Andreea Esca ∙ February 4, 2018 ∙ 3 min read

Ieri, în timp ce mergeam ca nebuna pe bicicleta din sala de sport, mă gândeam: “De ce îmi dau duhul și nu pedalez mai domol? Și de aici am plecat într-o întreaga teorie empirică. Nu am fost în stare însă să-mi răspund la întrebarea dacă e din cauza ritmului de la știri sau dacă am fost aleasă să fac știri datorită ritmului pe care îl aveam “din setare”, cum ar zice regizorul meu de emisie, Bilă.

Ieri, de pildă, am alergat întâi pe bandă. Ca apucata, desigur, pentru că nu știu cum să fac altfel. Oricum, urăsc să alerg. Nu înțeleg de ce să alerg dacă nu e nimeni pe urma mea și nici n-am un punct final în care să ajung. Îmi trebuie mereu o motivație concretă, palpabilă, și un timp scurt de execuție. Dar, mă rog, știu că trebuie să mai și fug, pentru că “face bine la inimă” și la multe altele “long term”. Dacă înot, zici că sunt la un concurs. Aici bănuiesc că am rămas cu sechele de când mergeam la competiții. Așadar, nu înțeleg cum să înoți “de plăcere”, adică faci așa, încet, câte un bazin, mai stai de vorbă cu vecinul de culoar, mai stai la plajă, iar faci 3 bazine… Eu mă arunc direct în apă, dau din mâini și din picioare o mie de metri ca bezmetica, îmi iese sufletul și abia apoi mă odihnesc. Și neapărat îmi stabilesc un număr de bazine pe care le am obligatoriu de făcut.

Până și la Pilates, unde oamenii vin și pentru socializare, mie mi se pare că nu e corect să vorbesc în timpul orei, că trebuie să mă concentrez total la ce fac, că dacă vorbesc este ca și cum aș trage chiulul, ca și cum m-aș “trage” de culoar, ca și cum aș vorbi la telefon pe bicicletă…

La tenis nu-mi place să merg pentru că, deși am făcut tenis, nu joc cum aș vrea și mă văd cumva, așa din exterior cum joc, și nu-mi place. Nu pot să joc doar ca să fac mișcare. Nu pot să fac nimic “doar așa”.

Și cu TIMPUL am o relație aparte. Știu exact cât înseamnă două minute. Pentru că la știri două minute sunt două minute. Deci când îmi zice cineva “durează doar două minute”, îmi vine mereu să spun “n-ai idee cât de lungi sunt două minute pentru mine”. Apoi, acum câteva zile, vorbeam cu cineva care pregătește o conferință la care trebuie să particip și când mi-a spus că am intrat pe ultima sută de metri m-am panicat pentru că nu eram gata și eu aveam impresia că nu e așa urgent. Am întrebat așadar când are loc exact evenimentul. “În două săptămâni”, mi-au raspuns. Wow! Dacă e așa, m-am liniștit. Asta pentru că eu consider ultima sută de metri cele 20 de secunde care mi se numără în cască înainte să zic “Bună seara”!

Deci, de aici mi s-or trage toate? Sau pentru că sunt eu așa, ador live-ul știrilor noastre. Unde totul e fix acum, strict, riguros, concis, clar, dar și “complet imprevizibil”. Mori și învii pentru câteva zeci de minute. În fiecare zi. Dai tot, ești tot, riști tot. În fiecare zi.

Related Posts

Goana după viață. Text by Andreea Esca

De când s-au ridicat restricțiile pandemice și avem și războiul ăsta în coaste, mi se pare că toți…

Andreea ESCA: Faceți cunoștință cu Laurențiu din Sibiu!

Cine se gândea că Laurențiu Davidoiu, din strada Vasile Aron, din Sibiu, o să devină unul dintre vicepresedinții…

Roz și nu prea… Text By Andreea Esca

„Te rog, mai gândește-te dacă nu vrei să iei NFT-ul ăla”, îmi zice Claudia dimineață, „ăsta e prezentul,…

Duminica după Crăciun (după o convorbire telefonică). Text de Andreea Esca

Am plecat pornită după ce am văzut filmul 355 că vreau să fiu slabă ca Penelope Cruz care…

Double Naked Shots! Text by Andreea Esca

Un studiu empiric m-a făcut să scriu acest articol. Despre cum ne aleg cafenelele sau cum le alegem…

Sweet 80

Nu-mi dau seama cum este posibil ca mama mea să împlinească 80 de ani?! Are același spirit de…

9 martie. Text by Andreea Esca

De ziua femeii, ani la rând, am vorbit despre minunatele doamne din viața mea. Despre mama cea Superwoman,…

Andreea Esca, alături de alți jurnaliști, într-o piesă de teatru sonor

Teatrul Improbabil își prezintă piesa „Happiness, loading. It might take a while”, de Laura Ivăncioiu, pe YouTube, iar…

Călătorie de pandemie. Text by Andreea Esca

Gata! Te hotărăști să-ți iei inima în dinți și să mergi undeva, să fie cald, să vezi apă…

Andreea Esca: “Moşu’ a zburat pe lângă fereastra mea”

Dacă fiecare om ar fi o carte de istorisiri, povestea Crăciunului ar fi unul din capitolele principale. Aşa…