Chile. Ȋntre deşert şi gheţari

Cutremure şi tsunamiuri, flamingo, pinguini, poezia lui Neruda, cel mai arid deşert din lume, pinguini şi gheţari milenari… Ai nevoie de o viaţă ȋntreagă pentru a descoperi acest tărâm de poveste care este Chile şi alte cinci vieţi pentru a-l iubi destul.

Ai aterizat pe aeroportul din Santiago de Chile? A venit momentul să uiţi toate clişeele care ţi-au fost servite o viaţă ȋntreagă despre America Latină şi să fii pregătit pentru o ȋntâlnire de gradul trei cu o altă lume, radical diferită de cea pe care ai lăsat-o ȋn urmă pe culoarul Otopeniului. Ȋţi vei face intrarea ȋn dimensiunea latină a Planetei făcând cunoştinţă mai ȋntâi cu ceva la care nu te aşteptai, o metropolă latino-americană tipică, Santiago având doar oficial 5,5 milioane de locuitori pentru că, neoficial, hrăneşte ȋn jur de 10. Un număr şocant pentru un român, dar nesemnificativ pentru un peruan din Lima care locuieşte ȋntr-un oraş megalitic de 8 miloane de locuitori… la oficial şi cam 12 neoficial sau un brazilian de São Paolo cu ale sale peste 20 de milioane de suflete (numărându-le măcar pe câteva dintre cele care vieţuiesc ȋn cartierele mărginaşe sau favelas). 

Santiago este precum majoritatea metropolelor latine, un oraş ȋn care noul vrea să ȋnghită tot ce este vechi şi precolumbian din dorinţa ascunsă de a fi mai mult precum cele din Gringolandia aka SUA, aceeaşi naţie pe care o detestă şi critică făţiş pentru consumerism şi capitalism canibalic, dar mai ales pentru Operaţiunea Condor din anii ’60 care a adus stăpânirea CIA ȋn toate ţările latino-americane. Astfel, vei vedea santiaghezii ieşind cu o grămadă de sacoşe colorate dintr-un mall gigantic pentru a se alătura demonstraţiilor de stradă ȋmpotriva consumerismului şi vei observa că nu există decât un singur restaurant cu ştaif ȋn oraş care serveşte bucate tradiţionale chiliene, localniciii preferând să uite de preparatele proprii pentru a le ȋmbrăţişa pe cele ale gringos. Dar există insule de istorie, poveşti ascunse sau uitate, oameni de treabă şi delicii de nedescris ȋn acest oraş care trăieşte ȋntr-un ritm trepidant zi şi noapte, dar ai nevoie de un „chileno buena onda” (chilian de treabă) care să ţi le dezvăluie şi să-ţi spună câte ceva despre această ţară de o frumuseţe şi biodiversitate unice ȋn lume, care se ȋntinde din mijlocul celui mai arid deşert, Atacama, şi hăt, până ȋn cel mai sudic punct al lumii, ȋn ţinutul pinguinilor şi gheţarilor. Ȋn cazul tău, ghidul va fi o griga (toţi cei care nu sunt latino-americani, intră ȋn categoria gringos) care trăieşte vara ȋn România, ca apoi să treacă Ecuatorul pentru o extra-porţie de vară ȋn America Latină. Apropo, dacă te ȋntrebai de unde vine termenul de „gringo”, acesta s-a născut ȋn anii ’60 şi este legat de culoarea verde a uniformelor americane şi de reacţia virulentă a latinilor la vederea acestora: „Green, go!”.

bellavista1

Santiago de Chile, megalopolisul latino-american

Destul prolog, a venit timpul să trecem la lucruri mai mundane şi să faci cunoştinţă cu unul dintre cele mai bune vinuri roşii pe care le-ai băut vreodată, iar pentru asta trebuie să treci pragul celebrului stabiliment de degustare de vin, Boca y Nariz, situat ȋn cel mai hip cartier al Santiagoului, Barrio Lastarria. De cum te aşezi la masă, cere o degustare de Carménère provenit din mai multe podgorii pentru a savura pe deplin licoarea care se produce dintr-o viţă care creşte numai aici, ȋn Chile. Carménère este o relicvă franţuzească adusă de oenologi cu mult timp ȋn urmă şi care este produsă acum exclusiv ȋn podgorii chiliene, fapt care transformă acest vin ȋn blazonul ţării. Adevărul este că vinul Carménère se potriveşte mai mult caracterului andin al chilianului tipic decât cu cel al franţuzului: este sec şi plin de caracter, cu o uşoară aromă de tabac, dar şi cu un after-taste de pământ, rădăcini şi fructe de toamnă suculente.

