Andreea Leta ∙ March 11, 2021 ∙ 5 min read

Stories of cool women: Chrisa Dobreanu (founder&creative director OMRA)

Din cele mai vechi timpuri, moda este una dintre principalele preocupări ale omenirii, este mărturia vremurilor și amprenta marilor curente culturale și artistice. Vorbim despre ce înseamnă în prezent, așa cum este el, altfel, incert, mai mult sau mai puțin surprinzător, Chrisa Dobreanu (founder & creative director OMRA), care ne împărtășește puțin din povestea ei, despre ce înseamnă stilul, atitudinea responsabilă și despre cât de legată este moda de emoție, de fapt.

Dacă ar fi să dai o definiție personală modei la modul general, cum ar suna aceasta?

Moda în acest moment este pentru unii o modalitate de exprimare a personalității, a creativității, a trăirilor interioare, a dorințelor și a fricilor; pentru alții un instrument folosit pentru a face parte dintr-un anumit grup, un mijloc de validare a statutului financiar; iar pentru câțiva un business foarte profitabil, deși foarte superficial. 

Moda a reprezentant emoție, romantism, poezie, povești, artă, cultură, frumusețe, creativitate, inovație, dar s-a transformat într-o industrie în care doar cifrele contează, o industrie care supra-produce, supra-poluează, o industrie care are nevoie de schimbarea fundamentală a modului de operare, o industrie care trebuie să fie mult mai responsabilă cum folosește resursele naturale și resursele umane! Schimbările au început să apăra, deși sunt pași mici, eu cred în oameni, mai ales în creșterea conștiinței noastre.

Dar stilului? Depinde stilul personal de tendințe sau ar trebui să fie influențat de acestea?

Prin stilul vestimentar alegem cum vrem să ne prezentăm în societate, stilul vestimentar este exact că o baghetă magică, iar cei care știu cum să o folosească, au puterea de a influența percepția persoanelor cu care interacționează. Alegerile vestimentare sunt influențate de modul în care ne-am trăit viață, de informațiile și experiențele dobândite, de accesul la educație, artă și cultură. Tendințele sunt rezultatul unor statistici, propuneri, dar ele oglindesc energia emanată de oamenii dintr-o societate, noi “cream” aceste statistici, nu invers! Atunci când te cunoști pe tine însuți, nu contează ce îți propun ceilalți, tu alegi doar ce este în concordanță cu vibrația ta. Mă bucur că moda sustenabilă este în „tendițe”, mi-ar plăcea ca bunul simț să devină o tendința permanentă.

Cum vezi, în contextul actual, ideea de „garderobă smart” sau „esențială”? Care sunt piesele tale cheie? Ne poți spune puțin despre acestea?

Garderoba „smart” este formată din piese vestimentare timeless, care se potrivesc atât din punct de vedere al croiului cât și cromatic celui care le poartă. Piesele “essentials” sunt doar acelea realizate din materiale calitate premium, naturale, precum mătase, lâna, bumbac, cașmir, în etc. O altă caracteristică ar fi multifunctionalitatea acestor piese vestimentare din punctul de vedere al croiului și culorilor materialelor folosite, pentru a putea fi purtate în orice sezon, iar cu o accesorizare corectă, atât în ținute de zi și de seară.

Tot ce am menționat mai sus reprezintă caracteristici de bază ale brandului sustenabil OMRA. Mi-am promis atunci când am început acest proiect că voi face haine care să reziste în timp, atât fizic cât și estetic, haine care să pună în evidență femeia și tot ce reprezintă ea, haine din cele mai bune materiale, indiferent de costuri și profitabilitate, și sunt foarte fericită că m-am ținut de cuvânt!

 

Cum vezi consumul de fashion în acest moment? Crezi că moda „aduce fericirea” sau ar trebui să dim și mai precauți/cumpătați decât înainte?

Studiez și promovez conceptul de sustenabilitate de aproximativ 12 ani și consider că industria de modă are nevoie de o restructurare a modului în care se desfășoară, totul este orientat pe cantitate și profitabilitate, ignorând total efectele industriei atât asupra mediului înconjurător cât și asupra psihicului uman. Oamenii pot impune aceste schimbări prin alegerile pe care le fac, valorificând calitatea în detrimentul cantității, cumpărând local, cumpărând mult mai conștient.

Ai în garderobă o piesă fără de care, la un moment dat, dacă nu devenea a ta, ai simțit că nu poți merge mai departe? Care ar fi povestea ei?

Una dintre lecțiile pe care le-am învățat din practica Yoga a fost renunțarea la atașamente, de orice natură, așa că pentru mine hainele sunt interesante dacă au elemente creative, inovative, sau dacă îmi spun o poveste, îmi transmit o emoție. Dar, dacă ar fi să vorbesc despre haine care au valoare sentimentală, aș menționa zestrea personală, din care fac parte piese moștenite de la bunica mea, costume populare lucrate manual de ea și străbunica, precum și o maramă de peste 100 de ani, primită cadou. 

De asemenea, în fiecare colecție OMRA, sunt piese vestimentare care îmi plac, pentru că îmi aduc aminte de anumite locuri, trăiri sau oameni dragi, cum este prima rochie de mireasă pe care am creat-o, rochia Aimee, realizată din cea mai prețioasă organza de mătase naturală peste care au fost pictați manual bujori în culorea albă; sau salopeta de yoga Lakshmi pe care am tot amânat să o lansez de câțiva ani, majoritatea hainelor pe care le-am creat spun o poveste personală.

Foto: arhiva personală

Related Posts

Outfits of the week: Cele mai cool ținute purtate de celebritățile internaționale

O nouă săptămână, o nouă serie de poze și un anotimp care pare că devine o provocare din…

Anya Taylor-Joy, Diane Kruger și Naomi Watts, printre vedetele de la cea mai recentă prezentare Dior

Cea mai recentă colecție a casei de modă Dior, pentru sezonul toamnă 2024, a fost prezentată la Brooklyn…

Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București, cu o nouă colecție: Body by Victoria

Veștile bune circulă repede! Iar primăvara aceasta avem încă un motiv de bucurie. Victoria’s Secret, liderul în retail…

Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei,…

Iutta și Muze Concept vă așteaptă la Alist Designers Boutique, toată luna aprilie (VIDEO)

Alist Designers boutique găzduiește acum două branduri care îți vor readuce zâmbetul pe buze prin detaliile ce definesc…

Roberto Cavalli a încetat din viață la 83 de ani

Roberto Cavalli a încetat din viață seara trecută, la 83 de ani. Desginer vestimentar și inventator al unei…

Cele mai apreciate prezențe de la Fashion Trust US Awards

Vedetele nu spun niciodată nu unei invitații la un eveniment de fashion și acceptă orice ocazie prin care…

Noua colecție Spring Edit disponibilă la CCC

Lasă-te fermecat de colecția Spring Edit de la CCC! Descoperă pantofi și genți la modă de la brandurile…

Jennifer Lopez este mai senzuală ca oricând în cea mai recentă campanie Intimissimi

Jennifer Lopez surprinde din nou prin cea mai recentă campanie a brandului de lenjerie intimă, Intimissimi. Artista arată…

Half is Free vă așteaptă la București

Half Is Free, cel mai așteptat eveniment de shopping al primăverii, vine la BUCUREȘTI, pe 20 aprilie 2024!…