Andreea Leta ∙ February 17, 2021 ∙ 2 min read

Pe 16 februarie s-a încheiat legendarul Carnaval de la Veneția 2021. Cu străzile goale, localnicii s-au bucurat în voie de propriul oraș, căruia i-au redescoperit farmecul. 

Carnavlul de la Veneția este unul dintre evenimentele anuale pe care sute de mii de oameni îl așteaptă cu nerăbdare. Dacă în 2019, orașul a primit 500000 de turiști cu această ocazie, în 2021 a fost mai degrabă o sărbătoare a localnicilor, de care aceștia, culmea, s-au bucurat cu adevărat, prima dată după foarte mulți ani. 

Cu toate că economia Veneției stagnează din cauza lipsei de activitate turistică, fiind deschise doar 10% dintre hoteluri, venețienii au reușit să respire și să se reîndrăgostească de farmecul propriului loc. Dacă în anii trecuți Piața San Marco era mai degrabă o mare de oameni, zilele trecute, în timpul evenimentului ce a avut loc între 6 și 16 februarie, locul a fost o adevărată oază de liniște, „deranjată” din când în când de sunetele unei harpe. 

Puținii participanți de anul acesta nu s-au dezis totuși de la tradiție și au îmbrăcat costumele care transformă festivalul într-una dintre cele mai mari atracții turistice din lume. Dogii și celebrele curtezane au fost readuse la viață prin costumele bogate, a căror piesă-cheie este, desigur, masca, completată de data aceasta de cea de-a doua, de protecție. Penele, catifeaua, taftaua, perucile și alte ornamente flamboaiante au putut fi observate în detaliu, în lipsa mulțimii impresionante și a numărului mare de participanți la carnaval. Dintre cei mai fericiți au fost copiii, care, după școală, au putut serba și ei pe străzile Veneției, îmbrăcați de asemenea în costume specifice. 

Programul evenimentului și-a urmat cât de cât cursul obișnuit, prin ateliere de creare a măștilor, prin plimbări turistice, vânătoarea de comori și un mic concurs al celor mai reușite costume.

Cu o tradiție care începe în 1162, devenită o adevărată sărbătoare în perioada Renașterii, Carnavalul de la Veneția se adaptează vremurilor fără a-și pierde eleganța și fascinația. Dacă ai pășit măcar o dată pe străzile orașului în condițiile obișnuite, te va surprinde liniștea actuală. 

Foto: hepta.ro

Related Posts

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Star style: Emily Blunt, prin Prada până la stele 

Emily Blunt este una dintre actrițele care, cu fiecare ecranizare, surprind atât prin complexitatea interpretării, cât și prin…

Obiecte din garderoba personală a lui Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație

O parte din garderoba legendarei creatoare de modă Vivienne Westwood vor fi scoase la licitație de casa Christie’s…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…

Jon Bon Jovi își recunoaște infidelitatea față de soția sa, cu care e căsătorit de 34 de ani

Jon Bon Jovi (62 de ani) și soția lui, Dorothea, sunt căsătoriți de 34 de ani și se…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…