Alina Burlacu ∙ December 20, 2024 ∙ 6 min read

Își începe fiecare zi la ora 5 dimineața când plecă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, unde operează la Secția de Chirurgie Plastică, și o termină în jur de ora 21 în clinica Dr. Dali Clinique, din București. Sâmbăta este dedicată clinicii Dr. Dali Clinique, din Constanța, iar duminica este singura zi liberă și o dedică exclusiv familiei. Am stat de vorbă despre echilibrul dintre viață și carieră cu Dr. Ichrak Dali.

Doctor Ichrak Dali a deschis prima clinică la Constanța, în urmă cu zece ani, iar, la finele anului trecut, o a doua în zona de nord a capitalei. Este o femeie antreprenor desăvârșită, căsătorită cu un medic stomatolog, doctor Vlad Roman și au împreună doi copii, Victor Elias (trei ani) și Elisar Maria (șapte ani). Dacă vorbim despre rutina ei zilnică, ea arată cam așa: în fiecare zi, la ora 5 dimineața pleacă spre Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, unde operează la Secția de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, sub îndrumarea Profesor Universitar Doctor Carmen Giuglea; ziua se termină în jur de ora 21 în clinica Dr. Dali Clinique, din București, iar sâmbăta este dedicată clinicii Dr. Dali Clinique, din Constanța. Duminica este singura zi liberă și o dedică exclusiv familiei.

Cum reușiți să aveți trei vieți într-una, cea de medic în spital, cea de manager de clinici, cea de soție și mamă?

Adevărul este că este foarte, foarte greu. Nu există o formulă magică. Nu vreau să inspir femeile și să spun că e ușor; e greu, sunt multe compromisuri, ai tot timpul senzația de vină, mai ales pentru că simți că nu dai totul vizavi de copii. Cred că toate mamele care lucrează mult au acest sentiment permanent de vinovăție, aceasta este realitatea. Nu mă consider o femeie ieșită din comun, încerc să ofer cât mai mult copiilor mei, dar în același timp dedic mult timp profesiei, pentru că eu am ales să fac asta și e o meserie care cere implicare. Am mult de învățat, necesită perfecționare permanentă, și am știut asta de la început. Citesc tot timpul interviuri cu medici din străinătate care spun că e doar o treabă de organizare, că le poți face pe toate bine. Nu e așa, tot pierzi momente importante, tot ai sentimentul că plătești un preț prea mare, tot te întrebi dacă merită.

Când ați pus bazele primei clinici, ați pornit de la un motto, „Dali Inner Circle”. Ce însemnă mai exact?

În urmă cu zece ani, când am pornit cu viziunea asta de a avea rezultate în clinică foarte bune, dar nedetectabile, toată lumea spunea că piața din România nu este pregătită pentru conceptul acesta de natural. Pentru că, din păcate, toată lumea voia ca, dacă merge să facă un tratament injectabil, acesta să se vadă. Absolut toată lumea îmi spunea că nu o să găsesc genul acela de paciente pe care eu mi-l doream, care să vrea doar potențarea unor trăsături și corecția unor defecte, dar decent, elegant, nedetectabil. Asta însemna pentru mine Dali Inner Circle. Iată că în toți acești ani nu m-am abătut niciodată de la convingerile mele și am reușit să am pacienții pe care mi i-am dorit, ba chiar să mă extind.

Ichrak Dali este un nume aparte. În ce țară sunteți născută și cum ați ajuns în România?

Sunt născută și crescută în Tunisia. Nu am venit în România cu ideea să rămân, am venit la studii, să fac Facultatea de Medicină. Pot să spun că sunt foarte puțini tunisieni care, după terminarea facultății de medicină, rămân aici; 99% pleacă. Îmi aduc aminte că mă pregăteam să plec la studii și mi-a zis mama: „OK, du-te în România să faci medicina, dar trebuie să îmi promiți că nu iei pe unul de acolo și nu rămâi”. Și am zis „Nuuu!”. A fost singura promisiune față de mama pe care am încălcat-o, dar nu regret. M-am căsătorit aici, am doi copii care sunt iubirile vieții mele, minunile mele cele mai de preț, și un om bun lângă mine, care mă completează perfect, pe soțul meu.

Care sunt intervențiile estetice preferate de pacienții dumneavoastră?

Nu pot să spun o procedură anume, dar pot să spun, că vin la clinicile noastre și cer un rezultat cât mai natural. Și asta mă bucură foarte tare.

Care este cea mai dificilă intervenție estetică pe care o faceți?

