cu aceştia se îmbunătăţesc, iar sfaturile, îndemnurile sau informaţiile preţioase vor fi la ordinea zilei. Sigur că există şi varianta apariţiei invidiilor sau sâcâielilor din partea celorlalţi, dar cu prudență, discernământ și fiind foarte tranşant, vei îndepărta din jur, tot ce nu îți prieşte. Mantia divină te protejează în chip minunat şi misterios. Intervalul cuprins între 29 – 31 Decembrie este plin de evenimente sociale. Te poți întâlni cu oameni cu rang înalt, şefi sau cu oameni de o înaltă ţinută morală. Sunt posibile ceva neplăceri legate de poziţia lor socială sau de imaginea pe care o au ceilalţi despre tine. Final socio-profesional.

Scorpion

Îți sunt susținute demersurile financiare ce vizează banii şi bunurile altora. Recomandabil este să-ți achiți toate datoriile, indiferent despre ce este vorba sau măcar să-ți verifici documentele bancare, chitanţele, facturile şi aspectele legate de moşteniri. Există restricţii la bani, însă vor veni şi vremuri mai bune. Găsește un echilibru între a da şi a primi. Gândirea şi comunicarea primesc infuxuri astrale minunate. De aceea este bine să reţii ideile apărute şi în zilele următoare să treci la fapte. Relațiile cu unele persoane aflate în străinătate se vor finaliza sau demersurile referitoare la o călătorie îndepărtată pot lu turnuri nebănuite. Totuși, informațiile aflate în aceste zile ar trebui filtrate bine prin sufletul tău, cu luciditate și discernământ. Singurătatea poate fi accentuată în aparență, însă amintește-ți că cineva acolo sus te iubeşte şi veghează atent la bunul mers al destinului tău. Primele zile ale anului 2021 te găsesc în mijlocul celorlalți.

Săgetător

Ultimele zile ale anului aduc mult dinamism în relaţiile parteneriale. La serviciu este mult de lucru, însă vei dori să-ți pui la punct toate activităţile pentru a păşi fără probleme în noul an. Minunată atitudine, însă de reţinut că sănătatea este vulnerabilă. Partenerul de viaţă îți poate reproşa unele chestiuni personale. Acum sunt indicate răbdarea, iertarea, acceptarea doleanţelor şi opiniilor celorlalţi. În plan financiar, se conturează un final de etapă, fiind vorba despre achitarea unor datorii, lămurirea unor aspecte financiare comune cu partenerul de viață, cu neamurile sau colaboratorii. Dorinţa de elevare sufletească va fi la cote înalte, poate unde sunt şi sărbătorile specifice. Mentalul primeşte raze astrale minunate, astfel că vei vedea lucrurile mult mai clar. Relaţia cu străinătatea se îmbunătăţeşte, putându-ți face planuri de călătorii sau de studii pe termen lung. Primele zile ale anului 2021 sunt favorabile activităților culturale.

Capricorn

Săptămâna începe cu treburi de rutină, atât acasă, cât și la serviciu. Sănătatea este vulnerabilă, fiind posibile probleme serioase. Se recomandă doar remediile tradiţionale şi evitarea, pe cât posibil, a consultaţiilor şi analizelor medicale, în special pe 29 Decembrie. Relațiile parteneriale sunt active și se conturează un final clar. Fie că este vorba despre o colaborare profesională, fie că este vorba despre relația de cuplu, ceva se va schimba, se va finaliza fără echivoc. Se încheie o etapă partenerială, fiind zile bune pentru a te gândi pe îndelete la punctele tari și cele forte din relațiile în care ești implicat. Primele zile ale anului 2021 evidențiază segmentul financiar, secțiunea bani și bunuri comune cu alții. Există şi varianta primirii unor recompense sau cadouri surpriză. S-ar putea să-ți vină în minte idei legate de investiţii sau afaceri, dar vor rămâne la stadiul de idei. Susţinerea astrală este de scurtă durată, aşa încât nu trebuie să-ți faci mari speranţe în acest sens. Trebuie gândit un plan de economii.

Vărsător

Primele zile ale săptămânii îți propun aspecte legate de persoana iubită și de copiii. Sunt zile bune pentru a desfășura activități creative, recreative și distractive alături de cei dragi. Sunt posibile și niscai divergențe de opinie, însă sunt pasagere. La serviciu se animă atmosfera pe la mijlocul săptămânii, conturându-se un final neașteptat. Poate fi vorba despre finalizarea, cu succes, a unor sarcini de lucru, însă poate intra în discuție și renunțarea la un loc de muncă, schimbări importante, radicale și definitive în domeniul profesional în care activezi. Relațiile colegiale sunt controversate și unele se vor finaliza, fără echivoc. Totuși, din umbra vei primi sprijin deosebit de la persoane necunoscute sau de la cine nu te aștepți. Sănătatea este foarte vulnerabilă, bine fiind să ții cont de semnalele organismului și să te îngrijești pe îndelete. Primele zile ale anului 2021 îți aduc dialoguri parteneriale și acțiuni comune cu cei dragi.

Pești

Săptămâna debutează cu activităţi gospodăreşti și cu dialoguri cu membrii familiei sau cu neamurile. Nu prea ai chef, deoarece se pare că îndatoririle sociale și relațiile cu prietenii te solicită mult. Acum la sfârşit de an este posibil să te nemulţumească de poziţia ta socială sau imaginea pe care o au alţii despre tine. Recomandabil este să ai încredere şi răbdare, deoarece vor veni vremuri bune în acest sens. Pe 29 şi pe 30 Decembrie se anunţă distracții. Este şi firesc să dai curs invitaţiilor sau tu să te transformi într-un maestru de ceremonii. Creativitatea este minunat susţinută de astre, putând realiza lucruri deosebite. Anumite animozităţi persistă în relațiile sentimentale. Se conturează un final clar pe plan sentimental. Totuși, se rezolvă uşor divergenţele, astfel că situațiile relaționale pot lua turnuri mulțumitoare pentru toată lumea. Primele zile ale anului 2021 îți aduc treburi de rutină și niscai probleme de sănătate.

 

Text de astrolog Anca Stoica

Categorii Lifestyle