Degustare de vinuri cu ceviche gourmet din pește tipic chilian, reineta
Degustare de vinuri cu ceviche gourmet din pește tipic chilian, reineta

Că tot eşti aproape, fă o siesta la umbra unui palmier din Parcul Santa Lucia, micul deal pe care-l vei vedea ȋn spatele restaurantului. Cu toate că la prima vedere n-o să ţi se pară nimic spectaculos, Cerro Santa Lucia nu este doar un deal cu un parc, ci un simbol al istoriei acestui ţinut. Din cele mai vechi timpuri, acest deal era un loc sfânt pentru tribul indigen de războinici mapuche. Aici dansau şamanii-femei ȋn costumele lor negru-tăciune decorate cu bijuterii sobre din argint şi cântau spiritelor cu ale lor tamburine magice pictate cu propriul sânge. Cerro Santa Lucia a fost una dintre ultimele redute cucerite de către conchistadori, tribul mapuche din zonă luptând până la ultimul pentru a apăra dealul spiritelor pe care spaniolii au construit apoi Palatul Hidalgo cu arhitectură andaluză pentru a le arăta indigenilor că locul nu le mai aparţine…

Palatul Hidalgo, Cerro Santa Lucia, Santiago
Palatul Hidalgo, Cerro Santa Lucia, Santiago

Cum bănuiesc că nu ai chef să te plimbi prin oraş cu bagajele după tine, lasă-ţi rucsacul ȋn cel mai nou hostel din oraş, dar şi mai apreciat, Castillo Surfista, care aparţine unui surfer califonian bronzat şi vorbăreţ care te va primi alături de gloata de rezidenţi. Majoritatea alternativilor cazaţi sunt pasionaţi de surf şi se află ȋn trecere prin Santiago pe drumul lor către Arica, paradisul surferilor din nord, acolo unde apele sunt mai calde şi valurile cât casa. Dacă preferi un troller rucsacului, Spa şi nu vacarm de party şi piscină pe acoperiş, cazează-te la boutique hotelul Cumbres cu un design al faţadei multi-premiat pentru ingeniozitatea arhitecţilor care au reuşit să ȋmpletească vechiul stil colonial cu cel minimalist. De pe acoperiş vei putea vedea ȋntreaga zonă veche a Santiagoului ȋn timp ce te relaxezi ȋn piscina decorată cu bucăţi de ceramică colorată.

Boutique Hotel Cumbres
Boutique Hotel Cumbres

Cum eşti român şi prin definiţie gurmand, următoarea oprire, după ce te-ai cazat, este cel mai apreciat restaurant tradiţional din Santiago, coloratul Liguria, unde vei avea ocazia să deguşti bucate chiliene pe care nu le vei găsi ȋn nici un alt restaurant cu ştaif. Cere un charquicán, adică o fleică delicioasă de vită sau cal (dacă ai baftă) pe pat de mix de piureuri de dovleac, cartofi şi porumb alb andin şi stinge mâncarea grea cu un suc digestiv tipic chilian, mote con huesillos, compot de piersici uscate şi grâu nedecorticat. Iar dacă te mai ţine stomacul, comandă o delicioasă ȋngheţată din miel de ulmo, un copac tipic zonei. Pe pereţii Liguriei vei vedea arborată o colecţie impresionantă de obiecte din istoria ţării, iar meniul este ȋmpodobit cu desene care provin din celebra Lira Popular, un fel de ziar din secolul 19 care nu era vândut, ci arborat pe pereţii pieţelor din Santiago sau pe copaci ca pamflet grafic la adresa stăpânirii spaniole. Următoarea destinaţie te va duce la poarta uneia dintre cele mai frumoase case coloniale din Santiago, casă ȋn care se află colecţia impresionantă de artefacte ale Muzeului de Artă Precolumbiană care variază de la ţesături colorate ale locuitorilor Anzilor la obiecte ritualice ale şamanilor mapuche, dar şi din jungla peruană.

