Andreea Esca ∙ October 31, 2018 ∙ 11 min read

Tatăl meu este deștept, frumos, slab, cu părul creț și lucrează pe șantier. Este un inginer foarte apreciat, care în plimbările noastre prin țară, îmi arată ce a mai construit. Este foarte sever și când ajunge acasă la sfârșitul săptămânii eu trebuie să-l aștept cu carnetul de note și mama cu ciorbă. Altfel, îmi petrec mare parte din vacanța de vară cu el, la țară, la mătușa lui, Tușa Viki. Acolo îmi dă o libertate incredibilă la care niciodată nu aș putea să visez la Bucureșți. Așa aș fi  început, în copilărie, o compunere despre tată. Dar cum astăzi împlinește 80 de ani, am mai adunat niște poveșți.

De multe ori, oamenii m-au întrebat de ce vorbesc mult mai mult despre mama decât despre tata și răspunsul este foarte simplu: pentru că am petrecut mult mai mult timp cu ea. Dar astăzi, va fi numai despre el. Și mai ales despre valoarea timpului petrecut cu el.

Tata a lucrat aproape toată viața pe “șantierele patriei” pentru că  îi plăcea să pună lucruri pe picioare și pentru că se câștiga mult mai bine decât dacă ar fi fost inginer într-o fabrică din Bucureșți.  Nu ne-a fost ușor nici nouă, celor rămase acasă singure toată săptămâna și nici lui, care a locuit în apartamente de serviciu și a fost nevoit să se descurce de unul singur. Dar cu toții cred că priveam către avantaje, în acele  vremuri dificile. În timp ce mama trebuia să știe să schimbe lița când cădea lumina și să repare țevi, frigidere și mașini de spălat, el era obligat să-și gătească singur, să-și facă ordine, și să stea fără noi. Numai că pentru mine, care eram un copil, era ceva normal, nu trăisem niciodată în altă formulă, de la vârsta școlii. De fapt, tata era ca teza! Trebuia să mă pregătesc când venea, mi-era teamă ca nu cumva să greșesc ceva, și nu prea mai puteam să ies la petreceri.  Alina, prietena mea, care locuia la etajul 5,  mă întreabă și acum dacă îmi amintesc cum nu aveam voie să ies la joacă dacă era tata acasă, până nu terminam și “textele facultative”  de la lecții. Cu el nu era de glumit. Nici la școală și nici la sport.  Nu a fost niciodată tipul de tată care te schimbă de scutece, te plimbă prin parc și știe ce trebuie “să papi” dar cred că așa erau cei mai mulți soți în anii ’70. Misiunea lor era să “aducă bani în casă”, ceea ce făcea fără cusur.  În schimb, în vacanțe, era foarte mișto. Vara mergeam la mare, unde el avea o garsonieră, în Constanța. Îmi aminesc cu mare nostalgie de perioadele acelea în care îi admiram toată gașca lui de “băieți” . Erau foști colegi de facultate, sau care se cunoscuseră pe parcurs și care acum lucrau împreună la Cernavodă. Lor li se alăturaseră și niște constănțeni de treabă și,  fie vorba între noi, cred că aveau o mega viață după acele multe ore de șantier.  Pentru că el era cel mai tânăr dintre ei , a fost botezat Giovanni. Vara, în concediu, sau după job, “băiețîi” mergeau în Mamaia, unde înotau, jucau tenis cu piciorul, badminton și stăteau la un șpriț, se știau cu toată lumea și își făcuseră propriul micro univers în care era cât de bine se putea pe vremea lui Ceaușescu. Eu, în orice caz, îi vedeam că pe niște tipi din filmele americane. Pentru  că aveau blugi, gumă, contact cu străinii care veneau la mare, și pile la “Shop”, de unde primeam și eu Toblerone. Nu mai zic, că soția unuia dintre ei era profesoară de suedeză așa că era ghid pe litoral, iar ea devenise cumva și conexiunea noastră cu “ occidentul”. Stăteam cu sufletul la gură când ne povestea ce ii ziceau blondele alea superbe că se întâmplă prin țările lor… Bine, totul mi s-a părut de invidiat în viața lui  tata, la Constanța, până prin clasa a 11cea când l-am rugat într-o vacanță de primăvară să mă ia pe șantier ca să învăț să sudez ( că mă gândeam să fug din țară și să știu o meserie bună) și am priceput că se trezea în fiecare dimineață la 5, stătea toată ziua în niște barăci, avea tot timpul treaba și venea înapoi la 5 după-amiază. Eu după o săptămâna eram piua. Dar măcar am învățat să sudez cu arc electric. Totuși, cel mai bine a fost că a venit Revoluția și nu am mai fost nevoită să închid balcoane prin alte țări…Și apropo de Revoluție, nu pot să uit imaginea lui tata care cobora din tren în Gara de Nord, de Paște și de Crăciun cu animalele tăiate, în rucsac. Odată era să-l ia Miliția că nu aveai voie să aduci mielul din Constanța la București… și a stat să-i explice agentului cum că familia lui e la București dar el are reședința în Constanța deci și-a luat mielul de unde are reședința, cum era legea, dar a plecat să-l prepare și să-l mănânce cu ai lui….o nebunie ce vremuri trăiam…

