Andreea Esca ∙ December 1, 2017 ∙ 3 min read

De 1 decembrie mă gândesc la mine și la țara asta mai mult ca niciodată. Nu vreau să sune deloc patetic sau egoist, dar chiar așa e. Revăd imaginea cu “Bună seara, România, bună seara, București” și realizez cum trece vremea. Cred că-mi stă mai bine brunetă, dar pentru că sunt singura care crede asta, rămân blondă. 🙂 Iar de curând am ajuns la concluzia că voi avea sfârșitul Stelei Popescu. Nici asta nu vreau să sune ciudat, dar nu pot să nu recunosc, căci mi-a trecut prin minte. De ce? Pentru că, asemenea ei, fac ce-mi place, dar îmi plac mult prea multe. Tot ca ea, fac și lucruri care nu îmi plac foarte mult, dar le fac pentru că îmi plac oamenii care mă roagă să-i ajut, sau, în orice caz, ceva acolo tot îmi place. Apoi sunt îndrăgostită iremediabil de lumea mea mică și de satisfacțiile emoționale pe care mi le aduce, și nu cred că voi fi în stare să decid să evadez din ea, la odihnă. Pentru că bănuiesc că nu îmi place prea tare odihna, deși corpului meu poate i-ar surâde varianta.

Ca și Stela, ador să râd și să-i fac și pe alții să râdă. Știu, există însă varianta să nu apuc și cei 80 de ani ai Doamnei Popescu. Dar i-am anunțat de pe acum pe colegii mei, ca în cazul în care îmi supraviețuiesc, să pregatească un reportaj frumos, și în niciun caz să nu învinovățească pe nimeni pentru burnout-ul meu. Îmi place adrenalina știrilor, valoarea invitaților de la emisiunea pe care o realizez la EuropaFM, gașca de la AListMagazine.ro, întâlnirile cu oamenii din diverse companii care mă invită să le vorbesc despre teme care mai de care, distracția din timpul târgurilor de fashion organizate în București și prin țară, cursurile pe care le mai țin tinerilor interesați de jurnalism. Este o alegere să te epuizezi din plăcere. Și, dintr-o dată, iată cum perspectiva unui sfârșit din placere sună altfel…
Așa, la ce mă mai gândesc de 1 decembrie 2017?

Că în 1992 aveam curaj, speranță, încredere, optimism, și o gașcă de tineri, visători ca mine, alături. Am reușit să ne exprimăm liber, să informăm corect și să ne păstrăm coloana vertebrală. Altfel, au trecut 25 de ani și ajung cu mașina la Sibiu tot în 4 ore grele, prietenul meu, medic neurolog de excepție, e șef de secție și câștigă cât să trăiască de la o leafă la alta, asta după zeci de ani de învățat, iar pe holul unui alt spital, unde am ajuns de curând, erau oameni care dormeau chirciți pe niște scaune, plimbați cu lunile, de la unii la alții. Fosta mea colegă de școală generală, care e profesoară de sport, îmi zice că elevii nu mai au niciun fel de respect pentru educatori, iar elevii se plâng că profesorii nu-i mai inspiră, majoritatea prietenilor mei pleacă din țară și la 40-50 de ani, iar românii nu mai au încredere în nimeni și în nimic.
Oare am sperat prea mult ? Sau am greșit undeva?

Nu știu, dar nu o să abandonez. O sa fac câte ceva care să schimbe măcar un destin, o viață, un drum, o casă. O sa fiu fericită în continuare că am făcut măcar un om sa zâmbească, să aleagă ceva bun, să continue o tradiție, să ajute un vecin, să iubească un alt om, să reziste pentru cauza îm care crede, să aibă curaj să-și spună părerea, să restaureze o casă, să arunce mizeria la coș, sa aibă cuvânt, să creadă în visuri nebunești, să descopere ceva, să iubească țara asta, așa ciudată cum e ea.

La mulți ani, România! La mulți ani, ProTV!

Related Posts

Goana după viață. Text by Andreea Esca

De când s-au ridicat restricțiile pandemice și avem și războiul ăsta în coaste, mi se pare că toți…

Andreea ESCA: Faceți cunoștință cu Laurențiu din Sibiu!

Cine se gândea că Laurențiu Davidoiu, din strada Vasile Aron, din Sibiu, o să devină unul dintre vicepresedinții…

Roz și nu prea… Text By Andreea Esca

„Te rog, mai gândește-te dacă nu vrei să iei NFT-ul ăla”, îmi zice Claudia dimineață, „ăsta e prezentul,…

Duminica după Crăciun (după o convorbire telefonică). Text de Andreea Esca

Am plecat pornită după ce am văzut filmul 355 că vreau să fiu slabă ca Penelope Cruz care…

Double Naked Shots! Text by Andreea Esca

Un studiu empiric m-a făcut să scriu acest articol. Despre cum ne aleg cafenelele sau cum le alegem…

Sweet 80

Nu-mi dau seama cum este posibil ca mama mea să împlinească 80 de ani?! Are același spirit de…

9 martie. Text by Andreea Esca

De ziua femeii, ani la rând, am vorbit despre minunatele doamne din viața mea. Despre mama cea Superwoman,…

Andreea Esca, alături de alți jurnaliști, într-o piesă de teatru sonor

Teatrul Improbabil își prezintă piesa „Happiness, loading. It might take a while”, de Laura Ivăncioiu, pe YouTube, iar…

Călătorie de pandemie. Text by Andreea Esca

Gata! Te hotărăști să-ți iei inima în dinți și să mergi undeva, să fie cald, să vezi apă…

Andreea Esca: “Moşu’ a zburat pe lângă fereastra mea”

Dacă fiecare om ar fi o carte de istorisiri, povestea Crăciunului ar fi unul din capitolele principale. Aşa…