liguria-interior-2
Restaurantul Liguria

Dar emblema oraşului rămâne La Chascona, casa din Santiago a poetului naţional Pablo Neruda, situată ȋn mijlocul cartierului petrecăreţilor, Bellavista, cu ale sale case coloniale ȋnguste şi colorate sau acoperite cu picturi murale impresionante, arta murală publică fiind o tradiţie ȋn ȋntreaga Americă Latină. La Chascona este dedicată marii iubiri a poetului, roşcata creaţă Matilde poreclită Chascona, adică „cea cu părul dezordonat”. Proiectul este aproape exclusiv născocit de către Neruda, care a ȋncercat să creeze o insulă magică ȋn mijlocul oraşului, un complex de mici căsuţe care se pierd ȋntr-o grădină luxuriantă şi aparent neȋmblânzită, la fel ca personalitatea iubitei.

La Chascona Neruda
La Chascona Neruda

De aici porneşte către Mercado Central, un edificiu de ȋnceput de secol 20 care găzduieşte zgomotoasa piaţă de peşte, o expoziţie de culori şi texturi de o varietate pe care nu ai mai văzut-o nicăieri ȋn lume. Mănâncă o scoică macha cu lămâie (dacă nu mişcă, nu e bună) sau cere un ceviche din peştele specific Chile, reineta, cu leche tigre, adică peşte crud marinat cu pisco, lămâie şi diferite condimente. Trece apoi puntea către Vega, piaţa centrală, pentru a te ȋnfrupta din fructe şi legume tipice Americii de Sud precum cherimoya, mango peruan gigantic, avocado brazilian cât capul tău de mare sau pinion, nuca sacră a tribului indigen mapuche, fructul delicios al sfântului copac de Araucarya.

Pinion, nuca sacră pentru mapuche a copacului de araucarya
Pinion, nuca sacră pentru mapuche a copacului de araucarya

Acum trebuie să te decizi dacă o porneşti spre nord, către Atacama, cu o oprire foarte recomandată ȋn Valparaíso, oraşul colorat aşezat pe malul Oceanului, sau către sud cu a sa celebră insulă Chiloe cu lacustre multicolore, rezervaţia naturală Torres del Paine şi cea mai sudică aşezare din Chile, Punta Arenas (cel mai sudic oraş al planetei este Ushuaia, aflat ȋn Patagonia argentiniană).

Boemul Valparaíso şi pacea regăsită ȋn cel mai arid deşert al planetei

Dacă Santiago este o metropolă latină cu viaţă trepidantă de business, restaurante scumpe şi cluburi fancy, Valparaíso poate fi considerat fratele boem căruia ȋi place să piardă vremea sub soare, să picteze murale cu lumi fantastice şi să bea cu prietenii pe plajă până ȋn zori, când abia ȋşi mai găseşte drumul către casă. Pentru a intra ȋn atmosfera Valparaíso, pune-ţi o pereche de şlapi şi costumul de baie pe sub pantaloni, răreşte pasul şi pierde-te pe străzile ȋnguste care leagă micile case colorate de pe dealul care parcă iese din mare. Coboară apoi pe una dintre plaje şi bea o Cuba Libre la umbra unui palmier, iar după ce te-ai odihnit, vizitează stabilimentul cultural al oraşului, Parque Cultural de Valparaíso, o fostă ȋnchisoare transformată ȋn centru cultural efervescent unde ȋntotdeauna se ȋntâmplă ceva, fie că e expoziţie, concert sau workshop. Dar, pentru a gusta cu adevărat Valparaíso, ȋnchiriază o barcă şi ȋndepărtează-te de mal ȋn miezul nopţii pentru a vedea cum căsuţele de pe deal par ca nişte licurici multicolori care se joacă sub lumina felinarelor stradale, iar ghirlandele de luminiţe atârnate deasupra teraselor zgomotoase se reflectă feeric pe apa Oceanului. Dacă nu ţi-ai luat ȋn barcă sticla de vin şi perechea vei regreta cumplit pe acest fundal de un romantism demn de roman.

