Alina Burlacu ∙ October 14, 2021 ∙ 4 min read

Vara este anotimpul îndrăgit de multă lume, inclusiv de aceia dintre noi care se confruntă cu un ten gras cu tendinţă acneică: zile mai lungi, vacanţe, soare şi bronz. Deşi în această perioadă avem impresia că imperfecţiunile se diminuează sau chiar dispar, în realitate însă, soarele agresează şi mai mult pielea, perturbând echilibrul fragil al barierei pielii. Astfel, odată ce se apropie toamna, observăm o sensibilitate crescută a pielii, iar imperfecţiunile revin pe tenul nostru.

Sprijin în lupta cu emoţiile

Este cunoscut faptul că recurenţa acneei are un impact puternic asupra calităţii vieţii* şi poate afecta încrederea în sine şi viaţa socială. Poate duce la absenteism sau la scăderea productivităţii nu doar în adolescenţă, ci şi în viaţa de adult. Şcoala sau locul de muncă devin locuri în care, deşi avem toate atuurile, nu ne putem exprima liber şi cu încredere. Chiar dacă ne simţim copleşiţi de emoţii negative, în această luptă nu suntem singuri în niciun moment al vieţii. Sănătatea pielii nu trebuie neglijată, indiferent dacă ne confruntăm direct cu o afecţiune a pielii sau o persoană apropiată nouă trece prin această etapă. La Roche-Posay pune la dispoziţie soluţiile necesare, prin gama Effaclar, pentru ca cei ce sunt în această situaţie să-şi recapete încrederea în sine astfel încât să se poată exprima liber sau să viseze în continuare fără a fi preocupaţi de aspectul tenului lor.

Ce putem face pentru a ţine sub control tenul cu tendinţă acneică?

În primul rând, ar trebui să facem o vizită medicului dermatolog. Acesta ne poate evalua tenul şi ne poate recomanda produse de îngrijire dermatocosmetice special adaptate pentru pielea grasă cu tendinţă acneică, cu o eficacitate ridicată asupra imperfecţiunilor. În al doilea rând căutăm ca aceste produse să aibă o toleranţă ridicată, care să nu sensibilizeze tenul. În al treilea rând, în lupta cu acneea avem nevoie de produse a căror acţiune să se completeze pentru a transforma un ten cu probleme în unul echilibrat, sănătos. De aceea, rutina de îngrijire şi curăţare ar trebui să fie alcătuită din produse din aceeaşi gamă, acestea fiind formulate să acţioneze împreună. La Roche-Posay vine în ajutorul nostru cu produsele din gama Effaclar destinată pielii grase cu tendinţă acneică; aşa putem trece peste lipsa de încredere în sine şi nu mai suntem preocupaţi de aspectul pielii noastre. Aceste produse ţin sub control nivelul de sebum, diminuează aspectul imperfecţiunilor şi semnelor post-acneice şi au un efect anti[1]recurenţă. Este important să fim conştienţi de faptul că sănătatea pielii este în strânsă legătură cu sănătatea emoţională, dar şi a întregului organism. Suntem un întreg, iar de acest întreg trebuie să ne preocupăm zi de zi, cu un ritual de îngrijire constant.

Ce produse trebuie să alegem în lupta cu acneea?

Lupta cu acneea este una de lungă durată şi aduce cu sine un carusel de emoţii. O rutină simplificată pentru îngrijirea tenului gras cu tendinţe acneice poate aduce mult mai multe beneficii decât una complicată cu foarte multe produse. O astfel de rutină este pusă la dispoziţie de gama Effaclar. Curăţarea tenului gras cu tendinţe acneice poate fi făcută cu Effaclar Gel Spumant Purifiant ce purifică pielea, eliminând impurităţile şi excesul de sebum, lăsând-o curată şi împrospătată.

După curăţare, putem aplica Effaclar DUO+ ce are o textură uşoară de gel-cremă ce intră rapid în piele, ceea ce îl face o bază excelentă pentru machiaj. Graţie formulei sale, acest produs are o eficacitate sporită anti-imperfecţiuni şi anti semne post-acneice, prevenind reapariţia acestora. În plus, are o toleranţă ridicată, lucru ce îl face potrivit pentru tenul sensibil, fiind testat pe mai mult de 13.000 de pacienţi, pe toate tipurile de piele. Rezultate: eficacitate vizibilă după 12 ore, imperfecţiunile sunt semnificativ reduse, pielea este mai fină şi uniformă.

Acneea adultă 

Obişnuim adesea să asociem acneea cu perioada adolescenţei, însă nici adulţii nu scapă de ea. 40% dintre femei se confruntă cu acneea la o vârstă adultă, în principal după 25 de ani. Tenul adult cu tendinţă acneică are o manifestare diferită faţă de cel al adolescenţilor şi are nevoie de o îngrijire specială precum Serumul Effaclar Serum Ultra Concentrat de la La Roche-Posay care reprezintă echilibrul perfect dintre exfoliere şi calmare. Formula combină un complex de acizi exfolianţi complementari şi niacinamidă calmantă pentru reducerea imperfecţiunilor, a punctelor negre şi a porilor vizibili, conferind pielii un aspect proaspăt, curat şi purificat.

*Recurenţe acneice: impactul asupra calităţii vieţii şi productivităţii B Dreno 1, C Bordet 2, S Seite 3, C Taieb 4 5, Dermatologi „Registre Acné”

Foto: La Roche Posay.

Related Posts

Scoate aceste apucături din rutina ta! 10 obiceiuri care îți distrug părul

Vrei un păr sănătos și strălucitor? Ține minte aceste zece obiceiuri nesănătoase, dar destul de comune, pe care…

Rita Ora, apariție spectaculoasă la British Fashion Awards 2023

Rita Ora a uimit audiența cu un accesoriu neobișnuit: un șirag de țepi argintii atașați de spatele cântăreței….

X-MAS IS HERE: 15 ediții speciale și cadouri de neuitat

Retrăiește bucuria cu un machiaj luminos, plin de culoare și învăluie-ți corpul în esențele parfumate din seturile în…

7 supermodele care au lansat propriile linii de cosmetice

Să fii imaginea unui produs cosmetic a rivalizat la un moment dat cu să ai propria linie de…

Dăruiește încredere cu fiecare cadou AVON: produse de skincare, parfumuri și make-up în seturi exclusive

Bucuria de a oferi și de a primi cadouri este întotdeauna specială, iar când vine vorba de a…

FRANCIZA THAIco SPA – un business de succes

THAIco SPA, lider al pieței serviciilor SPA de lux din România revoluționează prin intermediul programului Wellbeing at Work,…

Tried & tested: epilarea definitivă la Beauty Connection

Fie că ai încercat deja diverse metode de epilare, fie că ești abia la început de drum, ce…

Lecție de automachiaj cu Tania Cozma, la A List

Azi a fost zi de răsfăț la A List și asta pentru că ne-am bucurat de o sesiune…

Vin Sărbătorile! Ce manichiură alegem?

Manichiurile creative vor aduce întotdeauna un plus de bucurie, mai ales în sezonul rece. Ești cu gândul la…

Beyoncé, o spectaculoasă Barbie blondă în rochie Versace

Beyoncé a apărut la avanpremiera americană a filmului Renaissance: A Film by Beyoncé cu un look spectaculos. La…