Și ce-mi mai plăcea tare, erau vacanțele la țară, cu tata. Dacă îmi făceam numărul de probleme la matematică stabilit și “lecturam” cât era norma pusă de el, lumea era a mea. Mă lăsa să umblu cât era ziua de lungă pe coclauri și să petrec până dimineață. Desigur, mai aveam și câteva “la impuse” cum ar fi urcatul la Cabana Negoiu și culesul de zmeură pe lângă Cimitirul Eroilor. Dar astea, chiar dacă nu-mi plăceau cine știe ce, acum s-au transformat în amintiri plăcute. E chiar ciudat când activități extrem de folositoare ți se par un calvar când eșți mic și le găsești farmecul mult mai târziu. De altfel, am vorbit de curând despre asta, într-un alt articol pe care îl găsiți aici…..

Tata m-a învățat să prețuiesc autenticitatea satelor româneșți, să iubesc țara asta cu toate hibele ei ( deși l-am urât din tot sufletul când s-a întors dintr-o delegație din Canada, în 1982, spunându-mi că dacă vreau, să fug eu din România, că el nu ar putea vreodată să trăiască în altă țară, nici măcar ca să îmi fie mie mai bine) să fiu corectă în relații și să înțeleg valoarea lucrurilor.

Tata m-a forțat să fiu foarte bună până când am crezut că așa vreau eu să fiu.

Tata m-a ținut într-o lesă foarte scurtă și cred că s-a prefăcut în situațiile în care mai rupeam lanțul, că nu vedea ce fac.

Tata m-a bătut la cap până când am dus la bun sfârșit lucruri pe care nu aveam chef să le fac și pe care nu le-aș fi făcut niciodată fără cicăleala lui, și n-ar fi fost bine…

Tata m-a învățat că la operă, la teatru, mergi în rochie și cu pantofi și dacă e potop. Vii în cizme, te schimbi la garderoba și intri cu respect față de actul de cultură și față de tine.

Tata este Larousse-ul meu ambulant. Deunăzi, l-am sunat să-l întreb dacă e un sat Cristian și în jud Sibiu, că știam doar de cel din Brașov. Îmi spune că da, și când îi zic că mi se par fără inspirație oamenii ăștia, să dea același nume la două localități, îmi explică cum se alegeau numele satelor după  cel care era cel mai gospodar și că dacă în amândouă o fi fost un  Cristian , asta e… Dau să închid dar el continuă. Păi nu ți-am zis povestea cu Alțâna? În această localitate săsească nu au putut alege dintre 10 care era mai bun, că erau toți de același nivel, și de aceea i-au spus “Alțâna” adică toți 10, în săsește (ALZEN).

Tata știe istorie și geografie de zici că predă zilnic pe undeva iar cu religia să nu te pui cu el. De fapt, nu prea poți să te pui cu nimic…nu știu dacă are legătură cu faptul că a avut părinți învățători  sau dacă pur și simplu i-a plăcut cartea, dar rar l-am auzit că nu știe ceva. Și toată viață l-am văzut cu o carte în mâna. De altfel, recent mi s-a părut extrem de amuzant  că fără să știe niște colegi de la știrile PROTV îi luaseră interviu în librăria Cărturești iar el la final s-a simțit dator să le spună că e tatăl meu ca să nu apară în reportaj, dacă ar fi o problema  de “ rudenie” cu mine.

Tata a spus mereu că el nu este tatăl Andreei Esca ci ea este fiica lui.

Tata mă sună întotdeauna  să-mi atragă atenția dacă am greșit ceva, aproape niciodată ca să mă laude, pentru că , zice el , de felicitat, te felicită destui.  Eu nu cred că din această cauză. Ci pentru că pur și simplu așa e el.  Este foarte atent la greșeli.

Tata este Scorpion. Mă anunță imediat când am prea multe kilograme sau dacă e cazul să mă mai tund.

Tata merge foarte mult pe jos și înoată zeci de bazine, aproape zilnic .

Tata este foarte corect și este un prieten minunat.

Tata este un party animal. Nu se ține banchet fără el. Și credeți-mă că sunt multe, foarte multe. Este chiar haios când despre unele întruniri îmi vorbește ca și cum ar fi obligat să meargă J)))  Și pe urmă nu a mai putut pleca pentru că nu era politicos. Așa că a stat până dimineataJ

Tata este un om despre care nu am auzit niciun fost coleg de serviciu să nu vorbească cu respect și admirație.

