Despre povestea celei mai noi colecții Louis Vuitton

SERIES 7, cea mai nouă campanie de la Louis Vuitton, care anunţă colecţia pentru toamnă/iarnă 2017, include, pe lângă modelele selectate cu atenţie de către Nicolas Ghesquière, o serie de invitaţi de prestigiu.

Catherine Deneuve, Sophie Turner, Riley Keough şi Jaden Smith sunt vedetele care se alătură modelelor în decorul industrial ce spune povestea celei mai noi colecţii LV.

Campania a fost realizată de fotograful Bruce Weber într-un decor cinematic, în care personajele şi-au asumat rolurile unor eroi şi eroine nemaiauzite.

Riley Keough

Nicolas Ghesquière este un veritabil geniu. Ceea ce face în materie de design, modul în care arta sa este atât de conceptuală, asta este ceea ce schimbă lumea. Mă simt mândră să fiu asociată cu un brand atât de inovator precum Louis Vuitton.”

Bruce Weber este o persoană pe care am admirat-o mereu, însă cu care nu avusesem oportunitatea să lucrez, ceea ce a făcut ca această şedinţa foto să fie o experienţă memorabilă şi foarte specială. Ştie să capteze spiritul oamenilor, iar fotografiile lui sunt pline de viaţă.”

Jaden Smith


Nicolas Ghesquière este una dintre cele mai creative persoane cu care am avut ocazia să lucrez vreodată. Mă simt onorat să fac parte din acest moment LV şi să mă aflu în această călătorie alături de el. Apreciez tot ceea ce Nicolas face pentru mine, pentru familia LV şi pentru modă în general.”

Să lucrez alături de Bruce Weber a fost una dintre cele mai magice experienţe din viaţa mea. Să stau în faţa unei legende şi să învăţ lucruri de la el a fost un moment educativ, dar şi o experienţă spirituală pentru un tânăr artist ca mine.”

Catherine Deneuve

Colecţiile lui Nicolas Ghesquière sunt mereu aşteptate cu interes de către public, pentru că el este o persoană atât de radicală în ceea ce priveşte viziunea, iar acest lucru este important pentru foarte mulţi oameni. Creaţiile lui se simt minunat. Este o persoană specială. Nu e genul care să vrea să te facă să arăţi drăguţ. Lucrurile sunt mai complexe decât atât. Nu caută să fie iubit. Vrea să facă ceva de care lumea îşi va aminti. Caută îndelung materiale şi forme. Este foarte
talentat.”

Sophie Turner


Sunt de mult fană a lucrurilor pe care le face Nicolas. Ador modul în care creaţiile sale amintesc de locurile şi culturile care l-au influenţat în vreun fel, păstrând, în acelaşi timp, stilul casei. Se întâmplă să fie şi cel mai blând şi mai generos om pe care le-am întâlnit vreodată”

Să lucrez cu Bruce Weber pentru realizarea acestei campanii a fost o experienţă incredibilă, aduce atât de multă energie în jurul sau, atmosfera a fost incredibilă şi, în acelaşi timp, s-a simţit ca şi când eram într-un grup de prieteni”.