Andreea Leta ∙ October 21, 2020 ∙ 3 min read

Te-ai întrebat vreodată de ce o celebritate precum Kim Kardashian continuă să se pozeze în oglinda garderobei sale, când are în spate o echipă compeltă și complexă care i-ar putea asigura cele mai frumoase pictoriale? Pe noi ne-a pus puțin pe gânduri și iată la ce concluzie am ajuns: 

Kim Kardashian este, că ne place sau nu, unul dintre cei mai mari influenceri la scară mondială. Fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare produs, fiecare item vestimentar, se transformă instant într-o tendință, țintind un public nu doar foarte numeros, ci și foarte divers, din punctul de vedere al vârstei sau al mediului socio-economic.

Cu toate astea, vedeta continuă să se pozeze în oglinda garderobei sale, ca oricare dintre noi, indiferent de atmosfera spațiului pe care îl putem numi, pe bună dreptate, Narnia, în sensul în care, așa cum probabil te aștepți, dulapul lui Kim Kardashian este un loc fantastic. Noi ne-am întrebat care ar putea fi explicația unei astfel de obsesii și iată la ce concluzii am ajuns. 

Deși mișcarea selfie nu a început de la ea, ci de la prietena ei, Paris Hilton, Kim Kardashian a ridicat acest tip de imagine la rangul de artă. De exemplu, pe Youtube vei găsi numeroase tutoriale prin care tehnica ei este dezbătută și exersată pentru toți cei care își doresc o poză ca a vedei. Ai totuși grijă, chiar și Kim a urmat un tratament pentru încheietura mâinii suprasolicitate de selfie, în urma căruia a deci să își ia o asistentă care să țină telefonul astfel încât efectul să nu fie în niciun fel distorsionat.

Odată cu Selfish, colecția de selfie-uri tipărită sub forma unei cărți lansată în 2015, Kim pare că a patentat arta selfie-ului, devenind cea mai iconică personalitate în acest sens. Probabil că știi deja că anumite școli înalte de fotografie din lume au creat cursuri speciale despre selfie, în care da, numele vedetei este foarte des amintit. Totuși, cum rămâne cu garderoba? 

Kim Kardashian, înainte de orice (i.e. de orice scandal care a făcut-o celebră), cocheta cu stylingul în rândul prietenelor sale din lumea bună a Los Angelesului. Mai exact, Kim se ocupa de closet detox și de personal shopping. După prima apariție pe coperta ediției americane Vogue, de asemenea foarte controversată, și cu participarea constantă la MET Gala, Kim a devenit muza a unor designeri precum Olivier Rousteing (Balmain), Alexander Wang, Riccardo Tisci (pe vremea Givenchy) sau Virgil Abloh. În plus, ea este și brand ambassador-ul colecțiilor lansate de Kanye West, care, a propos de closet detox, i-a schimbat complet imaginea odată cu dimensiunea publică a relației lor. De aici pantalonii de trening purtați cu botine cu toc cui, piesele supradimensionate sau decolteurile foarte generoase. 

Piese dintr-o colecție a propriului brand, Skims

Selfie-ul în oglinda garderobei sau, în general, pozele din garderoba ei, rămân, deci, un foarte bun mijloc de promovare. Atât a liniilor personale de sub brandul său de lenjerie, Skims, cât și a altor piese pe care trebuie să le poarte. Dacă te-ai întrebat vreodată cum faci să strângi o colecție de haine atât de mare, află că vedetele internaționale sunt plătite ca să poarte cele mai recente creații ale marilor case sau ale unor designeri în curs de ascensiune. 

În plus, în măsura în care prezintă un stil de viață dezirabil, ideal, căci asta au însemnat cei 13 ani de reality show, Kim Kardashian, pentru a-și menține poziția de influencer, apelează din plin și la factorul empatie. Iar dezordine în dulap și un selfie în oglindă putem să ne facem toți, nu-i așa? 

Foto: Hepta

Related Posts

The Grand Avenue: The Blue Lagoon 

Vino în noul sezon cu aerul fresh din vacanță, prin lookuri clasice în tonuri de albastru, în care…

Rihanna, imagine pentru noua ei colecție Lavish Lace

Rihanna își folosește atuurile pentru a-și promova noua colecție de lenjerie intimă Savage X Fenty, numită Lavish Lace,…

Valentino SS25, prima colecție sub bagheta lui Alessandro Michele

Așteptarea a luat sfârșit. Prima colecție Valentino sub îndrumarea magică a lui Alessandro Michele a fost prezentată ieri…

Beyonce este vedeta celei mai noi campanii globale Levi’s

Beyonce este vedeta celei mai noi campanii globale Levi’s Levi’s anunță o nouă campanie care o are în…

Cum arată cea mai nouă colecție a brandului Vivienne Westwood

Săptămâna Modei de la Paris se apropie de final. Cele mai importante case de modă și designerii au…

C&A Autumn-Winter 2024: Let’s get really Cosy!

Cashmere & Knitwear Collection este cea mai recentă surpriză marca C&A, pregătită pentru sezonul toamnă-iarnă al acestui an….

Get the look: Gwyneth Paltrow ne inspiră pentru ținuta casual ideală pentru toamna aceasta

Cu toate că încă experimentăm un fusion de anotimpuri, e momentul să ne îndreptăm atenția spre piesele tomnatice,…

Outfits of the week: Cele mai interesante ținute street style purtate de celebrități

Cu atâtea evenimente în desfășurare, a fost greu să alegem doar câteva ținute ale momentului, dar ne-am axat…

Cele mai fashionable personaje de film și de televiziune din 2024

Moda face parte din personalitatea unui personaj de film, pe lângă voce, charismă, dezvoltarea lui emoțională etc. Cine…

Celebrități în front row la Paris Fashion Week

Săptămâna aceasta agitația s-a mutat de la Milano, la Paris, acolo unde a început o nouă Săptămână a…