mural valparaiso 2
Valparaíso

De dimineaţă, mănâncă o empanada tradiţională (un fel de calzone mai mic umplut cu carne tocată) sau un completo ȋn celebra piaţă din Valparaíso, un haos colorat de oameni, mâncare gătită, peşte abia scos din undiţă, legume proaspete şi fructe care fermentează la soare. Ȋn cazul ȋn care te ȋntrebi, completo este varianta chiliană a hot dogului american compus dintr-o chiflă lungă, un cârnat generos, maioneză, nelipsitul ketchup şi ingredientul latin – pastă de avocado. Că tot te afli ȋn piaţă, opreşte-te ȋn faţa unui chioşc cu sucuri proaspete şi cere să ţi se prepare unul tipic chilian – cherimoya alegre, adică pulpa fructului de cherimoya amestecată cu suc de portocale, un mix savuros de care ȋţi va fi cumplit de dor după ce vei părăsi America Latină.

Ceva mai departe, ȋn faţa vechii vămi portuare, se află piaţa de artizanat de unde nu poţi pleca fără un colier pe care sunt ȋnşirate seminţele sacre ale şamanilor peruani, huayruro, nişte cercei mapuche, textile boliviene colorate sau pulovere din lână de lamă provenite din Ecuador. Opreşte-te apoi ȋn restaurantul gourmet Montealegre, celebru pentru preparatele din peşte şi fructe de mare, dar şi pentru terasa de unde poţi vedea spectacolul apusului de soare ȋn ocean, o coborâre lentă a astrului rotund care transformă apa ȋntr-o imensitate roaşiatică şi cristalină şi pictează cerul ȋn nuanţe nemaivăzute de roz.

Absamblul circular de statuete este un instrument muzical peruan de suflat
Absamblul circular de statuete este un instrument muzical peruan de suflat

Că tot vorbeam de soare roşiatic şi scenarii naturale spectaculoase, a venit timpul să faci primul pas ȋn cea mai aridă zonă din lume, deşertul Atacama. Ȋnainte de a te aventura pe teritoriul nisipiu şi ameninţător al Atacamei, opreşte-te ȋn ultima aşezare umană, San Pedro de Atacama, un fost orăşel sărac şi pitoresc ȋnţesat de colibe durate din nisip şi frunze de palmier, paradis al hipioţilor şi dependenţilor de droguri şi mai nou una dintre cele mai trendy destinaţii de vacanţă ale chilienilor, dar şi a aventurierilor de pretutindeni care visează o experienţă ultimă ȋn locul ȋn care după prima noapte te trezeşti cu pielea crăpată şi buzele strigând după şi mai multă apă.

Atacama, deșertul de sare / Pablo Chuyin
Atacama, deșertul de sare / Pablo Chuyin

Dar cu toate că ȋn San Pedro au răsărit hoteluri de cinci stele cu piscine şi pe străzile prăfuite şi ȋnguste se plimbă jeep-uri, ceva nu s-a schimbat, şi anume faptul că acest orăşel ascunde una dintre cele mai mari comunităţi (dacă ȋi poţi spune astfel) de dependenţi de droguri. San Pedro de Atacama este unul dintre cele importante noduri pe Drumul Drogurilor care se ȋntinde de-a lungul tuturor ţările latine şi creează oameni puternici şi fără scrupule care fac cărţile la masa guvernelor sud-americane de zeci de ani. Dacă vrei să ȋnţelegi mai bine cum afectează acest Drum al Drogurilor viaţa latinilor, ȋţi recomand să citeşti El ruido de las cosas al caer (Sunetul Lucrurilor care Cad) semnată de columbianul Juan Gabriel Vásquez, o mărturie vie a vieţii bogotanului de rând sub regimul lui Escobar.

Revenind la experienţa deşertului, te asigur că merită să laşi teama deoparte, să foloseşti mai multă cremă pentru pielea crăpată, să te ȋnarmezi cu apă şi curaj şi să treci pragul primei dune. Nimic nu se compară cu ȋmbrăţişarea fierbinte a deşertului, una pasională, dar care ascunde o pace pe care doar deşertul ȋn imensitatea sa nisipie ţi-o poate da.

