Din pasiune pentru filmul românesc, cu echipa “Pup-o, mă!”

Tradiții, peisaje pitorești și personaje ce îți captează interesul și cu siguranță îți fură un zâmbet, toate au fost adunate în comedia românească “Pup-o, mă! “.  Însă drumul unui film independent până ajunge pe marile ecrane este o întreagă aventură pentru întreaga echipă. Așa că, am stat de vorbă cu regizorul Camelia Popa și doi dintre protagoniști – Alexa Tofan și Alin Panc, pentru a afla mai multe despre ce înseamnă debutul acestui film din perspectiva lor și nu numai.

Camelia Popa

De  ce ai ales mediul rural pentru a pune în scenă “Pup-o, mă” ?

Totul a plecat de la cei trei actori din rolurile principale: Alin Panc, Alexandru Pop și Cosmin Seleși. Sunt trei actori și prieteni ce vin din Zalău și toți trei foarte buni vorbitori de grai ardelenesc, autentic. Am profitat de acest avantaj și am plasat acțiunea filmului într-un cadru natural, specific oierilor din zona Ardealului. În plus, cine nu vrea să vadă și o altfel de Românie, nu?!

Chiar dacă filmul se încadrează în categoria comedie, dar la final, pe lângă o porţie bună de râs ne este transmis și un mesaj. Care este acela?

Mesajul filmului este acela că minciuna are picioare scurte, iar cel ce este hotărât și determinat va reuși.

Cum a ajuns filmul pe marile ecrane?

Lucrez de mult timp cu Alin Panc, iar într-o zi, Alin a spus “hai să facem un film de lung metraj, dar să fie o comedie”. Mai apoi i-a venit ideea cu cei trei frați ciobani, inspirat fiind de prietenia lui cu Alexandru Pop și Cosmin Seleși. Am avut 3 zile de pregătire în locație (Răchitele – Cluj) și 17 zile de filmare. Fiind film independent, cu buget mic, 98% din acțiunea filmului se petrece în exterior, în decoruri naturale. Deși echipa de filmare a fost una restrânsă, acestor oameni le datorez realizarea filmului, ca de altfel și întregii echipe din etapa de post producție a filmului. Întâi am vrut, mai apoi am crezut, ca în final, să putem face acest film. Noi am reușit.L

În calitate de regizor care își dorește să realizeze un film pentru bucuria oamenilor: Ce faci? De ce faci? Cum faci?

În primul rând eu fac film pentru bucuria mea, gândindu-mă că vor mai fi și alții asemeni mie, care vor rezona. Îmi place ca prin intermediul filmului, să le dau și altora acces la universul imaginației mele, la frământările și preocupările care se petrec în mine. Suntem cu toții atât de diferiți, deși atât de asemănători, iar asta mă face să cred că deși totul a fost spus și făcut, nu a fost spus și făcut… ca mine.

Alexa Tofan

De ce ai acceptat să faci parte din distribuţia ” Pup-o, mă!”?

A fost primul film în care am jucat. Nu știam exact ce mă așteaptă. Mi s-a părut o propunere potrivită pentru un începător.

Care a fost cea mai dificilă scenă de interpretat?

Nu a fost una anume. În general, socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg. În cazul ăsta, socotelile finale au avut loc pe câmp sau în pădure. Costumul meu compus din tricou subțire şi blugi scurți îşi găsea locul în Bucureşti, vara, în sala de repetiție cu parchet lustruit şi climatizare proprie. Odată ajunsă pe platoul de filmare, însă, frigul a fost personajul principal, alături de ploaie şi crengi de copaci printre care am alergat aproape în fiecare zi.

Cum crezi  că va primi publicul această poveste și stilul umoristic?

Ca pe ceva firesc. Filmul nu cred că își propune să schimbe ceva în cinematografia românească.  El propune doar o normalitate a filmului de consum. Publicul va fi tolerant și se va bucura, cred, indiferent de pretențiile cu care vine de acasă. E vorba de necesitatea unui astfel de stil!

În calitate de actor care își dorește să transmită publicului: Ce faci? De ce faci? Cum faci?

Caut să construiesc personaje cât mai veridice. Ele vorbesc publicului.  Fac ce fac pentru că îmi place. Fac cum fac pentru că nu știu altfel.

Alin Panc

Cum știi când un scenariu va avea succes, dincolo de boxoffice?

Habar n-am când un scenariu poate să aibă succes, dar știu că orice scenariu, cu o distribuție și un regizor valent, poate deveni un succes.

 Actor independent sau actor angajat?

Eu prefer independent, dar recomand angajat.

Cu ce te-ai identificat cel mai mult interpretându-l pe  Tică?

Cu inițiativa lui , așa sunt eu, chiar dacă Tică nu sunt eu.

În calitate de actor care își dorește să transmită publicului: Ce faci? De ce faci? Cum faci?

Fac ce mă lasă soarta să fac. De ce fac? Ca să nu pot spune niciodată de ce n-am făcut și fac cum îmi spune sufletul să fac. Acum am luat parte la filmul astă..urmează să vad cum îl fac cunoscut –  ca oamenii să râdă, să fie fericiți.

Distribuit de Videomix, filmul” Pup-o, mă!”va avea premiera  pe 26 octombrie în cinematografele din toată țaraEchipa a plecat într-un turneu național, astfel că cinefilii au ocazia să se întâlnească cu actorii și realizatorii filmului.