Am norocul să fac parte dintr-o echipă de chirurgi excepționali, la Spitalul Sf. Ioan, oameni cu o vastă experiență, de la care învăț în fiecare zi. Una dintre cele mai dificile intervenții este reconstrucția facială, în special în cazurile complexe care implică traumă severă sau defecte congenitale. Aceste proceduri necesită multă precizie și planificare, iar rezultatul trebuie să fie atât funcțional, cât și estetic.

Care a fost cel mai emoționant moment din viața profesională? Dar din cea personală?

Nu e un moment anume, este un cumul de momente care mi-au dat de multe ori puterea să merg mai departe, să uit de oboseală, stres. Sunt momentele când am reușit, alături de echipa minunată pe care o am, să fac pacienții fericiți. Bucuria și recunoștința lor este întotdeauna copleșitoare. Dacă ne referim la viața personală, întâlnirea cu copiii mei a fost emoție pură, primul contact cu ei, când i-am ținut în brațe, când le-am văzut fețele… nu se compară cu nimic.

Ce servicii noi aveți în clinica din București?

Toată gama de intervenții care țin de chirurgia plastică (implant mamar, abdominoplastie, lifting de corp, brațe, bărbie, facial, reducție sâni, lipoaspirație), tot ce înseamnă intervenții minim invazive (blefaroplastie, labioplastie, liposucții mici, chisturi, otoplastii), tratamente injectabile de fermitate, reconturare, volumizare, lipofilling, dar avem și o gamă de aparatură medicală de ultimă generație cum este Morpheus, Laser CO2, Hydrafacial. (www.drdali.ro)

Ce obstacole, provocări credeți că veți înfrunta?

Cred că atât personal cât și pro fesional o să am parte de provocări, în sala de operație provocările sunt la ordinea zilei; în plan personal sigur o să trec emoțiile primului examen, primei iubiri, primei despărțiri… prin ce trece orice mamă. Vreau să îmi văd copii mari și fericiți peste zece ani. Legat de clinicile Dr. Dali, în urmă cu 10 ani noi am pariat pe un trend, natural, decent, elegant, frumos, lipsit de vulgaritate. Sper ca să reușim să menținem asta, și, de ce nu, să ajungem să ne extindem pe plan international în anii ce urmează. Îmi doresc să ne perfecționăm în permanență și să ne tratăm pacienții cu dăruire, ca și cum ar face parte din familia noastră.

Foto: TThe Storyalist. Make-up: Andreea Oprea (Vilău Aesthetic).

Hairstyle: Ionela Coman (Rasha Beauty). Ținute: MMarquise.

Related Posts

11 produse cosmetice care au revoluționat industria de beauty

În timp ce pentru multe produse cosmetice, numărul de vânzări este asigurat de un mix între o formulă…

Celebrități și cele mai frumoase povești din industria de beauty

Cum ajunge un parfum sau un ruj să fie dorit de milioane de oameni? În ultimii 10 ani,…

Parfumul AF001: cum miroase cerul?

O companie aeriană a lansat în premieră, împreună cu celebrul parfumier Francis Kurkdjian, un parfum creat pentru o…

Cele mai mari trenduri de beauty din 2025

Pasionatele de beauty știu deja ce li se potrivește și ce produse sau proceduri sunt pe placul lor….

Winter Care: cum să previi și tratezi încrețirea și efectul electrizat al părului

Umiditate, schimbări de temperatură, pălării și căciuli, numeroase motive duc la scenariul de groază: electrizarea părului și încrețirea…

Bobul, cea mai populară tunsoare în 2025

Început de an, noi rezoluții și obișnuitul bob? De ce nu, pentru că 2025 marchează o mare revenire…

Wellness Trends 2025: 12 terapii de wellness pentru fiecare lună din an

Un lucru este sigur în industria de wellness, în 2025: există o variantă pentru orice nevoie, oricât de…

Îngrijirea pielii: cum să amâni apariția ridurilor?

Ridurile reprezintă un rezultat inevitabil al îmbătrânirii pielii, dar cu îngrijirea adecvată și produsele potrivite, le poți amâna…

10 cosmetice în care să investești la început de an

Alegerea produselor cosmetice poate fi o provocare. Dacă știi prea puține despre ele, atunci cum vei ști să…

Golden Globes Beauty: ce lookuri au ales câștigătoarele Globurilor de Aur

Globurile de Aur din acest an au transformat expresia beauty & brain în beauty & talent. Premiate pentru…