Lacustre colorate, munţii de granit şi pinguinii din Punta Arenas

Dacă adori Veneţia cu ale sale străzi ȋntunecoase care promit că-ţi vor dezvălui poveşti ascunse ȋn pietre, unele pline de mister şi cu personaje dramatice, insula Chiloe te va fascina ȋn egală măsură sau ceva mai mult. Insula, aflată imediat după ţinutul lacurilor a fost de-a lungul istoriei ţării una dintre cele mai izolate zone, populate de două dintre cele mai războinice triburi mapuche, Chonos şi Huilliche, care au reuşit să amâne invazia hispanică surpinzător de mult timp având ȋn vedere numărul redus de locuitori ai insulei, majoritatea pescari de profesie şi războinici de situaţie. Chiloe este o reȋntoarcere la poveştile copilăriei, o vie aventură pe un tărâm misterios şi fascinant ȋnţesat de lacustre colorate cocoţate pe Ocean pe nişte picioare fragile precum cele ale unui flamingo plutind parcă pe ceaţa groasă care acoperă apa ȋn dimineţile friguroase.

Cu toate că Chiloe a fost port pentru corăbiile hispanicilor care au adus religia şi cultura catolică ȋn America Latină, ȋn Chiloe zeii păgâni ai tribului mapuche fac casă bună cu cei mai noi zei ai creştinismului, aşa că vei vedea peste tot altare rudimentare dedicate gardienilor pădurii sub formă de panglici sângerii prinse de crengi ȋn timpul unui ritual cu incantaţii ȋn limba mapuche şi clopoţei micuţi care cântă spiritelor care domnesc ȋn scoarţele arborilor şi ȋn pământul insulei bătute de valuri.

Chiloe este, de asemenea, locul ȋn care dacă vei intra ȋntr-o lacustră la ceas de seară şi vei rezista cu stoicism impulsului de a fugi din căsuţa care scârţâie şi se clatină la fiecare pală consistentă de vânt, vei putea să te ȋnfrupţi din cel mai delicios pastel de choclo, o plăcintă de mămăligă, carne tocată, suc de roşii şi măsline. Şi cum pescarii de pretutindeni sunt buni povestitori, Chiloe abundă de mituri şi legende, localnicii jurându-se că de multe ori femeile cu coadă de peşte apar pe lângă mal pentru a ademeni tinerii frumoşi, dar şi că o vrăjitoare din străfundurile oceanului protejează insula de invadatori, ea născând furtunile şi vârtejurile care au scufundat ani de-a rândul corăbiile hispanice venite să cucerească Chiloe.

Dacă reuşeşti să te desprinzi din mrejele mirificei Chiloe, ȋntoarce-te pe continent şi ia-o ȋn jos, către Parcul Naţional Torres del Paine, locul de baştină al celor mai rozalii şi frumoşi flamingo din America de Sud, mai coloraţi şi mai mari decât fraţii lor din Argentina sau Bolivia. Dar nu numai graţioşii flamingo te vor impresiona ȋn rezervaţia Torres del Paine, ci şi munţii de granit ascuţiţi precum nişte dinţi de fiară, lacurile de un albastru cobalt, stepele ȋntinse pe care aleargă cirezi de guanaco, un soi de lame ceva mai mari, nandu, un fel de struţi, huemulul, o căprioară andină, lamele, dar şi pume şi celebrul condor andin, cu mult mai mare şi mai maiestuos decât vulturul, zborul său planat inspirând celebra melodie El Condor Pasa (Trece condorul) pe care locuitorii Anzilor o cântă din fluier. Dacă eşti amator de trekking şi ai ceva experinţă, te poţi aventura ȋn sălbăticia patagonică, dar planifică-ţi călătoria ȋnainte pentru că ȋn rezervaţie se spune că poţi avea parte de toate cele patru sezoane ȋntr-o singură zi.

