Bianca Sterie ∙ March 2, 2016 ∙ 1 min read

toate aparitiile de pe covorul rosuSpotlight, The Revenant și Mad Max: Fury Road se numără printre peliculele câștigătoare de la această ediție a Premiilor Oscar, care a avut loc, ca de obicei, la Teatrul Dolby din Los Angeles. După cum era de așteptat, Leonardo DiCaprio a câștigat primul Oscar din cariera sa pentru rolul lui Hugh Glass din The Revenant. Iar Brie Larson, Alicia Vikander și Mark Rylance au obținut, la rândul lor, mult râvnita statuetă pentru prima dată.

Evenimentul a fost prezentat de actorul Chris Rock, care i-a amuzat pe tot parcursul serii pe cei din public cu glumele sale, însă nu a uitat de faptul că este al doilea an consecutiv când, printre nominalizații la Oscar, nu se află persoane de culoare: „Dacă ei ar fi nominalizat și gazda ceremoniei, nu aș fi primit acest job. V-ați fi uitat la Neil Patrick Harris acum.” Și monologul actorului de culoare nu s-a încheiat aici: „Oamenii îmi spun că ar trebui să renunț. Cum se face că numai oamenii care nu lucrează îți spun să renunți? Ultimul lucru de care am nevoie e să pierd un alt job în fața lui Kevin Hart.”

rock

A fost o seară plină de surprize, de replici memorabile, dar și de… ținute spectaculoase. Cate Blanchett, Olivia Wilde, Naomi Watts, Alicia Vikander, Julianne Moore, Olivia Munn, Leonardo DiCaprio și Eddie Redmayne: iată doar câteva dintre vedetele care au cucerit de-a dreptul covorul roșu.

Iată toate aparițiile din acest an de la Oscaruri. Care au fost preferatele voastre?


Foto: hepta.ro

Related Posts

Johnny Depp este din nou ambasador Dior

Actorul în vârstă de 59 de ani a semnat din nou cu brandul Dior, pentru a fi imaginea…

Legendarul creator de modă japonez Issey Miyake a murit

Unul dintre creatorii de modă emblematici de origine japoneză, Issey Miyake, a murit la vârsta de 84 de…

SPRANDI- „TAKE A BREATH” AW22

Cea mai recentă campanie Sprandi, „Take a Breath”, este… despre tine! Despre cum te simți. Despre dreptul tău…

Cine sunt vedetele celei mai noi colecții Hugo BOSS

Modele de top, rapperi, influenceri și sportivi au fost cooptați în noua campanie BOSS. Kendall Jenner, Naomi Campbell,…

UNTOLD 2022 – Fashion de festival

Festivalul UNTOLD, ediția 2022, a început în forță joi seara, iar fanii muzicii electronice au venit din nou…

Care sunt cele mai apreciate branduri de lux de anul acesta

Compania de tech din domeniul fashion, Lyst, realizează anual topul celor mai apreciate și căutate branduri de lux….

Alist Designers boutique: Brandurile lunii august

În luna august alături de noi, la Alist Designers boutique, sunt două branduri pe care trebuie să le…

Ashely Graham lansează o colecție de rochii de mireasă pentru toate tipurile de siluetă

Ashley Graham este unul dintre cele mai cunoscute modele plus-size și una dintre cele mai vocale celebrități pe…

Celebrity trends: Cele mai cool outfituri care te vor inspira în această perioadă

O nouă serie de evenimente ne-a atras atenția prin ținutele celebrităților, așa că facem o trecere în revistă…

Anii 2000, din nou pe marile podiumuri și în tendințele SS22

Anii 2000 revin în tendințe prin ținute cât se poate de senzuale. Dacă îți amintești cu plăcere de…