Despre peripeții și primul road movie românesc: interviu cu regizoarea Anca Miruna Lăzărescu

Unele povești ne apar în cale atunci când ne așteptăm mai puțin. Altele, în schimb, ne urmăresc încă din copilărie, și, undeva, pe parcurs, se transformă în experiențe care trebuie împărtășite și cu alții. Așa a fost și cazul subiectului din primul film de lung metraj al regizoarei Anca Miruna Lăzărescu, La drum cu tata. Am stat de vorbă cu regizoarea despre provocările unui regizor tânăr, despre amintiri din copilărie și proiecte viitoare.


De ce un road movie?

Ca să ajungi în alte țări, trebuie să călătorești! Pentru personajele din La drum cu tata drumul e mai mult decât o excursie, e o călătorie ce le va schimba ireversibil destinul.

Cum a început povestea acestui film?

Am crescut cu ea, îmi amintesc că se povestea la fiecare Crăciun sau alt eveniment din familia mea. Povestea se bazează pe ceea ce a trăit tatăl meu în 1968, când avea 18 ani. Eram încă la școala de film din München atunci când am început să mă gândesc că ăsta ar putea fi primul meu lungmetraj. Cred că e genul de poveste pe care aș fi putut s-o povestesc ori la debut, ori de-abia pe sfârșitul carierei. Recunosc că n-am vrut să aștept atât.

Care sunt provocările unui regizor român care trăiește în Germania?

Nu cred că e foarte diferit față de cele pe care le întâlnește un regizor ce locuiește în România; luptele pentru finanțare sunt peste tot grele. Probabil că challenge-ul cel mai mare este să reușești să găsești povești care să atingă atât publicul din România cât și pe cel din Germania și, pe care să fii și tu la rândul tău interesat să le povestești.

Cât de greu ai ales actorii? Ai scris vreun rol având pe cineva în minte?

Rolul lui Mihai a fost conceput pentru Alex Mărgineanu. Mi-a plăcut de la început ideea de a avea pe cineva vulnerabil și în același timp puternic. Pe Răzvan Enciu l-am căutat și găsit printr-un casting. Ne-a uimit talentul lui la o vârstă atât de tânără. Pe Ovidiu Schumacher îl știam deja din München ,iar în momentul în care am hotărât să spun povestea celor trei șvabi din Arad pentru mine a fost clar că doar el poate să interpreteze rolul tatălui.

Unde s-au desfășurat filmările? Care a fost partea cea mai dificilă atunci când a trebuit să filmezi vreo scenă?

Prima lună am filmat în România, la Arad, Timișoara și Târgoviște, a doua lună în Ungaria, la Szeged și ultimile trei zile în Germania, la München. Apoi, cred că secvențele de acțiune cu multă figurație, două camere, cascadori și efecte speciale au părut inițial mai grele. Însă după ce am repetat, lucrurile s-au așezat. O altă provocare a fost să filmăm o scenă intimă între două personaje într-o oră. E greu să obții impactul emoțional pe care mă bazam atunci când ești contra cronometru.

Pentru spectatorii români, dă 3 motive pentru care ar trebui să meargă să vadă filmul?

1. Vei râde. 2. Te vei emoționa, vei plânge poate (mă rog, depinde și de vârstă). 3. Și vei înțelege mai multe despre trecutul tău, despre istorie.

Ce proiecte urmează pentru Anca Miruna Lăzărescu?

Dacă lucrurile merg bine, voi filma o tragi-comedie germană vara aceasta cu titlul Fericirea este pentru lași. În viitorul apropiat îmi doresc să realizez un film despre deportările din Bărăgan, din nou o coproducție europeană.

Filmul La drum cu tata este o producție Filmallee (Germania) în coproducție cu Strada Film (România), Mirage Film Studio (Ungaria), Chimney Pot (Suedia), Film I Vast (Suedia), cu suportul Bayerische Rundfunk (Germania), ZDF/Arte și Eurimages. Filmul a beneficiat de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei din România și este distribuit de Strada Film Internațional.

Foto: Bogdan Comănescu

CITEȘTE ȘI

„Pe scenă mă înconjoară muzica, realitatea dispare”: interviu cu pianista Mădălina Pașol