Fricile care ne fac să plătim scump lipsa educației sexuale

De ceva timp am demarat, împreună cu câteva colege din comunitatea Holo, un proiect de încurajare a educaţiei sexuale. Ne-am dori ca tot mai mulţi părinţi să se simtă liberi și încrezători să discute despre sexualitate cu copiii lor – știind că aceasta este cea mai bună strategie de combatere a abuzului sexual, a comportamentelor sexuale cu risc, dar și de prevenție a problemelor de sexualitate de la vârsta adultă. Îi încurajăm pe adulți să le vorbească celor mici conform etapei de dezvoltare a copilului și utilizând un limbaj cât mai accesibil, dar și corect în același timp. Iar în discuţiile cu părinţii ne-am izbit de câteva mituri despre educaţia sexuală pe care aș vrea să le abordez și în acest articol.

(1) Dacă le vorbim despre sexualitate nu îi facem curioşi?

Felul în care le vorbim e potrivit vârstei lor şi conform întrebărilor pe care ei le adresează. Unui copil mai curios îi spunem mai multe. Unuia mai puţin curios, mai puţine. Dacă există interesul pentru tematică, copilul îşi va căuta răspunsurile oricum. Şi nu mai bine le găseşte la noi, părinţii, decât în cine ştie ce sursă nesigură? În plus, studiile arată că acei copii care au o relaţie deschisă şi de încredere cu părinţii lor şi pot discuta cu ei inclusiv despre sexualitate sunt mai puţin expuşi riscului de a fi abuzaţi sexual şi de a-şi începe viaţa sexuală mai devreme. Aşa ca, dimpotrivă, dacă le vorbim copiilor despre sexualitate au şanse mai mari să îşi înceapă viaţa sexuală mai târziu, nu mai devreme aşa cum se tem mulţi părinţi.

(2) De ce e nevoie să discutăm ASTA cu copiii? O să afle ei, îşi dau ei singuri seama.

Cum ar fi dacă am da acest argument despre orice alt subiect? De ce să îi ducem la şcoală, lasă că îşi dau ei singuri seama? De ce să îi învăţam să conducă o maşină, când vor fi interesaţi să conducă o să afle ei cum. Într-o societate dezvoltată, bazată pe cunoaştere cum ne dorim să fim… acest argument nu poate sta în picioare.

(3) Nu mai bine îl duc pe copil la medicul de familie să îi vorbească despre bolile cu transmitere sexuală şi contracepţie?

Putem face şi asta, ca parte din educaţia sexuală. Însă educaţia sexuală nu se rezumă la atât doar. Sexualitatea este mult mai puţin despre contracepţie, boli şi tehnica sexuală decât despre relaţii. Copiii au nevoie să poată discuta asta cu noi pentru că e nevoie să le facem educaţie relaţională. Probabil dacă i-am spune aşa şi educaţia sexuală ar fi doar un capitol (aşa cum şi e de fapt) ar fi mai multă deschidere la nivel social spre acest tip de educaţie.

Gândiţi-vă câte dileme are un preadolescent şi un adolescent despre relaţii. Uitaţi-vă în jur câte persoane au dificultăţi în relaţie şi se despart. Pentru că ne pricepem atât de bine la relaţii din ce ne-am dat singuri seama, cum spuneam mai sus.

Sexul se întâmplă într-o relaţie. Relaţie care poate fi sănătoasă sau mai puţin sănătoasă. Copiii noştri au nevoie să discute cu noi, să înveţe ce înseamnă o relaţie sănătoasă şi echilibrată, ce limite trebuie puse în diferite etape ale relaţiilor lor. Au nevoie să poată discuta cu noi despre priviri galeşe, despre săruturi, despre sex. Despre orice.

