BRD Bucharest Open Players Party: O seară sofisticată

160714_WTA_BBO_DAY_PLAYER_PARTY_048_INQUAM_Octav_Ganea

Zâmbete, fotografii, cocktailuri delicioase, muzică bună, discuții interesante: despre aceste lucruri a fost vorba în seara dedicată sportului alb, BRD Bucharest Open Players Party. Jucătoarele de tenis din România, Cehia, Slovacia, prezente în București cu ocazia BRD Bucharest Open au uitat, pentru câteva ore, de tensiunea de pe terenul acoperit cu zgură și de presiunea unui turneu important și s-au relaxat seara trecută, între meciuri, pe terasa de pe acoperişul restaurantului Form, alături de fani ai tenisului. Și, evident, alături de echipa A List Magazine.

Seara de cocktailuri şi voie bună a marcat o nouă ediţie a BRD Bucharest Open, cel mai mare turneu de tenis găzduit de România.

În perioada 9-17 iulie 2016, unele dintre cele mai importante jucătoare ale circuitului WTA se reunesc la Arenele BNR pentru ediția BRD Bucharest Open 2016. Turneul face parte din categoria WTA International și este dotat cu premii în valoare de 226.750 dolari şi o contribuţie financiară totală de 250.000 dolari. Concursul din capitala României începe imediat după Wimbledon.

Simona Halep, Monica Niculescu, Patricia Maria Țig și Andreea Mitu sunt cele patru jucătoare din România calificate deja pe tabloul principal la BRD Bucharest Open 2016. Campioana ediției precedente în proba de simplu a fost Anna Karolina Schmiedlova, din Slovacia, care va participa și la ediția din acest an. Proba de dublu a fost câștigată în 2015 de perechea Oksana Kalashnikova/Demi Schuurs (GEO/NED).

Găsești și alte fotografii de la eveniment în albumul de pe Facebook. Mulțumim Photo friends pentru sprijin!

Foto: Octav Ganea