Torres del Paine / foto: hepta.ro
Torres del Paine / foto: hepta.ro

De aici, dacă te ȋncumeţi, ia-o către Strâmtoarea Magellan străjuită de oraşul de coastă Punta Arenas, o aşezare care până de curând era săracă şi neprimitoare, vizitată ȋn masă doar de către pinguinii Polului Sud, dar care s-a transformat peste noapte ȋn metropola de la marginea lumii datorită noilor platforme petroliere instalate ȋn zonă. Astfel, vei vedea un oraş ȋn care cabanele vechi de lemn pescăreşti şi bărcile şubrezite şi cu vopsea sărită apar ȋntr-un scenariu ciudat alături de hoteluri de cinci stele cu schelet din metal şi faţade de sticlă, cârciumi tipice de port cu peşte proaspăt şi bere ieftină poartă-n poartă cu unele luxoase şi cu preparate fusion, megamall-uri şi ateliere prăfuite, totul pe un fundal de scântece ale pinguinilor care se zbenguie pe mal şi vuiete ale oceanului din care se iveşte la răstimpuri câte o coadă de balenă albastră.

Din Punta Arenas poţi pleca ȋntr-o scurtă excursie pe mare, mai aproape de maiestuoşii gheţari, mai albaştri şi mai vii decât ţi-ai fi imaginat vreodată că sunt văzându-i pe ecranul televizorului.

Insula Paştelui, un paradis polinezian fără legătură cu America de Sud

Aflată la peste 3700 de kilometric de teritoriul chilian şi cu o cultură polineziană atât de diferită de cea latino-americană, este greu să spui că Rapa Nui (Insula Paştelui ȋn limba indigenilor) are vreo legătură cu Chile. De altfel, Insula Paştelui este un loc misterios care nu are nimic ȋn comun cu nimic din ce se află pe Planetă.

De cum ajungi pe mal vei fi izbit de contrastul paradisiac dintre apa albăstruie şi clară şi verdele crud al pajiştilor ȋntinse, ca apoi să descoperi alte şi alte detalii care fac această micuţă insulă un paradis al marilor amatori de natură, mistere şi poveşti. Vei descoperi o reţea imensă de galerii subterane pe pereţii cărora se găsesc petrogrife ciudate ȋnfăţişând oameni-păsări posibil inspirate de forma aviară a zeului Makemake al indigenilor. Dar galeriile mai ascund un secret, faptul că unele dintre statuile cu feţe umane se continuă sub pământ unde vei găsi… piciorele moailor. De altfel, una dintre legendele care circulă despre moai spune că o vrăjitoare, posibil spiritul vulcanului care străjuieşte insula, i-a ȋnvăţat pe indigeni cum să sculpteze figurile umane ȋn piatră, ca apoi ea să le dea viaţă şi să le spună moailor unde trebuie să se aşeze fiecare. Până şi casele localnicilor sunt ciudate, durate din piatră şi cu formă circulară, ele sunt pe jumătate scufundate ȋn pământ şi au acoperişuri pe care care creşte iarba.

Insula Paștelui / foto: hepta.ro
Insula Paștelui / foto: hepta.ro

Dar Insula Paştelui nu ȋnseamnă doar mistere şi sate ȋntregi dedicate ceremoniilor sacre, ci şi snorkeling, surfing şi trekking pe vulcan până sus, la gura acestuia, locul ȋn care numeroase specii de păsări colorate ȋşi fac cuib şi de unde poţi vedea ȋntinderea de apă şi moaii care parcă prind viaţă sub soarele arzător al Polineziei.

Artişti chilieni pe care trebuie să-i cunoşti

  • Violeta Parra – Cea mai mare culegătoare de folclor şi cântăreaţă tradiţională, dar şi artist plastic cu expoziţie la Luvru. Urmăreşte filmul biografic Violeta Se Fue a Los Cielos.
  • Inti-Illimani şi Quillapayun – Cele mai cunoscute grupuri de muzică tradiţională chiliană
  • Gabriela Mistral – Poetă, prima femeie latino-americană premiată cu Nobel pentru literatură
  • Alejandro Jodorowsky şi Patricio Guzmán – Celebri regizori multi-premiaţi la mai toate festivalurile internaţionale de cinematografie

Fotografii: Anca Rusu

Categorii Lifestyle