Cum a sărbătorit Lady Gaga după câștigarea Globului de Aur

lady gaga

Ne-am obișnuit ca după evenimentele mari de la Hollywood să apară tot felul de insights legate de vedetele care au fost prezente, unele dintre ele amuzante, altele emoționante, iar altele un pic mai puțin flatante pentru invitați – cum a fost momentul în care Rami Malek a încercat să vorbească și si să o îmbrățișeze pe Nicole Kidman, care nu i-a „citit“ intențiile și l-a ignorat. Dar pe noi ne-a făcut să zâmbim felul în care Lady Gaga a sărbătorit câștigarea Globului de Aur pentru melodia Shallow de pe coloana sonoră a filmului A Star is Born. 

O știm pe scenă, o știm din imaginile de paparazzi în ținutele care ne făceau să ridicăm din sprâncene odată cu fiecare apariție, însă odată cu documentarul despre viața ei și filmul A Star is Born, am descoperit o artistă sinceră, sensibilă și suficient de interesantă încât să ne facă să-i urmărim mai toate aparițiile și să o redescoperim. 

Imediat după câștigarea premiului, Lady Gaga a sărbătorit alături de logodnicul ei Christian Carino, dar partea cea mai simpatică este modalitatea în care a fotografiat-o acesta în dimineața de după eveniment – o vedem pe cântăreață într-o ipostază nouă, luând micul dejun, nedespărțită de premiul bine meritat. 

View this post on Instagram

what a rager. ❤️

A post shared by @ christiancarino on

Foto: hepta.ro 

Categorii Lifestyle