Cultura cubaneză, pasională și plină de exuberanță, inspiră colecția Diesel Preview P/V 2017

diesel

În acest sezon, Diesel priveşte spre cultura latină, sinonimă cu pasiunea, energia și dragostea de viață.

Am fost inspiraţi de îmbrăcăminte, dans, și de felul în care îşi dau frâu liber emoţiilor; de soarele ce decolorează culorile arhitecturii istorice și în special de simbolul iconic al stelei, explică directorul artistic Nicola Formichetti. Suntem curioși și stimulaţi de diferite culturi din întreaga lume. Spiritul universal a fost parte a ADN-ului Diesel încă de la început.

Luând exuberanța Cubei ca punct de plecare, linia Diesel Evening Star foloseşte pasiunea, decadența și motivul stelei din cultura latină drept fir roșu care conectează look-urile. Făcând trimitere la dansatorii de flamenco, piesele de îmbrăcăminte pentru femei devin centrul atenţiei prin volane şi ondulări asociate pantalonilor skinny, iar rochiile drapate lungi şi topurile zvelte dezvăluie acelaşi detaliu. Pentru bărbaţi, silueta clasică cubaneză devine motor pentru reinterpretarea ce îmbină pantalonii cu tăietură peg-leg și skinny jeans cu lungime trei sferturi, alăturaţi jachetelor şi vestelor bomber cu simbolul stelei de culoare roşu-intens. Paleta orașului se regăseşte în întreaga colecţie: burgund intens şi mixuri de negru cu portocaliu, galben şi mov. O colecție la fel de versatilă precum spiritul latin, pentru a fi purtată zi sau noapte, indiferent de vreme.

Atmosfera devine fierbinte prin denimul cu aspect decolorat şi dungile colorate regăsite în topuri şi rochii fără umeri, în timp ce volanele îşi fac simţită prezenţa în toată colecţia pentru femei. Topuri delicate şi tricotaje sunt mixate cu rochii graţioase monocromatice din material negru, alb şi denim, iar imprimeuri cu stea-gigant sunt introduse în toată colecţia pentru a prezenta un tip de eleganţă ce iese în evidenţă şi care se integrează cu ușurință în orice tip de ţinută. Denimul şi flatforms sunt asortate pentru un look complet cubanez, ce respiră sex appea. Ţinutele bărbaţilor se joacă cu silueta oversized, cu jachete din piele, iar pulovere decolorate având motivul stelei și bluze slim fit cu dungi colorate completează denimul straight leg de culoare indigo închis sau negru. Jachetele bomber din satin se întâlnesc cu reinterpretări Diesel precum detaliile negre pe jeanşi albi întorşi (roll-ups), finisajele cerate pe denimul negru straight leg şi manşetele colorate.

Linia Nouveau Military aduce o nouă interpretare a noţiunii de layering, îmbinând jachete matlasate supradimensionate cu manșete scurtate și o atitudine mai lejeră faţă de ţinutele sezoniere. Rozul pudrat, cu detalii pop kaki, este alăturat într-o atitudine ludică detaliilor de lână extravagantă şi țesăturilor lucioase stratificate, în timp ce atmosfera cubaneză se exprimă prin jachete bomber şi jachete din piele cu detalii sub formă de volane. Tinuţele masculine adaugă subtil motivul stelei, specific Cubei, cu o margine ușor neuniformă, în timp ce se joacă cu verdele kaki regăsit în parka cu blană, jachetele cu puf, puloverele şi accesoriile military supradimensionate, subliniind ţesătura premium lucioasă şi materiale contrastante.

Genţile semnătură Le Zipper sunt alăturate stilurilor de genţi de tip rucsac sau saddlebag, cu accent pe capse. Încălţămintea Zip Round se reîntoarce cu noi modele: cizme cu toc pentru femei şi pantofi smart stil lace-up pentru bărbaţi.

Foto: Diesel