Pe tata chiar îl cheamă Esca deși mulți îmi spun că nu-și pot imagina un bărbat cu numele acesta care sună cumva femeiesc.

Tata a făcut judo și rugby . Tata iubește rugbyul. A și jucat, a fost și arbitru. Mă ducea la meciuri de când eram foarte mică, iar când juca Farul Constanța cu Dinamo ne certam pentru că eu țineam cu Dinamo.

Tata mă ducea și la meciuri de baschet, la Sala Floreasca. Și acolo țineam cu echipe diferite, dar asta e altă discuție.

Tata mergea cu mine în Poiana Brașov la schi și dârdâia o zi întreagă țînându-mi rândul la schi-lift pentru că voia să schiez cât mai mult nu să pierd vremea la coadă.

Tata are un mega simț al umorului. Și are expresiile lui… pe care le-au preluat și nepoții. În afară de aia cu “ia-o tu înainte că eu te-aștept aici” care mă scotea din minți când eram copil, deoarece era metoda lui de a-mi spune că nu vrea să meargă undeva.

Tata este ipohondru, lucru bun câteodată, pentru că dacă, Doamne ferește, i se modifică vreun indice intră imediat la regim, ceea ce a făcut să rămână mereu zvelt.

Tata este fericit că în satul în care s-a născut tatăl lui este șef de șantier pentru restaurarea a 5 case de lemn unde vor veni turiști să admire ce fain e în Țara Făgărașului. Și asta, pentru că suferă ca un câine când vede cum se distrug locuințe frumoase și se construiește fără legătură cu tradiția zonei.

Tata este Moșu’ acum, cum era și bunicul meu Moșu’ pentru mine, că așa-s toți bunicii în Ardeal. Iar Moșu’ e înțeleptul casei pentru copiii mei. Le-a venit și lor rândul să petreacă veri întregi cu el la țară, să asculte povești despre tot și orice există pe lume, să urce pe munte, să meargă la bazin  și să adune zmeură. Iarna, i-a dus și pe ei la schi și le-a ținut rândul la schilift. Îi mustruluiste și pe ei că nu citesc destul, că nu fac suficiente exerciții, că stau în poluarea asta din București,  și că folosesc prea mult telefonul. Mie îmi pare bine. Că așa i-a mai fost distrasă atenția de la mine  și pentru că, cu siguranță, își vor da seama în timp și ei,  ce importante au fost momentele petrecute cu el.

La mulți ani, Moșule! Te iubesc!

Related Posts

Descoperă ce înseamnă să ai un business cu mult bun gust, alături de Andreea Esca și de Chef Andrei Voica

Cel de-al treisprezecelea episod #GataDeBusiness, realizat de către Raiffeisen Bank și moderat de Andreea Esca, este despre mult…

Planuri date peste cap din cauza furtunii de pe Mediterana. Andreea Esca, jurnal de bord din croaziera Goop-Celebrity Beyond, ziua 5

Toată noaptea a fost furtună, valuri măricele, vânt puternic, așa că la nici ora 8 dimineața ne-a trezit…

Andreea Esca, jurnal de bord, Ziua 4 din croaziera Goop- Celebrity Beyond. Corespondență din Italia!

Ciao, Alisters! Am acostat în Santa Margherita! La ora 9:00 am avut un workshop foarte interesant cu Dr…

Andree Esca, în periplu pe Mediterană, în croaziera Goop- Celebrity Beyond. Jurnal de bord, Ziua 3

Ne-am trezit cu greu la ora 8:00 ca să fim gata pentru sportul de la 9:00 cu antrenorul…

Andreea Esca, jurnal de bord de pe Croaziera Goop- Celebrity Beyond, ziua 2

Hello, Alisters! Să continuăm povestea. La ora 9.00 AM am avut Pilates combinat cu o mică sesiune de…

Când împlinești 50 de ani odată cu Gwyneth Paltrow

Bună! De astăzi vă invit în experiența GOOP at Sea, o experiență AList în adevăratul sens al expresiei….

Weekendul în care am avut 16 ani. Text by Andreea ESCA

Ne-am dat întâlnire la 50 de ani, într-un orășel superb de lângă Amsterdam, unde trăiește Bogdan, ca să…

Goana după viață. Text by Andreea Esca

De când s-au ridicat restricțiile pandemice și avem și războiul ăsta în coaste, mi se pare că toți…

Andreea ESCA: Faceți cunoștință cu Laurențiu din Sibiu!

Cine se gândea că Laurențiu Davidoiu, din strada Vasile Aron, din Sibiu, o să devină unul dintre vicepresedinții…

Roz și nu prea… Text By Andreea Esca

„Te rog, mai gândește-te dacă nu vrei să iei NFT-ul ăla”, îmi zice Claudia dimineață, „ăsta e prezentul,…