(4) „Sexul nu e atât de important. Se pune prea mult accent pe asta. Oricum or să se sature de sex.” Acest argument îl aud covârşitor de mult de la femei. Şi acest argument ascunde o prejudecată socială: sexul e plăcut pentru bărbaţi şi e o datorie pentru femei. Putem scrie o teză de doctorat pe originile şi dedesubturile acestei idei, dar haideţi să recunoştem că mulţi dintre noi avem această prejudecată şi ea se promovează la nivel social de la discuţii serioase până la sitcomurile în care pe ea o doare capul şi nu are chef de sex, la care râdem cu toţii, nu?

Această prejudecată este un puternic inhibitor în calea exprimării sexuale în rândul femeilor. Alături de alte prejudecăţi ( de ex. o femeie care a avut mai mulţi parteneri e o femeie uşoară, în timp ce un  bărbat care a avut mai multe partenere e experimentat şi are succes) transmite ideea că o femeie educată, serioasă, morală nu pune preţ pe sexualitate. Iar această inhibiţie sexuală distruge des relaţii şi căsnicii. Sunt studii care arată clar corelaţiile dintre satisfacţia maritală (cât de mulţumit eşti cu relaţia ta) şi calitatea vieţii sexuale. O relaţie sănătoasă înseamnă şi o viaţă sexuală satisfăcătoare, nu merge separat.

(5) „Ce atâta educaţie? Fetele trebuie să ştie să se protejeze şi băieţii trebuie să ştie cum să facă sex. Şi gata. Aşa e de când lumea.”

Mult timp au circulat oamenii şi cu căruţa, dar la un moment dat au descoperit maşina şi apoi avionul. Această idee are din nou repercursiuni serioase la nivelul relaţiilor. Băieţii şi bărbaţii resimt presiunea de a fi performanţi în domeniul sexual. Se tem că nu sunt destul de buni şi au nevoie de confirmarea performanţei lor. Şi asta îi face adesea să aibă probleme emoţionale în dormitor care rezultă inclusiv în în dificultăţi erectile.

Fetele şi femeile înţeleg din această idee şi din puţina educaţie sexuală pe care o primesc că sexul e ceva periculos şi ele trebuie să aibă grijă dacă fac sex, cu cine şi când. Şi dacă ceva e periculos, e cam greu să te relaxezi şi să te simţi bine, nu?

Ei şi acum haideţi să punem împreună fata cu băiatul. Daca pentru ea e ceva periculos, trebuie să se păzească şi nu e bine să lase prea tare să se vadă că îi place (ca să nu fie judecată drept o femeie uşoară) şi pentru el e important să fie bun şi are nevoie de confirmarea că e un amant bun…. cam cum merge relaţia lor? Unu plus unu dă adesea … minus doi.

Mai sunt desigur tare multe idei greşite şi prejudecăţi despre sexualitate. Mi-aş dori însă să înţelegem că fricile, îngrijorările şi groaza noastră de a vorbi despre sexualitate cu ai noşti copii spune mult mai multe despre noi decât despre viitorul copilului nostru. Aproape toate argumentele pe care le folosim ca să combatem ideea că trebuie să discutăm despre sexualitate în calitate de părinţi sunt argumente defensive. Pentru că a vorbi despre sexualitate cu al nostru copil ne pune faţă în faţă cu propria sexualitate, cu propriile lipsuri în ceea ce priveşte educaţia sexuală şi relaţională, cu nemulţumirile şi frustrările noastre. Poate fi o oportunitate bună să ne privim în oglindă acea parte a fiinţei noastre, să ne depăşim fricile, să ne dezvoltăm şi să ajutăm copilul să aibă o mai bună educaţie sexuală şi relaţională decât am avut noi. Sau ne putem ascunde în spatele oricăruia dintre argumenteşe de mai sus şi să ne lăsăm copilul singur în faţa dificultăţilor şi dilemelor relaţionale pe care le va avea. Alegerea ne aparţine.

Adela Raluca Moldovan, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional recomandat de www.paginadepsihologie.ro.

Categorii Lifestyle