Andreea Leta ∙ March 20, 2020 ∙ 2 min read

Cât de departe ai merge cu stylingul? Noi ne-am gândit că, la câte lucruri fun s-au întâmplat în modă, nu ar fi chiar cel mai excentric gest să îți asortezi outfitul cu telefonul mobil. Dacă Louis Vuitton creează lookuri pentru jocuri, cum a ost Final Fantasy, de ce nu am încerca și noi tech inspired outfits? Așadar, avem două propuneri inspirate de un nou telefon mobil: Samsung Galaxy Z Flip.

Dacă e să ne jucăm cu stylingul și cu inspirația, să o facem millenial style, inspirat de device-ul nostru favorit – telefonul. Iar dacă e să vorbm de tendințe la acest capitol, trebuie să îți mărturisim că noul model lansat de Samsung, Galaxy Z Flip, este quite fancy în cele două variante de nuanțe. 

Astfel, prima noastră idee e inspirată de Mirror Purple și vizează exact spiritul urban, totdată feminin, pe care l-am ilustrat printr-o rochie scurtă roz, cu un detaliu romantic, cum ar fi volanul, purtată cu o pereche de jeans balloon. Acesoriile fac parte din repertoriul rochiei, dar, evident, opțiunea în materie de pantofi a mers în zona sport, cum îi stă bine unui look cool. 

Rochie Fereya; jeanși Levi’s; eșarfă Furla; Geantă Kate Gray, Humanic; pantofi sport H&M

Cel de-al doilea caz este ceva mai dark, mai misterios și are ca sursă de inspirație Samsung Galaxy Z Flip Mirror Black. Ne-am gândit la un outfit grunge, din care nu lipsește dimensiunea glam, asigurată de materiale precum taftaua, mătasea, detalii precum penele. Iar combinația cu pantalonii ce evocă pielea exotică a reptilelor, oferă acestui look un aer extrem de senzual. 

Top fereya; pantaloni Diesel; inel Pandora; ceas Furla; bocanci H&M

Dacă te-am pus pe gânduri, nu ezita să îți pui creativitatea la bătaie. Sursele de inspirație sunt nelimitate! 

Foto: PR

Related Posts

Alessandro Michele este noul director de creație Valentino

Este oficial! Alessandro Michele este noul director de creație Valentino, după ce săptămâna trecută a fost anunțată plecarea…

Ținutele all black: Fascinante, atemporale și gata oricând pentru orice eveniment

Cu toate că în fiecare an vorbim despre o nuanță care conturează atmosfera generală a momentului, există ceva…

Laura Olaru și Aleksander Revas, designerii prezenți în această lună la Alist Designers Boutique (VIDEO)

București Mall Vitan, partenerul nostru de încredere în proiectul Alist Designers Boutique, îi găzduiește în aceste zile pe…

Ținutele office de ieri și de azi. Inspirație direct de pe marile podiumuri

Cum arată în 2024 o ținută office și cum este definită? Iată cum poți adapta acese ținute la…

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani

După 25 de ani fabuloși la cârma creativă a legendarei case de modă Valentino, Pierpaolo Piccioli își ia…

Întâmpină primăvara cu cele mai cool ținute pentru copii

Primăvara se apropie, iar odată cu vremea caldă sosesc și noile tendințe în modă. Lasă-te captivat de culorile vibrante…

C&A lansează colecția Denim Spring 2024

Denimul este unul dintre materialele noastre preferate, pe care, indiferent de tendințe, îl vom avea mereu în topul…

Star Style: Kristen Stewart reinventează imaginea rockstarului prin aparițiile sale

Aflată în turneul de promovare al celui mai recent film ce o are ca protagonistă, Love Lies Bleeding,…

Designerul Dries Van Noten se retrage din lumea modei

După o carieră de 38 de ani în lumea modei, designerul belgian Dries Van Noten se pensionează, dar…

Outfits of the week: Patru tendințe surprinse în pozele de street style de la Paris Fashion Week 

O nouă săptămână, o nouă serie de poze de inspirație pentru ținutele din această perioadă! De data aceasta,…